UN AN de când prefectul de Harghita M-A AMENINȚAT cu un DOSAR PENAL. Mincinosul Jean-Adrian, țuțărul ministrului Apărării, Mircea Dușa, e în continuare prefect de Harghita

Distribuie acest articol!

Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, îmi făcuse rost de un dosar penal pe numele meu.

Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, îmi făcuse rost de un dosar penal pe numele meu.

Înaltul funcționar public al statului român, reprezentantul Guvernului Victor Ponta în județul Harghita, nu doar că nu și-a cerut scuze, dar continuă să ocupe ca nesimțitul postul de prefect al județului Harghita.

În data de 24 ianuarie 2013 aduceam în atenția opiniei publice mesajul stupefiant pe care prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, mi l-a trimis prin intermediul profilului meu de Facebook în data de 22 ianuarie 2013:

”Domnule Tanasa, va informez ca v-ati ales cu un dodar penal, pentru toate postarile de pe blogul dumneeavoastra la adesa mea.

DOSAR PENAL asta vroiam sa scriu. Asta e.”

Până la această dată nu am primit niciun fel de citație, condamnare sau vreun altfel de document care să ateste existența acestui dosar penal. Ceea ce dovedește cât se poate de clar faptul că Jean-Adrian Andrei este nu doar un mincinos, ci și un frustrat uns înalt funcționar public al statului român doar pentru că este țuțărul actualului ministru al Apărării, PSD-istul Mircea Dușa.

În orice țară cu apă caldă la robinet, individul ăsta ar fi fost dat afară din sistem (asta pentru că nimeni nu ar fi așteptat ca el să-și dea demisia de onoare!). În România, sistemul are grijă de incompetenții unși clientelar în funcții publice. De altfel, incompetența casă și slugărnicia față de Mircea Dușa și UDMR sunt singurele argumente care l-au recomandat pe Jean.

Și ne mai mirăm că țara se află în marasmul ăsta fără speranță!

  1. „Dodar penal”? „Dumneeavoastra”? „Adesa mea”?

    Omul ăla ar trebui băgat la pușcărie pentru atac împotriva limbii române!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR