

La sfârșitul săptămânii trecute, un pacient s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, cu o plagă tăiată la una dintre mâini. Medicul care se afla pe tură, la momentul respectiv, i-a acordat acestuia îngrijiri medicale și i-a prescris o rețetă pentru vaccinul antitetanos, spunându-i că la spital serul nu este pe stoc.
„Am fost la Urgență, joi dimineață în jurul orei 08:30-09:00, cu o tăietură la mână și mi-au recomandat să fac un antitetanos. Medicul specialist care era de gardă mi-a spus că nu au vaccinul pe stoc la Urgență și să merg să caut la farmacii. Am fost la cam toate farmaciile și nicăieri nu aveau, iar din Sfântu Gheorghe, de la spital mi-au zis că în comuna Lemnia sau în Zagon se găsește vaccin antitetanos. Nu se găsește nici în Brașov, de anul trecut, din noiembrie-decembrie nu mai au deloc. Am sunat în Lemnia la farmacie și acolo mai aveau pe stoc.” – a explicat Alexandru.
Spre disperarea celor care ar avea neapărată nevoie de el, serul antitetanos lipsește din majoritatea spitalelor și farmaciilor din țară, încă de la sfârșitul anului trecut, lucru care le pune în pericol sănătatea pacienților. Dozele trebuiesc achiziționate din fondurile fiecărui spital, cabinet de medicină de familie sau centru medical de permanență, iar Spitalele spun că au făcut comandă, dar încă nu au primit serul.
Problema ar fi la nivelul Ministerului Sănătății, și s-ar fi declanșat din cauză că producătorul care trebuia să pună vaccinul pe piață ar fi refuzat preţul stabilit de Minister. În această situație, unitățile medicale au fost nevoite să reia procedurile, astfel încât să primească dozele de la noul producător acreditat. La nivelul județului Covasna, vaccinul antitetanos lipsește cu desăvârșire. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” spun că problema a apărut încă din luna noiembrie a anului trecut și că nu au de unde să achiziționeze serul.
FOTO: Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș, agerpres.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell