Eva Iova Simon

Cei care privesc cu atentie sumele alocate în acest an de cãtre statul maghiar pentru Autoguvernarea pe Tarã a Românilor din Ungaria ar putea gândi: ãstia (adicã românii din Ungaria) nu au nicio problemã, sunt plini de bani, institutiile lor pot functiona fãrã probleme. Drepturi au, legi au, pânã si drapelul românesc îl pot arbora pe clãdirile lor. Ce se ascunde însã în spatele acestor sume, câte probleme si câte neajunsuri, doar putini stiu.

543.465.000 forinti = autonomia culturalã a românilor din Ungaria. Atâta valoreazã momentan asa-numita noastrã „autonomie” acordatã de cãtre stat. Cu toate cã noi nici mãcar nu am cerut-o. Marea parte a banilor (429.355.000 forinti) este destinatã celor (deocamdatã) patru scoli în care se învatã si româneste, Bãtania, Chitighaz, Aletea si Sãcal (în asociatie cu Bedeu si Körösnagyharsány). Pânã aici se pare cã totul e ok, scolile noastre în anul 2013 nu vor duce lipsã de finantare, iar ce va fi peste un an, sau peste cinci, sau peste zece, nu putem decât sã avem încredere în garantiile asigurate de cãtre stat, prin subsecretarul de stat pentru nationalitãti. Garantii care pe unii îi linisteste, pe altii însã, nu.

Dar ATRU, prin vocea doamnei Ana Oros Simon, referent pentru învãtãmânt, îsi dã deja seama cã pentru a administra si, mai ales, pentru a garanta viitorul unei scoli de nationalitate nu sunt suficienti numai banii. Scoala din Chitighaz sau Aletea si oricare alta nu de la bani va fi româneascã, ci dacã profesorii vor vorbi româneste si între ei, în sala profesoralã, precum si în pauzã, cu copiii, si, nu în ultimul rând, în cadrul orelor sã se respecte angajamentul de a preda jumãtate(!) din materii în limba românã. Asa cum îi stã bine unei scoli bilingve. Asa cum este etic, corect si obligatoriu din partea unei scoli care se numeste bilingvã.

În schimbul celor aproape 550 de milioane de forinti, ATRU trebuie sã aibã grijã de 133 de persoane care îsi primesc salariul lunar de aici. Asta e deja responsabilitate, nu glumã. De pe acum se pot gândi serios cei avizati (se citeste: cei cu musca pe cãciulã), dacã vor cocheta si la urmãtoarele alegeri de autoguvernãri de nationalitate cu etnobisnitarii (se întelege: persoane care nu sunt de nationalitate românã, dar pentru unele avantaje se dau la alegeri de români) sau vor încerca sã ajungã la un compromis cu românii „gânditori” (cu vrerea nu-i numim intelectuali) din comunitate, care deja de ani de zile îsi exprimã îngrijorarea pentru viitorul institutiilor ro-mânesti din Ungaria si pentru viitorul comunitãtii, în general.

Nimic nu se face pentru a lãmuri familiile despre importanta limbii române aduse de acasã, nimeni nu sprijinã cu burse tinerii nostri talentati (aia una acordatã de stat e ineficientã si o considerãm aproape inutilã), precum nici profesorii activi, cu rezultate serioase, nu-i încurajeazã nimeni cu vreun premiu sau, de ce nu, cu o sumã lunarã în plus. Iar dacã un tânãr de-al nostru terminã vreo meserie „româneascã” aproape 100% cã va fi somer.

Asta-i momentan imaginea comunitãtii noastre.

Si de ce nu se adreseazã nimeni din liderii nostri familiilor, celui mai mic nucleu al unei comunitãti, baza unei vieti identitare sãnãtoase? Pentru cã toti sunt cu mâta-n sac. Cum sã dea ei sfaturi familiilor (încã) românesti sau celor mixte, româno-maghiare, din Jula, Bãtania sau Sãcal, când nici ei acasã nu vorbesc româneste?

Atât în cazul acestor conducãtori (de autoguvernãri, de asociatii, directori de scoli etc.), cât si în cazul profesorilor, învãtãtorilor si educatorilor, prima datã la exemplul personal ar trebui lucrat. Cãci dacã nu vor, nu-i obligã nimeni sã-i reprezinte pe români. Nu este nevoie de români cu vorbele, ci cu faptele. Asta e problema noastrã de bazã. Una care ne arde constiinta. De altfel, oficial, ne merge bine.

Eva Iova Simon, Foaia Romaneasca, Ungaria

Sursa. RGN Press

Tweet