ANALIZĂ. Prof.univ.dr. Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee, sau un vector?

November 26, 2012 •federalizare •Views: 1755

Puţină teorie

Cuvântul e de două feluri: model şi vorbărie. Ca model, derivă din logos, cuvântul întemeietor. Cuvântul întemeietor este tradiţia. Respectul faţă de tradiţie este definitoriu pentru succes. Altfel, ne paşte reinventarea roţii cu fiecare ego. La om, tradiţia înseamnă conştiinţa spaţiului. Societatea, ca ansamblu de relaţionări între oameni atât de diferiţi este posibilă pentru că există conştiinţa teritoriului. Conştiinţa teritoriului este ceea ce defineşte cadrul de interacţiune şi tot acesta face posibilă interacţiunea. Conştiinţa teritoriului se transmite prin vorbire. La omul modern, conştiinţa teritoriului se numeşte Patrie. Teritoriul de dincolo de noi, problema geografiei şi a ecosistemelor, Cosmosul, ţine de conştiinţa universală a umanităţii, care ar trebui să fie în fiecare. Aceasta urmează, însă, conştiinţei de  neam. Altfel, eşti turmentat, cum arătai în postul anterior. Sau, vector, cum vedem aici. Vector al turmentării.

Ideea este produsul gândirii. Iar gândirea, după Heidegger, poate fi bună, dacă are ca suport grija, sau rea, în absenţa acesteia. Grija, de regulă, este îndreptată spre Celălalt, până la sacrificiul de sine şi este definitorie pentru fiinţă, mai exact pentru calitatea omului de a fi fiinţă. În absenţa grijii, omul vorbeşte. Şi vorbeşte. Omul fără cadru de desfăşurare al vorbei deconstruieşte tradiţia, întemeiată pe logos. Şi pentru a fi auzit mai bine, vorbăreţul vrea să devină şi mai vorbăreţ, punând mâna pe cele trei mari instituţii ale vorbirii în societate: tribuna politică, mass-media şi catedra universitară. Incompetentul vrea neapărat să se facă auzit. Este fudul. Rezultă că omul care vorbeşte mult, în ciuda aparenţelor, nu are griji. Şi nu are nici vreo ascultare. Vorbirea este scurtată de ascultare. Altfel nu ştii pentru cine exişti. Nu întâmplător, cu cât se vorbeşte mai mult cu atât nevoia de reglementare este mai mare. Mai mult, criteriul de judecată se mută “în străinătate”. Acum plasăm o nouă reglementare, federalizarea prin regionalizarea României, tot în afara comunităţii, undeva în “Europa”. “Mai cu seamă că în Europa există o tradiţie federalistă …[care] funcţionează destul de bine.” (România Liberă, 22 nov. 2012) Vorbirea cu grijă adaugă. Vorbirea fără grijă lichidează în numele reformei. Prima este patriotică. Cealaltă, xenocentrată. Cu alte cuvinte, patriotismul este condiţia judecării corecte în raport cu interesul public. 
Cotidianitatea, arată Heidegger, este ratarea sinelui, atunci când omul devine flecar şi curios de dragul curiozităţii, o maimuţă printre cuceririle umanităţii şi ale colectivităţii de unde vine.

Vorba în vânt nu este însă non-valoare. Este anti-valoare. Pentru că deconstruieşte. Are scopuri precise.

Falsa familiaritate
Omul vector de influenţă este ambiguu în raport cu marile valori, fiind în acelaşi timp precis în raport cu interesul. Am avut fix această imagine când văzui un material recent, al unei jurnaliste, care, cu un ciocan agitat fără noimă, face România ţăndări: România Liberă, 22 nov. 2012, “Federalizarea României – exces electoral sau soluţie?”

În materialul cu pricina aflăm că, “Pe multe forumuri de discuţie din mediul virtual, autonomia Transilvaniei sau federalizarea ţării nu mai sunt demult teme tabu, iar prima televiziune regionala din România, fondata la Cluj, între alţii de omul de afaceri, Arpad Paszkany şi socialiştii Ioan Rus şi Vasile Dâncu se ocupă de aceste subiecte, pe care le tratează cu destulă seriozitate.”
Se încearcă o personalizare a mesajului, ca să vedem preocuparea şi grija prin asezonarea acestuia cu nume proprii: Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Arpad Paskany, postul tv “Transilvania live tv”. Nu ştiu dacă domnii de mai sus ştiu că sunt adepţii federalizării.  Dacă sunt, jurnalista înseamnă că le este confidentă, ceea ce mă îndoiesc. Şi chiar dacă ar fi, oamenii respectivi nici dacă ar sări pe galantarul istoriei nu s-ar putea contrapune lui Mihai Viteazul,  Avram Iancu, sau regelui Ferdinand.

Omul-vector, raţionalizator fără memorie. Să i-o împrospătăm
Cine se opune federalizării este, evident, din oficiu neraţional, radical, un ins cu capul în sacul mitului statului natural, care nu e bun pentru că “e sedimentat de propaganda ceauşistă”. Îmi pare rău pentru doamna vector, dar are o memorie inuman de scurtă. Popoarele au avut de suferit foarte mult de pe urma inumanităţii memoriei scurte a ideologilor marilor dictaturi.
Ca manipularea să fie legitimă, autorul-vector trimite neapărat şi la Caragiale, care avertiza că “Vechiul regat” a fost dintotdeauna o “şcoală a distrucţiunii”. Dacă în Vechiul Regat se practica o politică a destrucţiunii, în Transilvania se desfăşura una a anihilării etnice. Ce se făcea pe vremea lui Caragiale în Ardeal? Între 1867 şi 1908 s-a promulgat un pachet de legi ale presei şi ale învăţământului (Legile Apony) prin care se avea în vedere maghiarizarea forţată.
Legea presei
“Vicontele de Guichen publica in ziarul LA LIBERTE nr. 17.308 din 1913, reprodus in ROMANUL nr. 167, din 1/14 august 1913 un rechizitoriu impotriva stapanirii unguresti a Transilvaniei, din care citez: …Procesele de presa se inmultesc mereu pentru niste delicte fara nici o importanta, pentru proteste adeseori demne si moderate, pentru libertatea cu care unii publicisti au proclamat sus si tare dreptul la viata al compatriotilor lor. De la 1886 pana la 1908, nu mai putini de 367 de ziaristi romani au fost tarati inaintea justitiei unguresti si condamnati.”

Legea învăţământului
“Arthur Nichelson, consul general al Marii Britanii la Budapesta, intr-un raport catre ministrul de externe al Marii Britanii in anul 1891, luna iunie:
‘…Plangerile romanilor transilvaneni sunt determinate in primul rand de maghiarizarea scolilor intretinute de ei din fondul bisericesc. Este aproape imposibil sa scoti un numar suficient de invatatori romani cunoscatori ai limbii maghiare, de aceea exista temerea ca scolile nationale bisericesti vor fi inlocuite din ce in ce mai mult cu scoli maghiare de stat. Cererile romanilor pentru deschiderea de scoli medii au ramas nerezolvate si din 1868 n-a mai putut fi intemeiat nici un nou gimnaziu romanesc. 0 a cincea scoala medie care le apartinuse mai inainte a fost chiar inchisa.’
La cele 3.500.000 romani din Transilvania existau 4 licee si un gimnaziu sustinute de Biserica ortodoxa.” (citate date din blogul de istorie al lui Vladimir Roşulescu)

Interlocutorul inventat: “patriotismul ardelenesc”
Ca să iasă de sub umbrela flecărelii, articolul inventează o comunitate, un interlocutor valabil, pe care-l pune în opoziţie cu România: “românii ardeleni”, “transilvănenii”, “modernizarea Transilvaniei”. Şi pentru că obliterează România şi românescul, deci nu are o grijă ziditoare în raport cu comunitatea, materialul e incapabil să găsească alte ancore, decât că “tradiţia federalistă … [în] Elveţia, Austria sau Germania funcţionează destul de bine”. România este o societate cu o comunitate unitară, definită printr-o tradiţie şi limbă comune. România nu este un mozaic de dialecte şi nici de tradiţii. România este tot atât de diversă pe câte nuanţe de verde are iarba, dar tot atât de unitară ca aceasta.

Esenţa este conștiința națională. Nu exista conștiință regionala. Deci nu putem vorbi de un “patriotism ardelenesc”. Spuneţi-i asta lui Avram Iancu. Conștiința locului colectiv la români are peste 2000 de ani şi este de tip județ-jude, de la trimisul împărătesc care împărțea dreptate, respectiv boierul ridicat dintre țărani care face același lucru (jude-cneaz).
Regiunile nu au relevanta in conștiința colectiva decât din punct de vedere istoric, dar acestea sunt macroregiuni, care cuprind fostele ţări domneşti. Activitatea politică si economica din fostele ţări româneşti au fost constant convergente şi au produs Romania Mare.

In Europa modelul regionalizarii este, de fapt, modelul unor comunități care au tradiții diferite, inclusiv lingvistice, ceea ce în Romania nu este cazul. Romania este printre puținele state europene care are un teritoriu unitar din punct de vedere lingvistic si al obiceiurilor. De ce accentuam ceea ce nu exista?

Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai ca va readuce Romania mai aproape de un proiect de care conștiința colectiva este străină – “Romania, stat federal” (federația presupune regiuni cu diferențe culturale si chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului.

Datele. Ce spun datele?
“Bucureştiul primeşte doar 29,6% din banii colectaţi de stat sub formă de impozite. mai exact, Capitala a contribuit la bugetul central cu 5,47 miliarde de euro şi a primit înapoi doar 1,45”. (Ştiri de Cluj, 31 iul 2011)
“Bucureşti are cea mai mare pondere în economia României, fiind urmat [la mare distanţă] de Cluj, Timiş, Argeş, Constanţa, Prahova şi Braşov.” (econtext.ro, 25 aug. 2011)
Doamna din serviciul de vectorizare a spaţiului public care semnează materialul arată că este necesară “Conştientizarea faptului că ardelenii participă cu mai mulţi bani la bugetul de stat decât celelalte provincii istorice şi că în schimb guvernul de la Bucureşti alocă bugete prea mici pentru dezvoltarea regiunilor de vest este primul pas spre revendicări autonomiste sau federaliste.”

Fig. 1. Bucureştiul are o putere economică echivalentă cu a primelor 6 judeţe la un loc.

Fig. 2. Cele mai puternice judeţe, care oferă mai mult de jumătate din încasările lor bugetului de stat, sunt: Bucureşti, Ilfov, Mureş, Prahova, Constanţa, Sibiu, Cluj, Timiş, Braşov.

Fig. 3. Judeţele din Vechiul Regat au o productivitate a muncii mai mare şi, în consecinţă, o contribuţie mai mare la PIB.

Fig. 4. La o privire mai atentă se observă că Moldova produce cea mai mică valoare economică pe judeţ (8,92%) şi are, în consecinţă, cea mai mică contribuţie la bugetul naţional (13,18%)
surse: Econtext, 25 aug. 2011, Topul judeţelor din România după valoarea lor în bani …,
Gândul, 31 iul 2011, “Harta banilor din România, pe judeţe. Vezi aici cât primeşte înapoi judeţul tău…”

Nostalgia mitteleuropeană trebuie tratată

Se spune în articolul amintit: “”Transilvania live tv” cultivă cu metodă patriotismul ardelean, superioritatea celor care locuiesc aici, influenţele austriece şi investiţiile de toate felurile de care s-a bucurat provincia înainte să fie alipită la România.” Nu ştiam că asta se întâmplă la Transilvania live tv. O fi.  Din nou jurnalista-vector face dovada unei memorii scurte: Transilvania s-a unit cu România, nu s-a alipit. Dar, în fine, e o chestie de sensibilitate şi de patriotism, vorba textului.
Constatăm cu uşurinţă din Fig. 3, “Contribuţia la PIB după gruparea administrativă de dinainte de primul război mondial” că România a progresat mult de la 1918 încoace. Cea mai mare a PIB-ului nu se face în Transilvania ci, în Vechiul Regat. “Influenţele austriece şi influenţele de toate felurile de care s-a bucurat” Transilvania pot fi constatări arhitecturale interesante, dar nu au nici o valoare economică. Mitteleuropa, subspecie vieneză a conceptului pangermanist, este însă o poveste actuală. Pe acest vector a funcţionat privatizarea celor mai mari companii din economia naţională via Viena din 2004 încoace (BCR şi Petrom).

“Ţinutul” ţinut
Să nu uităm. Povestea cu aşa-numitul Ţinut secuiesc care s-ar sufoca de banii luaţi de Bucureşti: Harghita şi Covasna sunt primitori neţi de la bugetul de stat. 59,5% din bugetul Consiliului judeţean Harghita vine de la Bucureşti, respectiv 60,5% din bugetul CJ Covasna. (Gândul, 31 iulie 2011) O altă premisă importantă a doamnei vector are, iată, o mare problemă. Cu siguranţă că manifestările separatiste din zonă sunt făcute cu bani de la bugetul de stat. Din păcate acesta pare a fi rolul banului public în Harghita-Covasna.

Problema
Într-adevăr, România are o economie dezechilibrată. Dar în nici un caz nu se pune problema unor transferuri de venituri dinspre “judeţele transilvănene muncitoare” spre “sudul care face politică destructivă”, spre “mitici”.  Pentru cine e îngrijorat că “se ocoleşte modernizarea Transilvaniei”, e limpede din primul grafic că există câteva judeţe care trag după ele toată regiunea, inclusiv România. Primul contributor la PIB-ul României nu sunt judeţele din Transilvania ci, cele din Sudul României, în special Bucureşti, Constanţa, Ilfov, Argeş. Cu o medie a valorii economice produse pe judeţ de 16,27 miliarde lei, Sudul este înaintea celor din Transilvania, unde media valorii economice este de 11,08. Moldova are, din nou, nevoie de ajutor, media valorii economice pe judeţ fiind de doar 8,92 miliarde lei. Problema este, deci, Moldova. Guvernul de la Bucureşti trebuie să urmărească cu mult mai mare atenţie efectele de relaţie generate de transferurile naţionale către Moldova. Dacă este să vorbim despre regionalizare, discuţia trebuie mutată dinspre “patriotismul ardelenesc” şi “modernizarea Transilvaniei” spre ridicarea Moldovei. Dar pentru asta ne trebuie alt tip de jurnalism şi, bineînţeles, alt tip de vector în peisajul media: unul românesc.

Pentru că, iată, problema Moldovei nu este doar una regională. România are grave probleme cu tipul de exporturi: “exporturile nu pot constitui baza relansării economiei pentru că productivitatea în sectoarele orientate către export este mai mică decât productivitatea în sectoarele orientate către consum intern, chiar şi în condiţiile crizei economice … .” (Barometrul productivităţii muncii, p.38) România are grave probleme cu trenanta neintegrare a agriculturii în circuitul economic naţional (forţa de muncă ocupată 28,7%, contribuţia la PIB de 7% – idem, p.7). Problema rurală, tragedia ţăranului şi a satului … pentru a doua oară înfundaţi în istorie prin ignorarea lor. Pe lângă problema rurală, România înregistrează grave dezechilibre industriale, în sănătate şi educaţie. Lumea munceşte, dar prost şi fără socoteală. Vorba lui Manoilescu. Aceasta este adevărata problemă. Organizarea muncii, nu reorganizarea administrativă. În ce tratat de economie/management se pomeneşte despre necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a statului pentru creşterea productivităţii muncii?

Problema de fond a României este că niciodată după 1944 nu a fost lăsată să-şi găsească drumul. Înainte de 1989 a fost dictatura comunistă. După 1989 au fost diletantismul şi mediocritatea. De fiecare dată societatea românească a fost “tratată cu reformă”. Rezultatul, deja vizibil. Judeţe întregi cuprinse de sărăcie. Şi nu, cele mai multe nu sunt din Transilvania. Societăţii româneşti îi trebuie timp să se adune. Fenomenul se numeşte în economie “efecte de relaţie”. Dacă acestea ar funcţiona cum se cuvine ar apărea o altă problemă: politrucii nu prea ar mai avea de lucru.

Post Scriptum. Deturnarea energiilor intelectuale şi politice
Spre deosebire de judeţ, care vine de la Roma, jude – judecător – împărţitor al dreptăţii, imperativul federalizării României a fost întotdeauna un construct străin. Mai întâi Stalin, care prin Regiunea Autonomă Maghiară a încercat să ţină la respect încercările de dezvoltare ale României imediat după război. De fapt, încă din 1924, agentura sovietică din ţară,  Partidul Comunist din România declara România stat compozit. Apoi, ştafeta a fost preluată cu o sârguinciozitate care ar trebui să ne pună pe gânduri de către Ungaria. La 16 iunie 1989 apărea “Declaraţia de la Budapesta” prin care Transilvania era declarată “spaţiu de complementaritate”. Din acest motiv ea trebuia să se reorganizeze după principiile autonomiei politice. Primul pas era generalizarea învăţământului în limba maghiară. Declaraţia a fost implementată cu succes până acum. Consiliile judeţene controlate de UDMR aproape că nu au nici un reprezentant român şi fac politică dictatorială după principii etnice. Iar legea lui Funeriu a dat cam tot ce doreau. Au mai rămas Universitatea din Cluj şi cea de Medicină de la Tg. Mureş. Au reuşit de vreo 2 ani să capete finanţare de la statul român pentru Universitatea privată Sapienţia, din Miercurea Ciuc, care pregăteşte maghiari pentru posturile de profesori de limba română, istorie şi geografie, din care românii au fost daţi afară. Desigur, democratic, prin vot.  În fine, nu insistăm. Doar atât mai trebuie să adăugăm, fostul rege Mihai este printre semnatarii declaraţiei de la Budapesta. Alături, semnează Neagu Djuvara, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia, Dinu Zamfirescu, Mihai Korne, Mihnea Berindei. Numai lume bună. Ei sunt cei careu au construit aerul pe care-l respirăm astăzi, al “societăţii civile”. 

Uniunea Mondială a Românilor Liberi, sub semnătura lui Ion Raţiu,  a arătat că, prin semnăturile respective “e prima dată când un grup de români a recunoscut implict că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo cu ungurii.”

România liberă, 22 nov. 2012, “Federalizarea României: exces electoral sau soluţie”, de Sabina Fati, http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/federalizarea-romaniei-exces-electoral-sau-solutie-284788.html

Vladimir Roşulescu – Istorie, 11 iunie 2011, “România – politici criminale de maghiarizare forţată prin legislaţie în Transilvania”, http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2011/06/romania-politici-criminale-de.html

Econtext.ro, 25 aug. 2011, “Analiza. Topul judeţelor din România după valoarea lor în bani. …”, http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/topul-judetelor-din-romania-dupa-valoarea-lor-in-bani-vezi-cat-valoreaza-fiecare-judet-si-cu-cat-se-va-imbogati-in-acest-an.html

Ştiri de Cluj, 31 iul. 2011, “Clujl este pe locul trei în topul judeţelor care primesc cei mai puţini bani înapoi din impozitele plătite”, http://www.stiridecluj.ro/economic/clujul-este-pe-locul-trei-in-topul-judetelor-care-primesc-cei-mai-putini-bani-inapoi-din-impozitele-platite

Gândul, 31 iulie 2011, “‘Harta banilor din România, pe judeţe…”, http://www.gandul.info/financiar/exclusiv-gandul-harta-banilor-din-romania-pe-judete-vezi-aici-cat-primeste-inapoi-judetul-tau-din-impozitele-platite-statului-8549493

pentru Declaraţia de la Budapesta, vezi Victor Roncea, 23 iunie 2011, “… Fostul suveran se numără printre semnatarii Declaraţiei de la Budapesta din iunie 1989…”, http://roncea.ro/2011/06/23/risca-traian-basescu-sa-i-se-alature-regelui-mihai-fostul-suveran-se-numara-printre-semnatarii-declaratiei-de-la-budapesta-din-iunie-1989-primul-atentat-intelectual-al-ungurilor-si-tradatorilor/

coord. Liviu Voinea, Lucian Albu, Blocul Naţional Sindical, “Barometrul productivităţii muncii”, Bucureşti, 2011,
http://www.bns.ro/wps/wcm/connect/df6ebf67-72eb-48d2-b7a1-96791692f710/Barometrul+productivitatii+muncii.pdf?MOD=AJPERES&CACHEID=df6ebf67-72eb-48d2-b7a1-96791692f710

Sursa: blogul prof.univ.dr. Radu Baltasiu profesor in cadrul Facultatii de sociologie a Universitatii Bucuresti si director al Centrului European pentru Studii Etnice al Academiei Romane.



