DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes – un mincinos ordinar în slujba antiromânismului și antisemitismului. De ce trebuie expulzat din România ”Excelența sa”?

May 28, 2012 •antiromanism, antisemitism, extremism maghiar, iredentism, Nyiro Jozsef, Odorheiul Secuiesc, Oszkar Fuzes, PCM, separatism etnic, UDMR, Ungaria •Views: 1697

Oszkar Fuzes

Reînhumarea scriitorului antisemit și antiromân Nyiro Jozsef a fost oprită în ultimul moment de autoritățile de la București. După cum au declarat atât autoritățile de la Budapesta cât și unii lideri din România ai comunității maghiare, demersurile de reînhumare vor continua în ciuda opoziției categorice a autorităților române. Acțiunea Instituției Prefectului – Județul Harghita împotriva adeverinței de înhumare emisă de Primăria Odorheiul Secuiesc a fost deja înregistrată la Tribunalul Harghita, primul termen fiind 20 iunie.

Între timp, cred cu tărie că autoritățile de la București sunt obligate să se replieze și să acționeze în spiritul acelorași principii care au făcut posibilă blocarea reînhumării de duminică.

În acest context se impune cu tărie expulzarea din România a Excelenței Sale domnul Oszkar Fuzes, ambasadorul Republicii Ungare, pentru afirmațiile mincinoase făcute privire la trecutul scriitorului Nyiro Jozsef.

Cotidianul Adevărul publică în 16 mai un articol ce conține declarțiile ambasadorului Oszkar Fuzes cu privire la trecutul foarte tulburat al lui Nyiro, după ce acesta fusese acuzat că ar fi fost antisemit și antiromân: „Întrebarea este dacă Nyiro a fost antiromân sau antisemit. Avem dovezi că nu a fost nici antiromân, nici antisemit”, a spus Fuzes, citat de Mediafax. El a afirmat că nu înţelege întrebarea unui reporter privind oportunitatea implicării statului ungar în acest demers, legat de o persoană controversată, în perioadă de campanie electorală: „A fost un proces dificil şi complicat, pentru că Nyiro a fost înmormântat în Spania. Nu înţeleg întrebarea. Şi tatăl meu a fost un apropiat al regimului Horthy, pentru că viaţa lui a fost în timpul lui Horthy, iar eu nu pot să schimb acest lucru”.

Aceste declarații au fost ulterior rând pe rând dovedite ca fiind mincinoase prin prisma documentelor indubitabile care atestă antisemitismul și antiromânismul lui Nyiro. După documentele date publicității de către Centrul European de Studii Covasna-Harghita, arhivistul Vasile Lechințan și jurnalistul Victor Roncea, au venit declarațiile comunității evreiești din România (și chiar din afara României) care s-au opus categoric reînhumării lui Nyiro în România (Detalii aici și aici). Antisemitismul lui Nyiro a fost confirmat până și de Radu Ioanid de la Muzeul Holocaustului din Washington DC (detalii aici).

Consider că autoritățile de la București trebuie să fie consecvente în acest caz cu atât mai mult cu cât Oszkar Fuzes nu se află la primul derapaj de la uzanțele diplomatice.

De-a lungul timpului, Oszkar Fuzes, s-a făcut remarcat rpintr-o serie întreagă de acțiuni ostile României și românilor, însă minciunile ordinare din cazul Nyiro sunt în opinia mea suficiente pentru a-l expulza pe acesta din România.

Pentru documentare vă recomand, printre altele:

De ce trebuie expulzat recidivistul antiroman Oskar Fuzes. Ambasadorul Ungariei a persiflat si ignorat Ministerul de Externe Roman, sustine cu vehementa proslavirea extremistului antiroman si antisemit József Nyírő si s-a implicat in campania electorala din Targu Mures pentru turnatoarea si activista PCR Smaranda Enache Szobotka

S-a trezit diplomatia romana! Oskar Fuzes a mai baut o cafea la sediul MAE. Nu cu Baconschi, ca era la caldurica, in Tunisia. Dupa care ne-a injurat din nou: “Interesul Ungariei este absolut natural”. FOTO Baconschi – Zsolt Semjen

Reprezentanta “Tinutului Secuiesc” de la Bruxelles, un nou front deschis la adresa Romaniei. Baconschi, din nou sluj in fata Ungariei si a ambasadorului ei

Ziaristi Online: Ungaria si UDMR ameninta Romania si PDL cu “tensiuni interetnice” la Cluj, daca nu este eliminata placa lui Nicolae Iorga de la picioarele lui Matei Corvin

DOVADA AUDIO. Sotia ambasadorului ungar Oszkar Fuzes, Bajtayi Erzsebet, a reprezentant Ungaria pana la ultima virgula. Pastrarea lui Baconschi in functie, din ambitie politica sau personala, face din Bucuresti presul Budapestei

Sotia Ambasadorului Ungariei a recitat din versurile criminalului de razboi antisemit si antiroman Wass Albert, documentat si la Muzeul Holocaustului. “Legyen Erdély újra, ami volt!” – versurile rostite “din inima”, apud seful M.A.E. BaconsKy, de Bajtai Erzsebet, sotia lui Oszkar Fuzes

Minciunile Ambasadorului Ungariei in Romania, Oszkar Fuzes. Autonomia “Tinutului Secuiesc” este “viitorul natiei si porunca lui Dumnezeu” – Laszlo Kover, presedintele Parlamentului de la Budapesta. “Neautorizata” sotie Bajtai Erzsebet si neautorizatul sef al M.A.E. Baconschi

Ambasadorul Ungariei chemat pentru explicatii la MAE in cazul atacului maghiar asupra redactorului sef al ziarului Curentul




Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

6 Responses to DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes – un mincinos ordinar în slujba antiromânismului și antisemitismului. De ce trebuie expulzat din România ”Excelența sa”?

  1. […] Dan Tanasa informeaza: Reînhumarea scriitorului antisemit și antiromân Nyiro Jozsef a fost oprită în ultimul moment de autoritățile de la București. După cum au declarat atât autoritățile de la Budapesta cât și unii lideri din România ai comunității maghiare, demersurile de reînhumare vor continua în ciuda opoziției categorice a autorităților române. Acțiunea Instituției Prefectului – Județul Harghita împotriva adeverinței de înhumare emisă de Primăria Odorheiul Secuiesc a fost deja înregistrată la Tribunalul Harghita, primul termen fiind 20 iunie. […]

  2. […] DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Anunturi din DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Locuri de Munca, Servicii IT DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Promovare Site DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Gazduire Web DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Creare Site DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Oferte din DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Promotii DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar …, Bani Online, Stiri DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar … , (romania – Căutare în Google Blog): DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar … […]

  3. […] Oskar Fuzes, proslavitor al antisemitului Nyiro Jozsef si sustinator al extremistului Laszlo Tokes Dan Tanasa informeaza: Reînhumarea scriitorului antisemit și antiromân Nyiro Jozsef a fost oprită în ultimul moment […]

  4. […] și antisemitismului. De ce trebuie expulzat din România ”Excelența sa”? DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes – un mincinos ordinar în slujba … Share this:DiggLike this:LikeBe the first to like this […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "DOSAR DE PRESĂ. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes - un mincinos ordinar în slujba antiromânismului și antisemitismului. De ce trebuie expulzat din România ”Excelența sa”?"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/dosar-de-presa-ambasadorul-ungariei-in-romania-oszkar-fuzes-un-mincinos-ordinar-in-slujba-antiromanismului-si-antisemitismului-de-ce-trebuie-expulzat-din-romania-excelenta-sa/