
La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu (foto), istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.
“Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate”
– Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?
– Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie ’89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.
– Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?
– Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata – in principal – de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar “Junimea” si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.
– Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!
– Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern; in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide “paranteza” comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord – sper – ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie.
“Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o”
– De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?
– Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia “Romania Mare” si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi “Piata Universitatii”), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.
– Cu alte cuvinte, putem vorbi de o “ratare” postcomunista a Romaniei?
– Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.
Integral in Formula AS
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Antiignorantu says: