Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu “UN veac de poezie aromână”). După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1922 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume şi 25.000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viaţă de om, aşa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul.
Ca istoric literar, a publicat: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (vol. I-II, 1901); Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 (1904); Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte. În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (vol. I, 1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); Istoria literaturii româneşti (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol. III, 1933)); Istoria literaturii româneşti contemporane (1934); Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică (1929).
Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naţional Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici. Sursa Wikipedia