COMUNICAT. ADEC solicită Președintelui Traian Băsescu să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca

Distribuie acest articol!

Dan Tanasa Camera Deputatilor

(FOTO: Florin Eșanu)

București, 1 septembrie 2014 

Comunicat de presă

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) solicită președintelui României, domnul Traian Băsescu, să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca

ADEC amintește opiniei publice faptul că astăzi, 1 septembrie 2014, se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a celui care a fost prof. dr. Alexandru Pesamosca, chirurgul supranumit ”îngerul copiilor”, cel mai bun chirurg pediatru din România.

Opinia publică românească este de acord cu faptul că doctorul Alexandru Pesamosca a fost un geniu al chirurgiei românești:

”Alexandru Pesamosca este un nume gigantic al medicinei romanesti. Un doctor fara arginti, care a salvat de la moarte mii de copii”. (Cătălin Apostol, formula-as.ro)

”Zeci de mii de copii au fost salvaţi de bisturiul profesorului Pesamosca. Dacă ar fi locuit într-o vilă somptuoasă, probabil şi-ar fi pus pe pereţi tablouri scumpe, căci mare era recunoştinţa familiilor cărora le salvase copiii. Dar, mulţumindu-se cu cămăruţa lui din spital, profesorul admira altfel de “tablouri”. Pe sala clinicii de chirurgie se aflau fotografiile copiilor care se născuseră urîţiţi groaznic de defecte congenitale, cu buză de iepure, cu gură de lup, cu nasul oribil, cu ochii asimetrici şi alături, din alte fotografii, zîmbeau spre viaţă normală figurile remodelate şi aduse în limitele normalului după operaţii grele, operaţii reparatorii”. (Florin Condurățeanu, jurnalul.ro)

”Medicul Alexandru Pesamosca (supranumit “tata Pesi” de copii) se numara printre marile nume din istoria chirurgiei romanesti, rezolvand un urias numar de cazuri in chirurgia plastica pediatrica (fara sa fie chirurg plastic), inclusiv in domeniul malformatiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformatiei. Cazurile operate de el au fost rezolvate definitiv, fara sechele. Pesamosca a operat peste 50.000 de copii”. (hotnews.ro)

”La uşa cabinetului era coada mereu. Dacă la putere nu ar fi venit comuniştii, Alexandru Pesamosca ne-ar fi spus azi poveşti marinăreşti- visul lui a fost să plece pe mare. Dar poate că România avea nevoie de un doctor genial, aşa că a făcut medicina. Mai întâi la ţară, apoi la Bucureşti. Din 1984 n-a mai ieşit din Spitalul de Copii Marie Curie: acolo muncea, acolo locuia. Pur simplu, n-a avut niciodată timp să se ocupe de el, să-şi plângă cei doi fii morţi înaintea lui, să-şi ia o casă. Aşa că spitalul i-a devenit casă, iar meseria, un mod de viaţă. A ajuns profesor şi, spre finalul carierei, academician”. (antena3.ro)

Având în vedere activitatea extraordinară și conduita exemplară a celui care a fost prof. dr. Alexandru Pesamosca, ADEC solicită președintelui României, domnul Traian Băsescu, să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa

  1. O initiativa laudabila. Pacat ca nu s-a facut acest lucru mai devreme cand era in viata.
    Rogu-va, nu mai folositi “trecerea in nefiinta”. Suntem romani si ortodoxi si potrivit religiei noastre stramosesti abia dupa moarte incep cele vesnice. Se schimba un plan material cu unul pur spiritual. Corpul moare si putrezeste insa sufletul ramane. http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/despre-trecerea-nefiinta-68407.html

    • Nu e intamplatoare folosirea acestei expresii, “a trece in nefiinta”, imediat dupa 1989. Pentru atei si cei care ne vor doar fiinte de carne, robite carnii si a placerilor/nevoilor carnii, existenta sufletului si a nevoilor sufletesti este un mare impediment in dorinta lor de control si manipulare (consumismul si goana dupa bani si placeri de tot felul sunt doar doua din fatetele acestei politici speciale globaliste de indobitocire si paganizare a popoarelor crestine). Personal consider aceasta expresie ca anti-divina, caci Dumnezeu ne-a facut fiinte din carne + duh / trup + suflet, iar acesti uciga-i-Crucea neaga existenta sufletului. Ma intreb daca scolile de jurnalisti nu insista cumva fix pe folosirea acestei expresii, caci prea o utilizeaza toti pe sticla. “Formatorii de opinie” isi fac treaba pentru care sunt platiti.

    • Mulțumesc frumos!

  2. Din păcate, se pare că „Steaua României” se conferă doar acelora care s-au făcut remarcați prin fapte anti-românești. Exemplu – Laszlo Tokes.

    Faptul că mai sunt și români care-au primit pe merit cea mai înaltă distincție oferită de statul român nu face decât să-mi confirme credința că aceia care-o conferă sunt oameni și mai fac și ei greșeli.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR