Agentia Nationala de Integritate

EXCLUSIV. Decizie IREVOCABILĂ a Curții de Apel București. Fostul președintele ANI bun de plată în cazul fostei sale șefe de cabinet

Horia Georgescu și Cătălin Macovei, actualul și fostul președinte ANI
Horia Georgescu și Cătălin Macovei, actualul și fostul președinte ANI

Conducerea ANI a acoperit o ilegalitate care a costat scump bugetul instituției. Curtea de Conturi este obligată acum să impute sumele.

Curtea de Apel București a respins în urmă cu o săptămână, irevocabil, recursul formulat de către Agenția Națională de Integritate (ANI), condusă de Horia Georgescu, împotriva sentinței Tribunalului București din decembrie 2012 care dicta astfel: ”Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâta Fluture Carmen Florentina. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.09.2012”.

ANI o acționase în judecată pe fosta șefă de cabinet a fostului președinte ANI, Alexandru Cătălin Macovei, pentru a recupera, culmea, de la ea, sumele plătite de către ANI ca și salarii după ce, tot în urma unor procese, instanța obligase ANI să o reangajeze pe Carmen Fluture după ce ANI o concediase ilegal. Curtea de Apel București a respins irevocabil acțiunea, ANI nemaiavând alte căi de atac.

Cazul fostei șefe de cabinet a președintelui ANI începe în urmă cu patru ani, în februarie 2009, când Carmen Fluture îl reclamă pe președintele de la acea vreme al ANI, Alexandru Cătălin Macovei, pentru o stare de incompatibilitate. Macovei o concediază ilegal pe Fluture, care se adresează justiției. În două dosare diferite instanța îi dă dreptate șefei de cabinet și obligă ANI să o reangajeze pe Fluture și să îi plătească salariile aferente perioadei cât a fost concediată, precum și cheltuieli de judecată și daune morale.

În acest ultim dosar ANI o acționase în judecată pe Fluture, culmea, pentru a recupera de la ea toate aceste sume. Acțiunea, evident stupidă, a fost respinsă de către instanțe. Acum, rămâne ca toate aceste sume să fie imputate de către Curtea de Conturi a României persoanelor responsabile de irosirea banilor publici, respectiv actualul președinte ANI, Horia Georgescu, și fostul președinte ANI Alexandru Cătălin Macovei, care, este evident, au dat dovadă de management defectuos și au comis mai multe ilegalități care au dus la cheltuirea banului public.

Carmen Fluture ANI

Vezi și EXCLUSIV. Președintele ANI, Cătălin Macovei, obligat A DOUA OARĂ de instanță să o reangajeze pe fosta sa directoare de cabinet

EXCLUSIV. Cătălin Macovei, președintele ANI pierde un nou proces în fața fostei sale directoare de cabinet, Carmen Fluture! “Integrul” Cătălin Macovei trebuie să mai plătească acum alte 5000 de lei daune morale!

EXCLUSIV. INTEGRITATE A LA CATALIN MACOVEI. Obligat de instanta, presedintele ANI, Alexandru Catalin Macovei, o reincadreaza pe fosta directoare de cabinet si o concediaza dupa 10 minute! DOCUMENTE

EXCLUSIV. DECIZIE DEFINITIVA SI IREVOCABILA a CAB. Agentia Nationala de Integritate obligata sa o reangajeze pe fosta directoare de cabinet a presedintelui ANI, Catalin Macovei, concediata abuziv de Macovei!

Presedintele ANI, Alexandru Catalin Macovei, este reclamat la ANI pentru starea de incompatibilitate in care se afla. Cum era cu raportul pe Justitie?



Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button