DOCUMENT. Controlul ANRMAP la Poşta Română, finalizat cu amenzi totale de 60.000 de lei şi cu un avertisment

December 12, 2012 •Posta Romana •Views: 1780

Vicepreşedintele ANRMAP, Mircea Fechet

Vicepreşedintele ANRMAP, Mircea Fechet

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a finalizat controlul la Compania Naţională Poşta Română, efectuat în urma procedurii de supraveghere iniţiată la cererea DNA, aplicând un avertisment şi amenzi totale în cuantum de 60.000 de lei.

În plus, DNA a primit o copie a raportului întocmit la finalizarea controlului, fiind, de altfel, singura instituţie căreia i-a fost trimis acest document.

Potrivit vicepreşedintelui ANRMAP, Mircea Fechet, controlul efectuat de instituţia pe care o reprezintă a vizat trei contracte de achiziţie publică atribuite de Poşta Română în perioada octombrie 2008 – septembrie 2011.

Acesta a explicat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că cele trei contracte au făcut obiectul controlului în urma unor sesizări venite de la DNA.

“Analizăm de fiecare dată acele contracte pentru care primim sesizări de la DNA, Parchet sau de la Curtea de Conturi”, a precizat Fechet, cu ocazia unei conferinţe de presă.

Primul contract supus controlului a fost încheiat în 2008, care a avut ca obiect servicii de întreţinere şi reparaţii pentru 28 de maşini de francat (cele care aplică timbrul pe plicul poştal) şi 24 de maşini de obliterat (cele care ştampilează respectivul plic).

Valoarea atribuită acestui contract de achiziţie este 9,72 milioane de lei, fără TVA, acesta fiind atribuit prin negociere fără licitaţie.

“Poşta, în nota justificativă privind determinarea valorii estimate nu a reuşit să detalieze cum a ajuns la această valoare. Acest contract a fost atribuit prin negociere fără licitaţie. Atribuirea prin această procedură a fost motivată de existenţa unui înscris care spunea că în România o singură societate comercială (Promotional Interservice – n.r.) poate întreţine şi repara acele maşini şi că nicio altă societate nu va putea face acest lucru. ANRMAP nu s-a putut pronunţa asupra autenticităţii şi veridicităţii acestui înscris, iar autorităţile care vor face verificările ulterioare vor trebui să verifice autenticitatea înscrisului şi dacă este adevărat acest lucru”, a explicat vicepreşedintele ANRMAP.

În plus, în 2010, Curtea de Conturi, în urma unui audit efectuat la Poşta Română, a semnalat faptul că acest contract a fost atribuit greşit prin procedura de negociere, motiv pentru care Poşta Română l-a reziliat începând cu data de 2 mai 2011, cu puţin timp înainte de expirarea lui de drept, fiind un contract încheiat pe trei ani.

“În acest caz nu s-au putut da amenzile care ar fi trebuit date, pentru că era erau prescrise la data efectuării controlului”, a spus Fechet.

Cel de-al doilea contract, cu o valoare de circa 28,585 milioane de lei, fără TVA, respectiv 6,7 milioane de euro, întocmit în 2010, se referă la o aplicaţie informatică pentru achiziţie de date, evidenţa şi gestiunea fondurilor din taxe poştale aplicate de echipamentele de francat şi ştampilat.

Prin acest contract s-au achiziţionat, pe lângă aplicaţia informatică, şi calculatoare, licenţe şi alte maşini de francat şi ştampilat.

“Valoarea acestui contract este de 28.584.880 de lei. Din nou, Poşta Română nu s-a putut pronunţa asupra estimării acestei valori, ea venind dintr-o propunere financiară pe care societatea Promotional Interservice o înaintează Poştei Române. Din aceşti 6,7 milioane de euro, 3,47 milioane de euro reprezintă o componentă care se intitulează ‘personalizare şi naţionalizare a softului’ şi care, ulterior, a fost defalcată şi introdusă în valorile individuale ale licenţelor”, a afirmat reprezentantul ANRMAP.

Şi în acest caz, contractul s-a atribuit fără licitaţie publică.

“Atribuirea a fost din nou motivată de un înscris prin care un singur SRL din România avea capacitatea de a dezvolta şi personaliza această aplicaţie software şi că extinderea echipamentelor pe care le avea deja cu echipamente produse de alţi producători ar putea determina dificultăţi tehnice disproporţionate de operare, precum şi incompatibilităţi privind soluţia software. În acest sens, ANRMAP consideră oportună, pe lângă analiza autenticităţii şi veridicităţii înscrisului, şi o analiză tehnică şi economică care să concluzioneze dacă era mai avantajoasă extinderea echipamentelor decât achiziţia de noi echipamente prin licitaţie deschisă”, a adăugat Mircea Fechet.

În plus, Poşta Română a achiziţionat, în cadrul aceleiaşi proceduri, echipamente şi software care nu se supun unor drepturi de exclusivitate, precum PC-uri, sisteme de operare Windows etc.

În cazul acestui contract au fost aplicate un avertisment şi o amendă în valoare de 20.000 de lei.

Cel de-al treilea contract verificat de ANRMAP a fost încheiat în 2011, având ca obiect servicii de întreţinere, reparaţii şi consumabile. Valoarea contractului a fost de 1,3 milioane de lei, fără TVA şi a fost atribuit prin licitaţie deschisă, la care au participat doi ofertanţi.

“Unul a fost eliminat din competiţie, pentru că oferta lui a fost declarată neconformă, rămânând singur şi câştigător Promotional Interservice. Autoritatea contractantă nu a mai încheiat contractul de achiziţie publică cu acest operator economic, contrar legii, fapt pentru care a şi fost amendată cu 40.000 de lei. Autoritatea contractantă este obligată să încheie contractul cu operatorul care câştigă licitaţia, potrivit legii. La data controlului, nu era încheiat niciun contract. Firma eliminată a făcut contestaţie la Consiliul Naţional de Contestare a Licitaţiilor, dar a fost respinsă”, a spus Fechet.

Controlul ANRMAP la Poşta Română a început la sfârşitul lunii august şi a fost finalizat pe 6 decembrie.

”Amenzile au fost aplicate pentru că autoritatea contractantă nu a întocmit nota privind valoarea estimată. Atât valoarea de 28 de milioane de lei (în cazul primului contract – n.r.), cât şi cea de 9,7 milioane de lei (la al doilea contract – n.r.) au apărut de nicăieri, adică nu dintr-un calcul fundamentat care să fi condus la această valoare. În cazul primului contract, amenzile erau prescrise la data controlului. Pentru cel de-al treilea contract, amenda s-a aplicat pentru că autoritatea contractantă nu a încheiat contractul în termenul prevăzut de lege”, a explicat vicepreşedintele ANRMAP.

Sursa: Financiarul.ro

Raport de Control Posta Romana



Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "DOCUMENT. Controlul ANRMAP la Poşta Română, finalizat cu amenzi totale de 60.000 de lei şi cu un avertisment"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/document-controlul-anrmap-la-posta-romana-finalizat-cu-amenzi-totale-de-60-000-de-lei-si-cu-un-avertisment/