Denunţ penal împotriva nerespectării deciziei instanţei privind drapelul secuiesc în Harghita

Distribuie acest articol!

consiliul-national-secuiesc-arborarea-steagului-secuiesc-pe-institutiile-publice-este-legala-18444559Preşedintele Forumului Civic al Românilor, Ilie Şandru, spune că a depus un denunţ penal la Parchetul din Gheorgheni, privind nerespectarea sentinţei date de Curtea de Apel Târgu Mureş, care a anulat hotărârea Consiliului Judeţean Harghita prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judeţului.

Preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), Ilie Şandru, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că, deşi hotărârea Consiliului Judeţean prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judeţului Harghita a fost anulată definitiv şi irevocabil, acesta continuă să fie arborat pe zeci de primării.

“Asta m-a determinat să fac un denunţ penal pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile şi am început în zona Gheorgheni. Acţiunea va continua în justiţie, de data aceasta printr-un proces penal, voi ajunge şi la Parchetul din Miercurea Ciuc pentru zona Ciuc şi la Parchetul din Odorheiu Secuiesc pentru zona Odorhei”, a spus Şandru.

El a spus că a fost deja citat la sediul Poliţiei municipiului Gheorgheni, unde se va prezenta peste câteva zile pentru a-şi susţine denunţul, potrivit legii, acolo urmând să fie chemaţi şi “20-30 de indivizi, primari care nu au înţeles să respecte hotărârea definitivă”, deşi le-a trimis-o.

Şandru a susţinut că drapelul secuiesc “este al unui ţinut care nu există legal” şi “nu e aprobat de nicio instanţă judecătorească”.

“Politicienii maghiari aduc tot felul de aşa-zise motivări, de-a dreptul puerile, că şi alte zone geografice şi alte ţinuturi au drapele şi însemne proprii, dar acelea sunt recunoscute, Ţara Bârsei, a Făgăraşului şi multe altele, nu ştiu dacă au drapele sau nu au, dar oricum, ele nu sunt drapele ale unui ţinut care nu există legal, ori drapelul secuiesc este al unui ţinut care nu există legal, Ţinutul Secuiesc autonom, nu e aprobat de nicio instanţă judecătorească şi nu poate sta alături de drapelul ţării”, a explicat el.

Preşedintele FCRCHM a spus că legea trebuie respectată, însă, în opinia sa, în Harghita “nu s-au aplicat foarte multe legi şi de aceea s-a ajuns la această politică a paşilor mărunţi prin care, în timp ce UDMR s-a aflat la putere, la guvernare atâţia amar de ani, a făcut ce-a vrut”.

Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat, în septembrie 2012, o hotărâre a Consiliului Judeţean Harghita din 2009, prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judeţului Harghita. Potrivit portalului instanţelor de judecată, instanţa a admis astfel un recurs formulat de Ilie Şandru, decizia fiind irevocabilă.

Integral pe Mediafax



    • Am citit și eu în Haromszek. Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR