ANI: 30 de foști sau actuali aleși locali, incompatibili sau în conflict de interese administrativ și penal VEZI LISTA

November 23, 2015 •Agentia Nationala de Integritate •Views: 1895

23 noiembrie 2015

C O M U N I C A T
Incompatibilitate, conflict de interese administrativ și penal – 30 foști sau actuali aleși locali

Agenția Naționalã de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de naturã administrativã, precum și indicii privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 foști sau actuali aleși locali (11 primari, nouã viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali), astfel:

1.        ARCAN EMILIAVicepreședinte al Consiliului Județean NeamțINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 octombrie 2012 – 19 decembrie 2013, întrucât a deținut, simultan funcția de Vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, și funcția de administrator al S.C. Europandra S.R.L., încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
2.        PÃUNA MIRCEAPrimar al Comunei Mușãtești, Jud. ArgeșINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 septembrie 2012 – 26 iunie 2014, întrucât a deținut, simultan funcția de primar, și funcia de administrator, membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale “Mușãtești” Comuna Mușãtești, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art. 96, alin (2) din Legea nr. 1/2011.
3.        PURCARU GHEORGHEPrimar al Comunei Morãrești, Jud. Argeș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitãrii mandatului de primar, a aprobat și semnat, în calitate de primar, precum și în calitate de asociat în cadrul S.C. Petrotrans Morãrești S.R.L., documentația privind achiziția directã de combustibil, în valoare de 1.488 Lei, de cãtre Primãria Comunei Morãrești de la furnizorul S.C. Petrotrans Morãrești S.R.L. 

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 și art. 75, lit. c) din Legea nr. 393/2004.

4.        POPA-NICA VASILEViceprimar al Comunei Rucãr, Jud. ArgeșINCOMPATIBILITATE
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2012, întrucât deține, simultan funcția de viceprimar, și calitatea de persoanã fizicã autorizatã (în vederea realizãrii și verificãrii lucrãrilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei din categoria B), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003.
5.        BÂRZAN DÃNUȚ VASILEPrimar al Comunei Lupșa, Jud. Alba

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

În calitate de primar, a emis la data de 7 februarie 2013 dispoziția privind încadrarea soției sale pe perioadã determinatã, pe postul de referent la Compartimentul Urbanism: cadastru, publicitate imobiliarã și fond funciar din cadrul Primãriei Comunei Lupșa, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Mai mult, anterior emiterii dispoziției din data de 7 februarie 2013, BÂRZAN DÃNUȚ VASILE a semnat, în calitate de primar, mai multe documente ce au stat la baza concursului de ocupare a postului temporar vacant.

Soția persoanei evaluate a obținut, începând cu data de 11 februarie 2013, venituri salariale în cuantum de  24.031 Lei.

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Câmpeni, Județul Alba, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.

6.        PISTRU POPA SIMONA GEANINAConsilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad, Jud. AradINCOMPATIBILITATE
În perioada exercitãrii mandatului de consilier local, S.C. AUTO TEHNIC S.R.L. (societate comercialã în cadrul cãreia aceasta deþine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestãri servicii și furnizare de produse, în valoare totalã de 59.859,32 Lei (la care se adaugã TVA de 14.990 Euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. ARAD și S.C. Centrala Electricã de Termoficare Hidrocarburi S.A. (societãți comerciale care funcționeazã sub autoritatea C.L. al Municipiului Arad), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
7.        GHEORGHE IONELPrimar al Orașului Însurãței, Jud. BrãilaINCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie – 03 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan funcția de primar, și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Grupului Școlar Industrial Însurãței (în present, Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Însurãței), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

