Suntem constienti ca la o aniversare se spun numai lucruri frumoase. Se felicita sarbatoritul si se apreciaza tot ceea ce a facut el pâna atunci, dorindu-i în continuare sanatate si fericire. Asta îi dorim si noi presedintelui Autoguvernarii pe Tara a Românilor din Ungaria, care sta la cârma comunitatii fix de 10 ani.

Exact în ziua aparitiei revistei noastre, pe 13 martie, se împlinesc 10 ani de la alegerea de presedinte al lui Traian Kreszta. Probabil nimeni nu s-a gândit sa sarbatoreasca aceasta zi, cum nu o vom face nici noi, decât ca vom încerca sa facem un bilant al celor mai importante întâmplari din acesti zece ani. Vom enumera câteva din „succesele” obtinute de presedintele Kreszta în ultimul deceniu, caci pe toate nu le putea însira, neavând suficient spatiu.

Cei care îsi mai amintesc de acea zi trista din 13 martie 1999, stiu ca Kreszta a fost ales presedinte, fara nici o campanie, fara nici un fel de program si, spre marea uimire a unor oaspeti veniti din Bucuresti – în limba maghiara. S-a procedat exact la fel si de atunci încoace: masinariei de votare a ATRU, care pâna atunci îl sustinea pe fostul presedinte Ion Budai, dupa retragerea acestuia i s-a ordonat ca sa îl voteze pe Kreszta. Si asa s-a întâmplat. Deci, acesta a fost ales fara nici un program…

În acest fel, nimeni niciodata nu poate sa-l traga la raspundere pentru ca nu a facut ceea ce a promis. Pentru ca el nu a promis niciodata nimic. Poate ca nici lui nu-i venea sa creada ca dimineata s-a trezit om de afaceri din Batania, iar seara s-a culcat ca „presedinte al tuturor românilor” din Ungaria.

În primii ani de activitate, se prefacea ca duce o lupta crâncena contra etnobisnitarilor. Rezultatul acestei lupte îl vedem foarte bine: acestia troneaza bine mersi în peste 10 autoguvernari din Capitala, dar îi gasim cu duiumul si în provincie, ba mai mult, fac parte si din Autoguvernarea Româneasca pe Capitala si Adunarea Generala a ATRU. Atât despre lupta crâncena.

Kreszta era presedinte deja de 2 ani când s-a facut recensamântul populatiei tarii, în urma caruia am aflat cu tristete ca în Ungaria traiesc doar 7995 de români(!), cu toate ca pâna atunci credeam ca suntem totusi cu ceva mai multi. Sigur ca presedintele ATRU nu este singurul responsabil pentru aceste date triste, însa nici nu se poate lauda ca organizatia pe care o conduce ar fi facut ceva ca sa nu iasa acest numar mult prea mic, am putea spune chiar rusinos.

În „deceniul Kreszta” s-au înfiintat una peste alta asazise autoguvernari românesti, unde la recensamânt nimeni nu s-a declarat de român. Important a fost ca de exemplu, cei din Mezõsas au la fel 5 voturi, ca cei din Micherechi, în alegerea presedintelui, deci ungurii pot fi folositi foarte bine contra românilor. În timp ce toata atentia si-a acordat-o scolii din Batania, cea din Otlaca-Pusta s-a desfiintat, iar cea din Aletea este pe cale de desfiintare. A fost o idee foarte buna sa cumpere (pe banii statului, la un pret mult, mult prea mare) de la vicepresedintele ATRU, Gulyás György, pe acele vremuri primar al Chitighazului, singura casa muzeu a românilor din Ungaria, care este un sac fara fund, unde banii se tot baga, pe motiv de renovare, dar fara nici un efect vizibil.

La fel, a fost o idee geniala înfiintarea asa-numitului Centru de Documentare si Informare si cumpararea unei cladiri în Jula, tot pe banii statului, pentru ca acum avem unde sa organizam 3-4 expozitii pe an, fara sa stam în ploaie, si prin acest centru deja s-a înfaptuit si autonomia noastra culturala. Multumim frumos.

Din cauza lipsei de spatiu, acum am însirat doar câteva succese din „deceniul Kreszta”, cu prezentarea insucceselor vom reveni într-un alt numar. Pâna atunci va uram: La multi ani, domnule presedinte!

Eva Iova, Foaia Romaneasca