Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului a Românilor de Pretutindeni

Asemănări, dar, mai ales, deosebiri faţă de Tirolul de Sud

CONSTANTIN SECARĂ, etnomuzicolog, cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor ,,Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, a încercat să deplaseze centrul de greutate al acestei dezbateri în domeniul culturii, ,,cu unele punctări social-politice, pentru că nu avem încotro.

Între anii 2011 şi 2013 am fost beneficiarul unei burse de cercetare a Academiei Române, deoarece am propus un proiect care se intitula Situaţia actuală a folclorului muzical în comunităţile româneşti din zona Arcului Intracarpatic – valoare identitară a spiritualităţii româneşti în contextul multietnic şi multicultural european contemporan. Eu fiind etnomuzicolog, deci cel care studiază folclorul şi muzica etnică. În acest context am avut posibilitatea de a face un stagiu de cercetare şi documentare, iar locul acestui stagiu mi l-am ales eu, în deplină cunoştinţă, şi cu proprie voinţă, şi anume în Tirolul de Sud, care este nordul Italiei, din punct de vedere administrativ. De fapt, ne referim la teritoriul cuprins în perimetrul provinciei italiene Bolzano. Acest ţinut a fost colonizat, în Antichitate, de reţi, primul popor non-indoeuropean cunoscut în zona Munţilor Alpi şi a fost latinizat de romani aproximativ în anul 15, înainte de Cristos, rămânând în stăpânirea Imperiului Roman până în anul 476, data prăbuşirii Imperiului Roman de Apus. Zona a fost colonizată, ulterior, de popoarele germanice, în special de bavarezi, începând cu sec. al VI-lea făcând parte din Imperiul Carolingian şi s-a constituit în Comitatul Tirol sub conţii familiei Albert, începând cu sec. al XIII-lea. După anul 1363 teritoriul se va afla sub dominaţia Casei de Habsburg, aparţinând, ca provincie austriacă, mai întâi de Sfântul Imperiu German, până în 1814, şi de Imperiul Austriac, între 1815 şi 1866, ca urmare a Congresului de la Viena, din 1815. Apoi, între anii 1867 şi 1918 a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. Reţine atenţia o scurtă paranteză istorică, de 5 ani, între 1810 şi 1814, când Bolzano şi Basa Atesina, respectiv valea inferioară a râului Adige, au făcut parte din Regatul Italian, condus de Napoleon. La sfârşitul Primului Război Mondial, acest teritoriu a fost anexat Regatului Italiei, purtând numele Alto Adige, aflat deja în uz în perioada napoleoniană. Această titulatură este valabilă atât pentru regiunea arondată oraşului Trento, cât şi pentru cea aparţinătoare de Bolzano. În timpul fascismului musollinian, teritoriul a fost supus unui proces intens de italienizare forţată, prin care a fost favorizată emigrarea populaţiei italiene, îndeosebi la Bolzano, şi a fost interzisă folosirea limbii germane în cadrul şcolilor de stat, ceea ce a dus la dezvoltarea unor metode de învăţământ ilegal şi clandestin, pentru păstrarea limbii germane, prin aşa-numitele katakomben schulen. În paralel cu o intensă campanie de italienizare a toponimelor şi chiar a patronimelor germane.

După al II-lea Război Mondial, şi până la sfârşitul anilor ’80, ca provincie autonomă, în cadrul celor 5 provincii autonome italiene – Constituţia Italiei cuprinde acest aspect – Alto Adige a fost zguduită de ample acţiuni teroriste, prin înfiinţarea formaţiunilor paramilitare teroriste, intitulate, în traducere, Comitetul pentru eliberarea Tirolului de Sud, constituit în 1956, şi apoi formaţiunea Ein Tirol, în anii ’80. Ambele formaţiuni au organizat mai multe atentate cu bombe artizanale, care vizau, în principal, sabotarea dezvoltării economice a regiunii, cu scopul de a institui o mişcare de autodeterminare care ar fi urmat să producă desprinderea de Italia şi anexarea la Austria, urmărindu-se apoi, sub suveranitatea austriacă, unificarea politică a întregii regiuni istorice a Tirolului. Din anul 1972, anul promulgării Legii statutului special pentru Trentino şi Alto Adige şi până în prezent, în Alto Aduge se construieşte o coexistenţă – să-i spunem paşnică, dar nu lipsită de tensiuni şi asperităţi – între populaţia majoritară germană şi minoritatea italiană. A treia minoritate importantă din regiune, cea ladină – ladinii sunt strămoşii reţilor, cei care au populat prima dată acest teritoriu, contemporani cu dacii noştri – constituie, în ciuda procentului mic de reprezentare, sub 5 la sută, un important factor de stabilitate şi coeziune.

Reţin atenţia, şi în prezent, unele tensiuni, camuflate, ce-i drept, care se manifestă în ocazii bine determinate, ca de pildă: Feurnacht – Noaptea Focurilor, o tradiţie legată de sărbătoarea religioasă catolică Sacre Coeur. În Tirolul istoric şi Alto Adige a fost instituit, de-a lungul timpului, obiceiul ca în noaptea acestei sărbători să se aprindă focuri pe munţi şi înălţimi, reprezentând inimi şi cruci, denumiteFocurile inimii lui Iisus. În noaptea de 11 spre 12 iunie 1961, un grup de terorişti tirolezi au întreprins o serie de atentate, dinamitând stâlpi de înaltă tensiune statali. Ulterior au organizat şi alte atentate, revendicate de organizaţia Ein Tirol. Din 2009 şi până în prezent, în timpul acestei sărbători, pe Muntele Pascolo, deasupra oraşului Bresanone, a fost expusă, sub formă luminoasă, an de an, inscripţia Ein Tirol, cu trimitere care aminteşte atât de organizaţia omonimă, cât şi de intenţiile secesioniste – toate camuflate sub forma unei tradiţii tiroleze bicentenare şi a unor pretexte religios-culturale, precum sărbătoarea religioasă, istorie, obiceiuri, tradiţii ş.a.m.d. Situaţia s-a repetat şi în 2012, când am fost eu acolo şi a dat naştere unui protest vehement din partea organizaţiei naţionaliste italiene Unita.

De asemenea, pot fi identificate şi unele gesturi politice actuale, care ar putea fi identificate sub caracterul unui gest separatist, precum sărbătorirea celor două decenii de la semnarea tratatului de închidere a controversei sud-tiroleze şi a pachetului de măsuri care l-au acompaniat. În acest context amintim că la 19 iunie 1992 s-a ratificat, în cadrul ONU, închiderea chestiunii sud-tiroleze şi a diferendului internaţional dintre Italia şi Austria. La 19 iunie 2012, preşedintele Regiunii Autonome Bolzano, Luis Gunwalder, a sărbătorit acest eveniment, nu la Roma, cum ar fi părut firesc, la invitaţia preşedintelui Republicii Italiene sau a Parlamentului Italian, ci la Viena, ca invitat special în cadrul Parlamentului Austriei. Poate sună cunoscut!

Câteva concluzii şi câteva comparaţii cu situaţia din Transilvania

În sprijinul solicitării, din ce în ce mai insistente, a autonomiei maghiare pe criterii etnice în Transilvania, liderii minorităţii maghiare din România invocă modelul european de succes al provinciei autonome Bolzano, privind aplicarea acestui tip de guvernare. Am menţionat, mai înainte, câteva din realităţile istorice şi politico-sociale din această provincie. Situaţia din Transilvania este cunoscută, asemănările pot fi generate de apartenenţa ambelor regiuni la Imperiul Austro-Ungar, însă, după destrămarea acestuia, la sfârşitul Primului Război Mondial, România şi Italia şi-au întregit teritoriul în mod diferit: prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în situaţia României şi prin anexarea Tirolului de Sud, în cea a Italiei. În această perspectivă existenţa minorităţilor maghiară şi germană în spaţiul transilvănean face parte din acelaşi context multietnic imperial, specific şi nordului Italiei.

Dacă ne raportăm la subiectul autonomiei pe criterii etnice, similitudinile se opresc însă aici, căci sunt contrazise de numeroase diferenţe:

1. Tirolul de Nord, de Est şi de Sud formează o unitate teritorială considerată, până la un punct, omogenă, chiar dacă din punct de vedere lingvistic există diferenţe dialectale destul de importante între cele trei miniregiuni, cu deosebire între Tirolul de Sud şi cel de Nord; prin comparaţie, aşa-zisul Ţinut Secuiesc, ca enclavă formată din vorbitori de limba maghiară, se află în centrul României, învecinându-se cu regiuni locuite doar de români;
2. Oricât ar fi de diferiţi, din punct de vedere cultural, italienii, ladinii şi germanii, locuitori ai acestui ţinut, împărtăşesc, cu toţii, aceeaşi credinţă religioasă: creştinismul romano-catolic; deosebirea fundamentală, din punct de vedere confesional, dintre Alto Adige şi Sud-Estul Transilvaniei constă tocmai în varietatea exprimărilor religioase în cadrul acestui ţinut românesc, unde există o corelaţie strictă între apartenenţa etnică şi cea religioasă;
3. Prezenţa şi implicarea statului în acest zone: Alto Adige se bucură de o extinsă autonomie politică, economică, juridică, culturală, în conformitate cu Constituţia italiană, dar statul îşi exercită o prezenţă efectivă, clară şi hotărâtă, prin instituţiile sale specifice: armată, forţe de ordine, carabinieri, garda financiară, ale căror posturi sunt ocupate exclusiv de cetăţeni italieni. Cu toate acestea, cetăţenii italieni, cei 25 la sută, trăitori în Tirolul de Sud, reclamă tot timpul o mai hotărâtă prezenţă a statului;
4. Rolul şi importanţa şcolii în viaţa socială sunt binecunoscute. În Tirolul de Sud, învăţământul de stat este partajat în şcoli cu predare în limbile celor trei naţionalităţi;
5. Camuflarea unor acţiuni naţionaliste, prin aşa-zisele tradiţii culturale şi obiceiuri religioase, reprezintă, din păcate, un element comun în manifestările de ordin iredentist din sud-tirol şi din aşa-numitul Ţinut Secuiesc. În acest caz poate fi făcută o paralelă între inscripţiile naţionaliste tiroleze din Noaptea Focurilor şi inscripţiile iredentiste precum Terra Siculorum şi aşa mai departe şi cele monolingve; tensiunile legate de arborarea aşa-zisului drapel secuiesc sau pelerinajul, aşa-zis cultural-religios de la Şumuleu-Ciuc, promovat cu insistenţă în ultimii ani de însăşi autorităţile statale maghiare. Toate aceste realităţi, din cele două ţări, pot fi văzute ca interferenţe ale iredentismului revanşard, prin care este deplânsă destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi pierderea vechilor teritorii”.

(Consemnare de ŞTEFAN DANCIU)

Sursa: Informația Harghitei

Tweet