

Dar tot mai este nevoie de ajutor. Cei care doresc să contribuie personal sau să sponsorizeze ediţia a VI-a a Festivalului i se pot adresa lui Peter Hurley prin intermediul paginilor de Facebook Peter Hurley – irlandezul din România şi Facebook.com/DLCV.festival
Peter Hurley este un tip plin de energie, simpatic, poartă cu mândrie o traistă maramureşeană şi vorbeşte româneşte destul de bine, se scrie în Gazeta de Maramureş. Cu un chip pe care se putea citi un pic de oboseală, Peter Hurley ne-a spus câteva lucruri despre festivalul ce va avea loc în august, ne spune Nicolae Teremtuş în Gazeta maramureşeană, citându-l pe irlandezul din Carpaţi:
„Este a şasea ediţie şi îmi doresc să realizăm o ediţie reuşită a acestui Festival.
Nu am ştiut de votul favorabil din Consiliul Judeţean Baia Mare, dar este foarte bine. Aceste fonduri au venit la ţanc! Mă bucur pentru acest lucru. Nu ne ajunge, avem nevoie de 50 de mii de lei, dar este un început bun.
Mai avem nevoie de lemn, de pânză de calitate şi de încă 30 de mii de lei. Voi merge să fac rost de toate acestea. De exemplu, există aici o fabrică importantă ce produce canapele. Poate mă vor ajuta cu pânza necesară, dar şi în alte locuri voi încerca să fac rost de cele necesare. Vom organiza în acest an un joc tradiţional. Cei din comună au spus că de 30 de ani nu s-a mai organizat aşa ceva.
Scopul evenimentului este reînvierea jocului tradiţional maramureşean, încurajarea turismului staţionar, promovarea meşteşugurilor tradiţionale, inclusiv mâncarea tradiţională. În acest fel vor fi valorificate resursele locale, dar va avea loc şi o implicare a sătenilor, a meşterilor, a muzicienilor, a tinerilor.
Va fi adusă toată comunitatea, indiferent de vârstă, etnie, religie. Se va crea o stare de bine, care va aduce un zâmbet pe feţele tuturora, aşezaţi în jurul unui fus mare, aşezat pe podul de lemn.
Maramureşul are nevoie de acest festival, şi nu numai, ci şi România. Aici sunt încă tradiţii, totul este viu şi poate fi salvat. Noi, în Irlanda, am omorât totul. Îmi place să spun că aici, în Maramureş este ursul viu pe care îl putem arăta lumii. În Irlanda nu avem decât un urs mort. Nu putem să îi arătăm decât oasele, aici arătăm ursul viu, este altceva!
Aceste tradiţii trebuie conservate, salvate. Nu spun că oamenii nu pot să îşi facă case cu elemente de modernitate, dar aceste tradiţii pot fi salvate. Iar acest festival este o modalitate de a salva tradiţiile.
Ediţia din acest an se va desfăşura pe platoul pe care am mai organizat. Se va realiza un podium din lemn care va avea în mijloc un fus mare. Va fi şi un podium mai mic, în partea centrală, loc în care vor fi cei care cântă. Va exista şi un acoperiş, vot fi lumini ce vor realiza un joc foarte frumos. Împrejurul podiumului vor fi aşezate ciupercuţe din lemn în care vor fi meşteri populari din Săpânţa şi din alte părţi. Trebuie să arătăm tot ce este frumos, autentic.
Mi-ar plăcea să avem autobuze care să aducă în aceste zile oameni, în special tineri şi copii din Baia Mare. Pe platoul din Săpânţa încap mulţi doritori de frumos. Va fi un festival deosebit şi invităm pe toată lumea!”, a spus Peter Hurley pentru Gazeta de Maramureş.
Integral pe ziaristionline.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell