Revista presei maghiare din România, 15 – 31 ianuarie 2016

presa_ziare_79993200

February 25, 2016 • presa maghiară • Views: 575

Revista presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita. 

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 02 / 15-31.01.2016

Sfântu Gheorghe / Au protestat împotriva asupririi

Cseresznyes Pal – persecutat în urma evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureş – a fost victima Securităţii, şi la fel sunt victime şi Beke Istvan Attila, respectiv Szocs Zoltan din Târgu Secuiesc – a atras atenţia Bedo Zoltan cu ocazia protestului desfăşurat ieri după-amiază (n.t. – 15.01), la Sfântu Gheorghe, în cadrul căruia participanţii au revendicat eliberarea celor doi tineri arestaţi. In noua piaţă centrală s-au adunat aproximativ 50-60 de persoane, acţiunea începând cu o reculegere de un minut pentru Cseresznyes Pal, încetat din viaţă cu două zile în urmă. După aceasta, Bedo Zoltan, iniţiatorul mişcării, li s-a adresat participanţilor. Bedo Zoltan a subliniat: este vorba nu numai despre Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan, ţinuţi în arest, în lipsa probelor, sub suspiciunea de terorism, ci despre noi toţi, maghiarii transilvăneni, chiar despre toţi cetăţenii din România, având în vedere că şi ei sunt asupriţi, la fel ca noi, de putere. Scopul este aducerea într-o situaţie imposibilă a luptei autonomiste, şi nu este întâmplător nici faptul că deja doi stau în arest. Se urmăreşte crearea aparenţei că este vorba despre o acţiune serioasă. Este responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi, cum ne manifestăm faţă de planul demonic al puterii – a atenţionat Bedo, subliniind: mişcarea este organizată nu împotriva românilor, ci împotriva dictaturii, pentru că se poate întâmpla doar în dictatură să fie reţinuţi oameni în lipsa probelor. După scurtul discurs, cei prezenţi au mărşăluit pe ruta cunoscută – trecând prin apropierea sediului Serviciului Român de Informaţii (SRI), respectiv prin faţa clădirii prefecturii, a tribunalului şi a parchetului -, revendicând eliberarea celor doi tineri arestaţi, scandând sloganuri împotriva minciunilor serviciilor secrete şi ale presei româneşti. Revenind în piaţa centrală, Uto Gusztav, artist plastic, a susţinut un scurt discurs, ridicându-şi glasul împotriva puterii române asupritoare şi solicitând libertate pentru secuime, pentru maghiarii din Transilvania. Mişcarea s-a încheiat cu o rugăciune şi intonarea imnului.

Sursa: Cotidian: Haromszek (Covasna) nr. 7697 din 16.01.2016, ora: 09:51:37, autor Farcadi Botond

Protest la Târgu Secuiesc/ Cer un proces drept

La cel de-al treilea protest de simpatie organizat la Târgu Secuiesc, au participat aproximativ 80 de persoane, acestea exprimându-şi solidaritatea faţă de Beke Istvan şi Szocs Zoltan, arestaţi. Înaintea începerii demonstraţiei, Beke Erno,tatăl lui Istvan Attila, a declarat: începând din 30 noiembrie 2015 au trecut peste 45 de zile, zi în care fiul său a fost dus la Bucureşti pentru audieri, după care a fost arestat. Atunci au vorbit ultima oară cu el. Autorităţile nu au permis nici de atunci ca soţia sa să se poată întâlni cu el. În data de 11 ianuarie, Beke Csilla a aşteptat peste cinci ore pentru a-şi putea exercita dreptul de vizită, dar tot acest lucru a fost în zadar deoarece procurorul nu a putut fi contactat. De ce nu a vrut să se întâlnească faţă în faţă cu Csilla şi de ce îl evită pe avocatul apărării? După atâtea săptămâni bomba tot nu există! De ce se tace în legătură cu rezultatul analizei pirotehnice? Din amalgamul privind sirenă electronică, petardele, artificiile, simbolurile HVIM, interceptări trunchiate din diferite texte, cum poate fi concluzionată încercarea de răsturnare a ordinii constituţionale?- a întrebat Beke Erno. Procurorul care ar trebui să sprijine demnitatea umană, drepturile omului, respinge în serie cererea noastră de vizitare, garantată prin lege. Ieşim în stradă şi susţinem dreptatea în mod paşnic. Cerem un proces drept fără aplicarea dublului etalon şi eliberarea de îndată a celor doi tineri secui.(…) Participanţii au mărşăluit pe traseul obişnuit – poliţia, tribunalul şi procuratura – şi au scandat lozinci împotriva puterii. Demonstraţia s-a încheiat cu intonarea imnurilor noastre, fără tulburarea ordinii publice. Următoarea acţiune va avea loc în data de 23 ianuarie, orele 16:00.

Sursa: Cotidian: Haromszek (Covasna) nr. 7698 din 18.01.2016, autor Iochom Istvan

In Bucureşti vor realiza un raport/ Imnul secuiesc pe terenul de sport

Ministrul sportului, Elisabeta Lipă, a cerut întocmirea unui raport în legătură cu intonarea imnului secuiesc în cadrul campionatului de baschet. Ministerul a semnalat în comunicatul său de ieri (n.t. -18.01) că aşteaptă din partea secretarului de stat în ministerul sportului o evaluare în legătură cu meciurile echipei de baschet Sepsi SIC, jucate la Sfântu Gheorghe şi în Bucureşti. Problema intonării imnului înainte de meci a ajuns în centrul atenţiei înainte de meciul din data de 5 ianuarie, dintre Sepsi Sic şi U Cluj.(…) După meciul câştigat detaşat de Sepsi SIC, antrenorul clujencelor a reclamat că echipa sa a fost nevoită să joace într-o atmosferă duşmănoasă, deoarece înainte de meci nu a ascultat până la final, nemişcată, imnul secuiesc intonat de suporterii localnici. Membrii echipei din Cluj au continuat încălzirea în timpul intonării imnului secuiesc, la îndemnul antrenorului lor. Scandalul a continuat în data de 9 ianuarie, atunci când echipa din Sfântu Gheorghe a jucat cu echipa Rapid din Bucureşti. (…) La meci, suporterii Rapid au deranjat şi intonarea imnului român şi au desfăşurat un banner cu inscripţia Pământul Secuiesc nu există!. (…) Ministerul sportului a adoptat vineri (n.t. – 15.01) o poziţie în această dispută. A avertizat federaţiile de specialitate că intonarea imnului este justificată doar înaintea meciurilor internaţionale ale selecţionatelor. (…) Cabinetul ministerial a emis duminică (n.t. – 17.01) un comunicat în legătură cu faptul că intonarea imnului este obligatorie înainte de meciurile internaţionale ale selecţionatelor române, însă acest lucru nu este interzis nici înainte de meciurile de campionat. A urmat apoi comunicatul de luni (n.t. – 18.01) al ministerului, în care ministrul i-a cerut pentru marţi (n.t. – 19.01) un raport lui Carmen Tocală, secretar de stat în ministerul sportului, în legătură cu meciurile din Bucureşti şi Sfântu Gheorghe ale echipei Sepsi SIC. Imnul secuiesc este intonat de obicei de spectatori înaintea meciurilor echipelor Sportclub Miercurea Ciuc, Progym Odorheiu Secuiesc, futsall FK Odorheiu Secuiesc şi Sepsi Sic.

Sursa: Cotidian: Haromszek (Covasna) nr. 7699 din 19.01.2016, autor Nagy B. Sandor

Ne-ar limita şi libertatea

In cazul în care un organism ales, autoguvernarea locală, nu are atribuţii în baza cărora să decidă cum să arate piaţa centrală a localităţii, să nu mai vorbim despre democraţie, să nu ne îmbătăm cu apă rece spunând că trăim într-un stat de drept. Dacă primăria trebuie să ceară avizul serviciului secret pentru a planta flori şi copaci, vorbim mai degrabă despre superioritatea serviciilor de informaţii, despre un stat poliţienesc, despre dictatură, şi nu despre democraţie sau autoguvernare. In Sfântu Gheorghe, aceasta este situaţia: autoguvernarea oraşului nu poate finaliza reorganizarea pieţei centrale, deoarece la sugestia ranchiunoşilor de serviciu, a celor care îşi asigură supravieţuirea prin calitatea lor de români, prefectura a atacat planul de reorganizare, instanţa dându-i dreptate. In locul în cauză se află un morman uriaş de pământ. Pe o parte se află piaţa centrală plină de viaţă, iar pe partea cealaltă se află Piaţa Mihai Viteazul, ca simbol al statului securist paranoid. (…) Imaginea oraşului va putea fi modificată mai devreme sau mai târziu. (…) Marea întrebare este în ce direcţie va evolua democraţia românească din ce în ce mai absurdă. (…) Problema o constituie nu numai atitudinea antimaghiară ridicată la nivel de putere de stat. Trebuie să amintim nu numai că ne privează inclusiv de drepturile noastre obţinute cu dificultate, că în lupta dusă împotriva simbolurilor noastre nu renunţă nici în privinţa limitării propriilor noastre simboluri. La 26 de ani de la schimbarea din anul 1989, ne aflăm în situaţia în care pentru reorganizarea pieţei să fie nevoie de aviz din partea serviciului secret. In lipsa unor dovezi, tineri maghiari sunt arestaţi şi, sub acest pretext, întreaga noastră comunitate primeşte stigmatul terorismului. După 26 de ani, în România ne sunt ştirbite nu numai drepturile minoritare, ci ne este limitată şi libertatea.

Sursa: Cotidian: Haromszek (Covasna) nr. 7700 din 20.01.2016, autor Farcadi Botond

Societate civilă sau dictatură?

Prefectul a câştigat în primă instanţă procesul pe care l-a iniţiat din cauza extinderii parcului Elisabeta din Sfântu Gheorghe – aceasta este ştirea care m-a frapat şi al cărei mesaj trece dincolo de ceea ce vrea ea să spună de fapt. O ţară în care voinţa comună (…) poate fi ignorată, nu poate fi numită stat de drept. Iar în cazul de faţă au fost lezate şi încălcate unele prevederi constituţionale. (…) In cererea depusă împotriva proiectului de extindere a parcului, care face parte din PUZ-ul oraşului, prefectul a invocat faptul că proiectul adoptat de către consiliu nu avea avizele ministerului apărării şi Serviciului Român de Informaţii, adică SRI. Si a câştigat procesul. Asta înseamnă însă că trăim într-o dictatură mascată prin legi-simulacru. Acolo unde organele represive ale statului pot supraarbitra o hotărâre adoptată în cadrul legal de către organele alese ale societăţii civile, democraţia rămâne o iluzie deşartă. Tocmai din acest motiv suntem aşteptăm curioşi motivarea sentinţei.

Sursa: Cotidian: Szekely hirmondo (Covasna) nr. 14 din 21.01.2016, autor Bedo Zoltan

Acuzaţii de terorism pe Pământul Secuiesc / Procesul a fost amânat

Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat în 21 ianuarie cererea DIICOT 2016/2/457 în care solicită prelungirea perioadei de detenţie pentru Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan cu încă 30 de zile. Procesul a fost programat pentru ieri (n.t. – 22.01) la ora 9 dar pe site-ul instituţiei s-a afişat la orele prânzului doar faptul că procesul a fost amânat pentru data de 26 ianuarie. (…) Joi, rudele lui Szocs Zoltan i-au dus pachet dar nu s-au putu întâlni cu el. Tot joi, membri Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM) au amplasat două bannere de dimensiuni mari pe două clădiri aflate în proprietate privată din Piaţa Gabor Aron din Târgu Secuiesc pe care este scris Libertate pentru Beke Istvan! şi Libertate pentru Szocs Zoltan! Astăzi, de la ora 16:00 se va protesta pentru a 26-a oară la Târgu Secuiesc şi pentru prima oară la Gheorgheni.