8.        MUȘAT GHEORGHE CLAUDIUConsilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Budila, Jud. BrașovINCOMPATIBILITATE
În perioada exercitãrii mandatului de consilier local, C&L BUILDING S.R.L. (societate comercialã în cadrul cãreia persoana evaluatã a deținut calitatea de asociat unic și funcția de administrator unic) a încheiat contracte comerciale de furnizare produse cu Primãria Comunei Budila, în valoare totalã de 43.802,68 Lei (achiziții directe de bunuri  efectuate de primãrie, în baza a cinci facturi), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
9.        OLA MATE IȘTVANViceprimar al Primãriei Bațani, Jud. CovasnaINCOMPATIBILITATE
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 25 iunie 2012, întrucât deține, simultan funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. CUKI & CO S.R.L., încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
10.        CIMPONERIU VIOREL IONViceprimar al Comunei Berliște, Jud. Caraș SeverinINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 august 2012 – 27 noiembrie 2014, întrucât a deținut, simultan funcția de viceprimar, și calitatea de reprezentant al Comunei Berliște în Adunarea Generalã a Acționarilor S.C. ECOLOGICA ORAVIȚA, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.
11.        VASILESCU IOANViceprimar al Comunei Nicolae Bãlcescu, Jud. CãlãrașiINCOMPATIBILITATE
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de titular întreprindere individualã în cadrul VASILESCU ST. IOAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALÃ, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
12.        BARBU GHEORGHIȚÃConsilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Oltenița, Jud. CãlãrașiCONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotãrârii Consiliului local din data de 30 august 2012 (privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Oltenița cu Asociația Fonduri Europene – Consultanțã Curcani și cesiunea cãtre Asociație a 20 de pãrți sociale la S.C. Termourban S.R.L.), respectiv la adoptarea hotãrârii din data de 27 septembrie 2012 (privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Oltenița cu Asociația Fonduri Europene – Consultanțã Curcani și majorarea capitalului social al S.C. Termourban S.R.L. Oltenița cu 20 de pãrți sociale în valoare de 10 lei fiecare și achitarea acestora de cãtre Asociația Fonduri Europene – Consultanțã Curcani), în condițiile în care, la data adoptãrii acestor hotãrâri, persoana evaluatã deținea calitatea de membru fondator al Asociației Fonduri Europene – Consultanțã Curcani.Persoana evaluatã a avut, astfel, posibilitatea sã anticipeze beneficiul rezultat în urma acestei asocieri, respectiv creșterea participației Asociației în cadrul S.C. Termourban S.R.L., dat fiind faptul cã  societatea comercialã TERMOURBAN S.R.L. a fost înființatã de cãtre Consiliul Local al Municipiului Oltenița (50.050 pãrți sociale) împreunã cu Asociația Fonduri Europene – Consultanțã Curcani (20 pãrți sociale), conform Hotãrârii Consiliului Local din data de 03 octombrie 2012.Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 75, lit. f), art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 .
13.        PISTRIÞU COSTELPrimar al Municipiului Bãileºti, Jud. DoljINCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 02 august 2012 – 28 martie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administraþie al Liceului „Mihai Viteazu” Bãileºti, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

14.        DINCÃ DUMITRUPrimar al Comunei Drãgotești, Jud. DoljINCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 septembrie 2012 – 20 septembrie 2013,  întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în  cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Drãgotești, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

15.        POPESCU IULIANViceprimar al Comunei Apele Vii, Jud. DoljINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 septembrie 2012 – 09 septembrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale din Comuna Apele Vii, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
16.        MINEA MARIUS-LEONARDViceprimar al Comunei Piscu Vechi, Jud. DoljINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2012 – 11 iulie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și funcția de administrator al S.C. EDRAS IMPEX S.R.L., încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
17.        GAVRILESCU GHEORGHEConsilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Crevedia, Jud. DâmbovițaCONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
în calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea hotãrârii Consiliului Local Crevedia din data de 3 februarie 2014  privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014.

În Anexa nr. 1 a acestei hotãrâri, la capitolul bugetar „Cultura, recreere și religie”, subcapitolul „Sume destinate finanțãrii programelor sportive”, era  prevãzutã suma de 25.000 Lei, din care s-au efectuat plãți în sumã totalã de 24.999,90 Lei cãtre Asociația „Club Sportiv Voința 2010” Crevedia (persoanã juridicã de drept privat în cadrul cãreia persoana evaluatã deține încã de la înființare calitãțile de membru fondator și membru al Consiliului Director).

