CovasnaHarghitairedentismRomaniaseparatism etnicSfantu GheorghesovinismUngaria

A fost odata autonomia culturala! Acum e autonomia teritoriala! Urmeaza deportarea romanilor din Covasna si Harghita?

Ştire: Solyom Laszlo şi Ungaria susţin autonomia Ţinutului Secuiesc
Trimite acest articol unui prieten Tipărire
Local Preşedintele Republicii Ungare, Solyom Laszlo, a declarat sâmbătă, la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, că susţine autonomia Ţinutului Secuiesc, transmite corespondentul AMOS News.

Solyom Laszlo, a spus astăzi, la Târgu Secuiesc, că minorităţile au dreptul la autonomie, fiind de discutat doar formele autonomiilor, care pot fi de mai multe feluri, diferind de la caz la caz, în funcţie de comunităţi.

“În Ţinutul Secuiesc există o lume a maghiarilor, care se poate vedea foarte clar şi România trebuie să accepte că există această lume aparte, pe aceste meleaguri. Acest lucru înseamnă ceva aparte pentru România şi eu cred că, după 1989, nimeni nu mai este îngrădit în a-şi păstra identitatea”, a declarat Solyom Laszo, referindu-se la păstrarea identităţii maghiarimii din România.

Preşedintele Ungariei a declarat că, în ceea ce priveşte autonomia, aceasta reprezintă un lucru normal, atunci când vine vorba de minorităţi.

“Când am fost în 2007 în vizită oficială în România, după întrevederea cu domnul preşedinte Traian Băsescu, am spus că este un lucru absolut de la sine înţeles că minorităţile au dreptul la autonomie; bineînţeles că există mai multe forme de autonomie- personală, teritorială, culturală- depinde de comunitatea dată, de la caz la caz, de care naţiuni vorbim, de care minorităţi, de care state, ce anume solicită aceste minorităţi şi ce obţin. Bineîmţeles că sprijin această idee a autonomiei”, a explicat preşedintele ungar.

Solyom Laszlo a ţinut să sublinieze, totodată, că vizita sa privată în Secuime nu are nicio legătură, în sens politic, cu apropiatele alegeri generale de care se pregăteşte România.
Preşedintele Ungariei a arătat că, prin statutul său, este “deasupra partidelor”, el neintervenind în politica din Ungaria şi neintenţionând, cu atât mai mult, să o facă în România şi în Ţinutul Secuiesc. Astfel, Solyom a explicat că, dacă în ultimele zile s-a întâlnit cu oameni politici precum Marko Bela sau Laszlo Tokes, a făcut-o doar pentru informarea sa proprie asupra situaţiei din România.

Arătându-se încântat de Secuime, Solyom Laszo a mai subliniat că nu a venit aici “pentru a vizita judeţe” ci pentru a vizita “Ţinutul Secuiesc în sensul istoric”.

Autor : Monica RIZEA
Sâmbătă, 25 Octombrie 2008 – 12:53 PM

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button