Sursa: Cotidian: Haromszek (Covasna) nr. 7703 din 23.01.2016, autor Iochom Istvan

Istoria secuimii în ediţie nouă

Joi, doritorii au fost invitaţi în sala de expoziţii de la parterul EMUK (n.t. – Centrul de Artă Transilvană din Sfântu Gheorghe), la prezentarea ediţiei a II-a a Istoriei secuimii. Răposatul istoric Kadar Gyula este unul dintre autori. (…) Participanţii au fost salutaţi de Lorincz Ildiko – directoarea Centrului Judeţean Harghita pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, respectiv de Borboly Csaba şi Tamas Sandor, preşedinţii celor două consiliilor judeţene. (…) Ediţia a II-a a volumului va fi difuzată în judeţul Covasna într-un tiraj de 1.750 de exemplare şi va fi distribuită împreună cu un e-book şi un caiet de lucru; se intenţionează să fie realizată şi o traducere în limba română a volumului, însă cel mai important este ca Istoria secuimii să fie predată în cât mai multe şcoli, fie ca materie opţională, fie în cadrul orelor de istorie pentru minorităţi.

Sursa: Cotidian: Szekely hirmondo (Covasna) nr. 16 din 25.01.2016

Sigur de asta este nevoie? / Războiul drapelelor reloaded

La finele săptămânii trecute s-a desfăşurat un nou capitol al războiului drapelelor din Trei Scaune. O parte dintre maghiari au perceput ca pe o provocare drapelul naţional român de mari dimensiuni, desfăşurat pe clădirea prefecturii exact în ziua culturii maghiare, în timp ce partea sensibilă a românilor au perceput ca pe o jignire drapelul de doliu arborat pe primăria din Sfântu Gheorghe în ziua aniversării unirii principatelor române. Consilierul liberal Mădălin Guruianu a încercat să împace cele două părţi. După cum a spus, drapelul românesc a fost desfăşurat în ultima zi de lucru de dinainte de 24 ianuarie şi nu are nici o legătură cu ziua culturii maghiare. Drapelul de doliu a fost arborat în amintirea lui Sinka Mozses, laureat al premiului Pro Urbe, deoarece conform unei o hotărâri de consiliu, la moartea cetăţenilor de onoare se arborează drapelul de doliu pe primărie. (…) Hegyeli Attila, care lucrează ca translator şi care a coordonat programul de învăţământ pentru ceangăi, priveşte fără entuziasm la toată această luptă. – Sigur de asta avem cel mai mult nevoie? Nu susţin nici un moment că simbolurile noastre nu sunt importante, însă tot acest caz este prea exagerat. O grămadă de oameni plătiţi din bani publici nu fac altceva decât să fluture drapele şi să inaugureze obeliscuri. Nu prea cred că asta îi va face mai fericiţi pe copiii noştri (…) – a spus Hegyeli Attila.

Sursa: Cotidian: Szekely hirmondo (Covasna) nr. 17 din 26.01.2016, autor Erdely Andras

A început decapitarea liderilor maghiarimii care îşi revendică drepturile – Decapitare

