Anul 1940 a adus pentru romanii din Sfantu Gheorghe aceleasi incercari si suferinte indurate de toti fratii lor cazuti sub stapanirea vremelnica. Ocupatia horthyista s-a instalat in primele zile ale lunii septembrie 1940 si a durat pana la 8 septembrie 1944.

Vezi și ISTORIE. În toamna anului 1940, reprezentanţii regimului horthyst au dărâmat monumentul lui Andrei Mureșanu, ridicat în parcul central al orașului Sfântu-Gheorghe

Printre primele masuri instituite au fost interzicerea limbii romane, prin ordonanta numarul 2 a Comandamentului Militar (horthyist) de ocupatie din oras, care avea urmatorul text: “Instiintare: In termen de 8 zile toate denumirile romanesti din oras sa fie inlocuite cu denumiri maghiare. Colonel baron Gaudernack Emil, comandant militar al orasului Sf. Gheorghe, 14 septembrie 1940”.

In luptele din primele zile ale lunii septembrie 1944, desfasurate in apropierea orasului Sfantu Gheorghe, trupele romane au fost sprijinite de romanii localnici. Un grup de sateni din Sita Buzaului, Zabratau, Crasna si Bacel au capturat prin lupte zeci de militari inamici si un insemnat material de razboi. Dand dovada de un deosebit curaj, cetateanul Gheorghe Olaru din Dobarlau, printr-o actiune personala, a dezarmat 17 militari inamici. In luptele din preajma orasului au cazut eroic generalul Grigore Balan, locotenentul David Pais si multi altii. Orasul Sfantu Gheorghe a fost eliberat la 8 septembrie 1944, de ziua nasterii Maicii Domnului, moment de o deosebita importanta pentru istoria acestei urbe, atat de incercate de vitregiile vremii. A fost primul oras eliberat din teritoriul ocupat. In onoarea acestui important eveniment, primul document emis de primaria romaneasca, reinstalata in Sfantu Gheorghe la 10 septembrie 1944, a fost propunerea ca trei dintre strazile orasului sa se numeasca: “Strada Sfanta Maria”, “Strada 8 septembrie 1944”, “Strada Vanatorilor”. Propunerea era motivata astfel: “In ziua de 8 septembrie 1944 (Sfanta Maria Mica), Vanatorii de munte au eliberat orasul Sfantu Gheorghe de sub ocupatia straina”.

Eliberarea orasului Sfantu Gheorghe a fost un simbol al libertatii redobandite pentru toti romanii, si pentru cei ramasi pe loc, dar si pentru cei ce se intorceau in zona, dupa patru ani de refugiu. La 20 septembrie 1944 aparea in Sfantu Gheorghe primul ziar romanesc din Ardealul eliberat, Desrobirea, in care se relatau urmatoarele despre patimile romanilor in cei patru ani de ocupatie ungara: “Viata lor [a romanilor] in cei patru ani de civilizatie maghiara a fost un chin, erau mai mult la politie si in temnita decat acasa. Unguri au ramas destui in orase si sate, afara de tineret, care s-a inrolat in “vitezele” armate ale lui Horthy, sau de cei care au fost uneltele teroarei impotriva “valahilor” si a omeniei. Printre romanii care ne-au inconjurat se gaseau si unguri. Si de la unii si de la altii am aflat ca stapanirea maghiara i-a dus la sapa de lemn. Despre functionarii romani, nici vorba. Nici unul n-a fost mentinut in slujba. O adevarata prigoana a fost indreptata impotriva tuturor acelora care indrazneau sa graiasca in “limba valaha” pe strazile orasului. Atmosfera orasului era “viciata” daca un roman ar fi strigat pe Dumnezeul credintei lui in limba in care s-a nascut. Cat priveste religia, apoi aceasta era considerata drept cea mai mare dusmana a statului maghiar. Un tablou sumar, dar revelator pentru atmosfera ce a caracterizat cei patru ani de ocupatie, orasele si satele din Secuime si din intreg Ardealul de Nord”.

Din septembrie 1944, se instaleaza din nou autoritatile romane in Sfantu Gheorghe. Din pacate, acestea n-au functionat decat trei luni, si sperantele de reluare fireasca a cursului vietii romanesti, intrerupta la 1940, au fost spulberate.

Momentului de euforie al victoriei i-a urmat episodul retragerii trupelor maghiare si germane din toamna anului 1944, care in semn de razbunare au distrus tot ce le-a iesit in cale, provocand pierderi similare cu cele ale razboiului. La 15 noiembrie 1944, administratia romaneasca primeste o noua si grea lovitura. Sub presiunea “aliatului” sovietic instalat in judet, cu largul concurs al unor elemente horthyiste readuse de valul noului curent “democratic” in fruntea administratiei locale, autoritatile administrative romanesti au fost nevoite sa se retraga in localitatea Prejmer, din judetul Brasov. In mod paradoxal, pentru Trei Scaune functiona o asa-zisa “prefectura populara” (de fapt maghiara) si prefectura legala, aflata in “exil” in judetul invecinat.

Pentru aceasta din urma, arhiva nu s-a pastrat, din nefericire. In schimb, pentru cea “populara”, rezulta din arhive ca prea multe nu s-au schimbat fata de 1940-1944. Documentele sunt redactate exclusiv in limba maghiara, putinele documente in limba romana sunt circulare emise de autoritatile din Bucuresti. Dupa 1944, in conditiile istorice cunoscute, in mod deosebit in timpul Regiunii Autonome Maghiare, comunitatea romaneasca nu s-a putut reface demografic si afirma cultural decat intr-o mica masura.

Sursa: Lucrarea “Romanii din Covasna si Harghita”, de Ioan Lacatusu, Vasile Lechintan, Violeta Patrunjel

FOTO: ziarulfaclia.ro