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011, dispozițiile art.  75, lit. b) și f) ºi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

18.        NACU MARICELFost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Tecuci, Jud. Galați (23 iunie 2012 – 5 iulie 2014)CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitãrii mandatului de consilier local, a participat la ședințele Consiliului Local al Municipiului Tecuci organizate la datele de 30 aprilie și 14 mai 2013, votând pentru adoptarea a douã hotãrâri ale Consiliului Local (privind stabilirea condițiilor de utilizare a pãșunii aparținând comunei Tecuci în anul 2013 și privind aprobarea închirierii pãșunii aparținând comunei Tecuci în anul 2013).Ulterior adoptãrii celor douã hotãrâri, la data de 10 iunie 2013, NACU MARICEL (în calitate de chiriaș) a încheiat cu Primãria Municipiul Tecuci un contract având ca obiect închirierea suprafeței de 14 ha. pãșune aparținând Comunei Tecuci pânã la data de 31 decembrie 2013) și un act adițional la contractul de închiriere, prin care s-a prelungit termenul de închiriere a pãșunii pânã la data de 31 decembrie 2014 și s-a diminuat suprafața închiriatã la 6 ha. pãșune.Mai mult decât atât, NACU MARICEL a semnat, în calitate de Secretar al Comisiei nr. 5 Administrația Publicã Localã, Juridic, Apãrarea Ordinii publice, Respectarea Drepturilor și Libertãților Cetãțenilor din cadrul C.L. al Municipiului Tecuci, raportul de avizare privind stabilirea condițiilor de utilizare a pãșunii aparținând Comunei Tecuci în anul 2013 și Raportul de avizare al Comisiei nr. 5 privind prelungirea contractelor de închiriere pentru folosirea pãșunii.

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75 din Legea nr. 393/2004.

19.        ALEXA TOMAFost Viceprimar al Comunei Comarna, Jud. IașiINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2013 – 27 noiembrie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoanã fizicã în cadrul ALEXA TOMA PERSOANÃ FIZICÃ AUTORIZATÃ, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
20.        VASCUL DANIEL-VASILEConsilier local în cadrul Consiliului Local Baia Sprie, Jud. MaramureșINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iulie 2014 – 03 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de consilier local și funcția de administrator al S.C. SPRIA TECHNOLOGY PARK S.R.L., încãlcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
21.        PRECUP MARIAPrimar al Municipiului Reghin, Jud. MureșINCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012  – 10 decembrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A., încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003, precum și art. 91, alin. (3),  teza I din Legea nr. 161/2003.

22.        ILIUȚÃ VASILEPrimar al Comunei Borlești, Jud. NeamțINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 6 septembrie 2012 – 10 ianuarie 2014, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar și calitatea de reprezentant al Primãriei Comunei Borlești în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu” Ruseni, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
23.        COSTEA VASILEViceprimar al Comunei Coteana, Jud. OltINCOMPATIBILITATE
Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 ianuarie 2013, întrucât deține simultan funcția de viceprimar și funcția de reprezentant al Consiliului local al Comunei Coteana în cadrul S.C. AQUAVERA COTEANA S.R.L. (persoanã juridicã având ca asociat unic Consiliul Local Coteana), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.
24.        MOVILEANU MIRELA FLORICAConsilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Provița de Sus, Jud. PrahovaCONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local, a participat la ședința Consiliului Local al Comunei Provița de Sus din data de 26 februarie 2014, votând pentru adoptarea hotãrârii privind inițierea închirierii suprafețelor de pajiști disponibile din domeniul privat al Comunei Provița de Sus pentru anul 2014, deși avea un interes personal în problema supusã dezbaterilor.La data de 11 aprilie 2014, ulterior adoptãrii acestei hotãrâri, Primãria Comunei Provița de Sus a încheiat cu fiica persoanei evaluate un contract prin care i-a închiriat suprafața de 5,5 ha pajiște din domeniul privat al comunei, contract în baza cãruia fiica persoanei evaluate a încasat de la Agenția de Plãți și Intervenție pentru Agriculturã Prahova, în anul 2014, subvenții agricole în sumã totalã de 7.518,13 Lei.Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011, dispozițiile art.  75, lit. a) ºi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
25.        VASILE ARTIMON IONESIPrimar al Comunei Frãtãuþii Vechi, Jud. Suceava

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENALÎn perioada exercitãrii mandatului de primar, a semnat ordinele de platã în baza cãrora Primãria Frãtãuþii Vechi a achiziþionat în mod direct produse în valoare de 35.414,56 Lei de la S.C. BUNÃ DIMINEATÃ IMPEX S.R.L. (societate comercialã în cadrul cãreia soþia persoanei evaluate deþine calitatea de asociat unic ºi funcþia de administrator), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea 393/2004.

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Suceava, Județul Suceava, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.

26.        SPOIALÃ DORINConsilier local în cadrul Consiliului Local Bosanci, Jud. SuceavaCONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local, a participat la ședința Consiliului Local Bosanci din data de 29 aprilie 2013, deliberând și votând pentru aprobarea hotãrârii privind concesionarea prin licitație publicã a pãșunii comunale ce se aflã în proprietatea privatã a Comunei Bosanci, cãtre organizațiile și asociațiile crescãtorilor de animale din Comuna Bosanci.Prin aceeași hotãrâre, SPOIALÃ DORIN a fost desemnat membru în Comisia pentru organizarea și desfãșurarea licitației publice privind concesionarea suprafeței de 574,90 ha pãșune comunalã.În urma licitației organizate, Primãria Comunei Bosanci a încheiat, la data de 15 mai 2013, un contract de concesiune privind concesionarea suprafeței de 49,62 ha de pãșune aparținând domeniului privat al comunei, cu Asociația Crescãtorilor de Bovine Bosanci (asociație în cadrul cãreia SPOIALÃ DORIN deține calitatea de membru fondator și membru în cadrul Consiliului Director, începând cu data de 22 februarie 2013).

Subvențiile încasate de cãtre Asociația Crescãtorilor de Bovine Bosanci, pentru suprafața de teren concesionatã, sunt în cuantum de 56.864,48 Lei.

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004

27.        CRASNAI IOANPrimar al Comunei Socond, Jud. Satu MareINCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie 2012 – 14 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoanã fizicã autorizatã în cadrul CRASNAI IOAN PERSOANÃ FIZICÃ AUTORIZATÃ, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

28.        BIRCEA CRISTIANViceprimar al Municipiului Slatina, Jud. Olt, și fost Consilier local în cadrul C.L. Slatina (22 iunie 2012 – 07 martie 2013)INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 07 martie 2013, întrucât a deținut, simultan calitatea de consilier local și funcția de director în cadrul S.C. COMPANIA DE APÃ OLT S.A. (societate comercialã de interes local, înființatã de cãtre C.L. al Municipiului Slatina), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
29.        DRIMENȚ ALYNA VIORICAFost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Variaș, Jud. TimișINCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitãrii mandatului de consilier local, întrucât, Primãria Comunei Variaș a încheiat, în perioada 2013 – 2014, trei contracte în valoare totalã de 42.980 Lei cu S.C. ATP FOREST COMPANY S.R.L. (societate comercialã în cadrul cãreia soțul persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat), încãlcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
30.        ZANFIR VASILEPrimar al Comunei Deleni, Jud. Vaslui

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

La data de 12 Iulie 2012, a semnat, în calitate de primar, dispoziția prin care și-a prelungit suspendarea de drept a raportului de serviciu din calitatea de funcționar public de execuție în aparatul de specialitate al Primãriei Comunei Deleni (ca urmare a validãrii alegerii acestuia în funcția de Primar al Comunei Deleni) pe întreaga duratã a mandatului de 4 ani cât îndeplinește funcția de primar (iunie 2012 – iunie 2016), asigurându-și pentru sine un folos material, constând în menținerea postului de funcționar public pânã la revenirea acestuia în funcția publicã.

