Punere in tema: „Dacă esti orădean şi îşi pasă de teatrul tău, vino luni, la ora 18:00, cu o lumânare aprinsă, în faţa intrării principale a Teatrului de Stat. Trimite mai departe acest mesaj, ca un semn că nu ai uitat să fii liber!”. Acesta este mesajul care circulă pe site-urile de socializare la inceputul lunii acesteia, după ce aleşii bihorenilor au votat, in luna ianuarie, “Regulamentul de reorganizare a instituţiilor publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Bihor” (Teatrul de Stat, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” şi Filarmonica Oradea), prin care Teatrul de Stat Oradea şi Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia au fost desfiinţate. În locul lor au luat naştere două instituţii de spectacole înfiinţate pe criterii etnice: una românească (Iosif Vulcan), iar cealaltă maghiară (Szigligeti Szinhaz). De asemenea, circulă vestea în târg că actorii celor două trupe româneşti ar putea fi mutaţi la Arcadia, în timp ce ungurii vor rămâne în Teatrul de Stat, scria Bihor Online. La Oradea, lumanarea s-a stins., la Bucuresti, liniste “mormantala”.

Un ziarist temerar din Oradea, Florin Budea, scrie pe blogul lui:

dacă Teatrul din Oradea este – sau a fost? – “de stat” ruperea lui poate fi interpretată şi ca un atac la adresa statului.

nu sunt eu ăla care să moară de grija statului – istituţia aia abstractă care nu face nimic pentru cei care o întreţin din munca lor merită să moară – dar lipsa de interes pentru ceea ce ar trebui să fie Statul Român, în integralitatea atribuţiilor sale, este dezolantă şi ar trebui să ne îngrijoreze. asta cu atât mai mult cu cât dezinteresul acesta nu este al “particularilor” ci tocmai al acelora care sunt bine plătiţi şi doar se fac că muncesc ori că le pasă sau poate nici atât…

să revin la cazul nostru particular. nu pot să înţeleg de ce tocmai cei puşi şi plătiţi ca să apere instituţiile care sunt “ale statuului”: servicii de informaţii, magistraţi, demnitari… tac şi nu îşi fac datoria.

tăcerea complice şi lipsa oricărei reacţii concrete a prefectului Gavrilă Ghilea, cel care – teoretic – este “garantul legalităţii în teritoriu”, duhneşte a trădare. instituţiile statului, reduse la tăcere ori îngenunchiate de politicienii locali, tac şi astfel devin complicii acestui rapt cultural.