Tags: , , , , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

2 Responses to ANALIZĂ. Prof.univ.dr. Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee, sau un vector?

  1. mannixg says:

    “Esenţa este conștiința națională. Nu exista conștiință regionala. Deci nu putem vorbi de un “patriotism ardelenesc”. Spuneţi-i asta lui Avram Iancu. Conștiința locului colectiv la români are peste 2000 de ani şi este de tip județ-jude, de la trimisul împărătesc care împărțea dreptate, respectiv boierul ridicat dintre țărani care face același lucru (jude-cneaz).”

    “Constatăm cu uşurinţă din Fig. 3, “Contribuţia la PIB după gruparea administrativă de dinainte de primul război mondial” că România a progresat mult de la 1918 încoace. Cea mai mare a PIB-ului nu se face în Transilvania ci, în Vechiul Regat. “Influenţele austriece şi influenţele de toate felurile de care s-a bucurat” Transilvania pot fi constatări arhitecturale interesante, dar nu au nici o valoare economică”

    Totul este o falsificare a realitatilor. In bunul obicei din ultimii 95 de ani…

  2. Isailă Brătfălean says:

    Dacă te fură bucureșteanul cum dracu’ să fii mai bogat ca el? Dacă ești curios poți citi
    http://www.vestul.ro/stiri/5710/de-ce-este-necesara-regionalizarea-romaniei.htm

    „În ceea ce priveşte caracterul nesustenabil al creşterii PIB în perioada 1990 -2011, o analiză de tip cost – beneficiu indică fără echivoc faptul că randamentul financiar al împrumuturile din sectorul public şi privat al economiei româneşti a fost negativ în perioada menţionată.

    Din această perspectivă, în opinia mea este necesar să ne întrebăm: De ce a ajuns România intr-o asemenea situaţie? Ce se mai poate face? Evident, pot fi identificate foarte multe cauze care au determinat, în doar două decenii, depopularea dramatică, colapsul natalităţii, subdezvoltare economică şi acutizarea riscului de insolvenţă externă a României, dar cea mai importantă cauză a acestor dezastre o constituie centralismul oligarhic practicat în mod tradiţional de autorităţile de la Bucureşti.[în alte studii autorul demonstrează cum capitalul țării a fost însușit, risipit, expatriat de bucureșteni, adică ascendența economică a Bucureștiului este vremelnică și tot mai apăsătoare pentru țară, suntem în pragul etapei când devine dureroasă, adică este conștientizată]

    Astfel, datorită unui grad excesiv de centralizare a fiscalităţii în anul trecut autorităţile locale din România au colectat în mod efectiv doar 6,5% din totalul veniturilor colectate de autorităţile centrale şi locale

    Nu în ultimul rând, succesul reginalizării României depinde într – o măsură covârşitoare de implicarea societăţii civile în foprmalizarea şi operaţionalizarea acestui proiect foarte dificil şi riscant. Un proiect foarte dificil – pentru că în România centralismul oligarhic, mai ales cel de sorginte fanariotă, are o îndelungată tradiţie. Un proiect foarte riscant – pentru că în eventualitatea că majoritatea românilor nu se vor iumplica dezinteresat în acest proiect şi vor accepta o regionalizare proiectată şi realizată cum vor autorităţile de la Bucureşti, atunci actualul centralism oligarhic se va generaliza la nivel naţional şi local. Exact ca în secolul domniilor fanariote!”

    După mine stoparea avântului economic din Clujul aflat pe axa Europei Paris – Munchen – Viena, stopare care îmi pare iminentă, abandonarea autostrăzii Iași-Cluj-Debrecen vor sparge România. Pe o cale violentă.

    În curând ardelenii nu își vor mai clama superioritatea. Nu vor mai pretinde să conducă fără rezultate România prin intermediul a tot felul de „dicta-chiori”. Va fi sfârșitul României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "ANALIZĂ. Prof.univ.dr. Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee, sau un vector?"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/analiza-prof-univ-dr-radu-baltasiu-federalizarea-o-idee-sau-un-vector/