Un publicist român pe nume Daniel Roxin a postat recent pe blogul său intitulat Dezvăluiri istorice şi ştiri, următoarele: Războiul din Basarabia: va reuşi Rusia să blocheze unirea cu România? Publicistul se declară îngrijorat de faptul că fostul imperiu ţarist, apoi Uniunea Sovietică, iar astăzi Federaţia Rusă a periclitat neîncetat şi periclitează suveranitatea, integritatea şi viitorul ţării (adică al României). (…) Am ajuns la ceea ce vreau de fapt să spun şi care rezultă din următoarele afirmaţii ale publicistului: Ruşii nu vor sta cu mâinile în sân, iar împreună cu aliatul său ungar tradiţional vor genera conflicte etnice sub pretextul aşa-numitului Pământ Secuiesc. După care continuă încrezător – şi acest lucru este cel mai grăitor pentru noi: numai că a început deja decapitarea extremiştilor maghiari, iar acest lucru poate îngreuna ducerea planului la îndeplinire! Vor reuşi ruşii să ne blocheze unirea? Sper că nu! (…) In momentul de faţă, suntem, aşadar, martorii decapitărilor! Daniel Roxin ştia acest lucru, iar acum întreaga Românie şi, fără exagerare, întreaga Europă ştiu că pe la noi tocmai a început decapitarea liderilor maghiarimii care îşi revendică drepturile! Știu, şi nu le pare rău. Cui să-i pară rău? Uniunii Europene, care nu este capabilă să se apere nici măcar pe sine? Statelor Unite, care nu cunoaşte conceptul de naţiune, doar profitul, cu orice preţ? Știe toată lumea, numai noi, victimele, nu ştim că suntem nişte struţi cu capul băgat în nisip! Pentru că dacă am fi oameni (…) şi am şti că vor să ne decapiteze, nu aşa ne-am purta! Iar acum să prezentăm sentinţele celor decapitaţi sau condamnaţi la decapitare: Antal Arpad este suspect de terorism! Este adevărat că în realitate, este terorist doar pentru faptul că oraşul său, Sfântu Gheorghe, nu este condus de el şi de consilierii majoritari, şi ei maghiari terorişti, ci de o organizaţie civilă română naţionalistă, aflată în minoritate, ajutată de către SRI şi de biserica ortodoxă! (…) Vina lui Raduly Robert nu a fost identificată, după cum nu a fost nici cea a lui Szoke Domokos (…). Tot la decapitare ne-au fost condamnate şi drapelul, imnul şi inscripţiile maghiare, împotriva cărora statul român duce o luptă continuă în numele lui Dan Tănasă. Cel mai recent este cazul lui Beke Istvan Attila şi Szocs Istvan (sic!).

Sursa: Cotidian: Szekely hirmondo (Covasna) nr. 19 din 28.01.2016

Ministrul se scuză

Ministrul sportului, Elisabeta Lipă, este nevoită să dea explicaţii. Pentru că din câte ştie, imnul românesc nu este făcut pentru a fi difuzat la fiecare eveniment de rangul al şaselea prin megafoane ieftine, uitate de 20 de ani prin colţurile sălilor de sport, ci cu respectul cuvenit, la întrecerile internaţionale ale ţării. Ce ţară este aceea în care o multiplă campioană olimpică şi mondială la canotaj să explică în faţa unor nimeni (…) pentru ceea ce a spus? (…) Ce ţară este aceea în care jurnalişti care scriu orice pentru bani şi cărora le furnizează informaţii serviciile secrete, îi dau unui astfel de sportiv lecţii despre patriotism, pentru că nu urăşte cum se cuvine naţionalităţile care trăiesc aici? Care de profesie sunt români asupriţi, care nu au creat nici o valoare, însă instigă în permanenţă la tensiuni. Pentru care patriotism înseamnă că imnul românesc trebuie intonat dimineaţa la radio, înainte de masă la şcoală, după-masa la meci şi seara la televizor, în aşa fel încât între timp ar interzice orice alt imn, drapel şi simbol. Elisabeta Lipă nu le datorează explicaţii unor astfel de figuri!

Sursa: Cotidian: Szekely hirmondo (Covasna) nr. 20 din 29.01.2016, autor Erdely Andras

 

Sf. Gheorghe

25.02.2016

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*