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Vaslui, Județul Vaslui, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. SPOIALÃ DORIN, OLA MATE IȘTVAN, VASILESCU IOAN și PÃUNA MIRCEA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:

  •        art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia„Primarii […] sunt obligați sã nu emitã un act administrativ sau sã nu încheie un act juridic ori sã nu emitã o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sãu ori rudele sale de gradul I”;·        art. 87, alin. (1), lit. d), f) g) și k) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Funcția de primar și viceprimar […] vicepreºedinte al consiliului judeþean […] este incompatibilã cu […] funcția de […] cenzor […] administrator, membru al consiliului de administrație […] la societãțile comerciale […] precum și la instituțiile publice […] funcþia de reprezentant al unitãþii administrativ-teritoriale în adunãrile generale ale societãþilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generalã a unei societãþi comerciale de interes naþional […] calitatea de comerciant persoanã fizicã […] orice alte […] activitãți remunerate, în țarã […] cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații […]”;·        art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Funcția de consilier local sau consilier judeþean este incompatibilã cu […] funcția de […] director […] administrator […] la […] societãțile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local […]”;

    ·        art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Consilierii locali […] care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societãțile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unitãți administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestãri de servicii, de executare de lucrãri, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritãțile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societãțile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective”;

    ·        art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Alesul local poate renunța la funcția deținutã înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceastã funcție”;

    ·        art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cãruia „Nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotãrârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude pânã la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusã dezbaterilor consiliului local”;

    ·        art. 75, lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumitã problemã, dacã au posibilitatea sã anticipeze cã o decizie a autoritãții publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soție, rude sau afini pânã la la gradul al doilea inclusiv; orice persoanã fizicã sau juridicã cu care au o relaþie de angajament, indiferent de natura acestuia; o societate comercialã la care deþin calitatea de asociat unic, funcþia de administrator sau de la care obþin venituri […] o asociație sau fundație din care fac parte”;

    ·        art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotãrâri dacã au un interes personal în problema supusã dezbaterii. În situația prevãzutã la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați sã anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivã”;

    ·        art. 96, alin (2), lit. a), b) și c) din Legea nr. 1/2011, cu modificãrile și completãrile ulterioare, potrivit cãruia „În unitãþile de învãþãmânt de stat consiliul de administraþie este organ de conducere ºi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unitãþilor de învãþãmânt de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraþie este format din 7 membri, cu urmãtoarea componenþã: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanþi ai pãrinþilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administraþie din cota aferentã cadrelor didactice din unitatea de învãþãmânt respectivã. Prevederile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor ºi pentru învãþãmântul preºcolar ºi primar; b) în cazul în care consiliul de administraþie este format din 9 membri, dintre aceºtia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanþi ai consiliului local ºi 2 reprezentanþi ai pãrinþilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraþie din cota aferentã cadrelor didactice din unitatea de învãþãmânt respectivã; c) în cazul în care consiliul de administraþie este format din 13 membri, dintre aceºtia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanþi ai consiliului local ºi 3 reprezentanþi ai pãrinþilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraþie din cota aferentã cadrelor didactice din unitatea de învãþãmânt respectivã”;

    ·        art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani, sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

AGENȚIA NAȚIONALÃ DE INTEGRITATE

Tags: , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "ANI: 30 de foști sau actuali aleși locali, incompatibili sau în conflict de interese administrativ și penal VEZI LISTA"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/ani-30-de-fosti-sau-actuali-alesi-locali-incompatibili-sau-in-conflict-de-interese-administrativ-si-penal-vezi-lista/