
Fostul senator UDMR, Olosz Gergely, a fost condamnat astăzi la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia a fost dată de Tribunalul Bucureşti. Dosarul lui Olosz Gergely a ajuns la această instanţă de la Curtea Supremă, după ce fostul parlamentar a demisionat.
Potrivit minutei Tribunalului Bucureşti, Olosz Gergely a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Ion Bărcină, cel care a cumpărat influenţa fostului parlamentar, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Ceilalţi trei complici din dosar –Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Badea- au primit trei ani cu suspendare. Instanţa a mai decis confiscarea sumelor de 384.000 de euro şi de 400.000 de lei, bani care ar fi reprezentat şpaga către Olosz Gergely şi a menţinut sechestrele asiguratorii. Decizia nu este definitivă.
Judecat în 26 de zile
Olosz Gergely a demisionat în mai 2013 din Parlament, iar dosarul a fost mutat de la Curtea Supremă la Tribunalul Bucureşti. Procesul a avut cinci termene de judecată şi a fost judecat în mai puţin de o lună (26 de zile).
Milionarul gorjean de etnie romă Ion Bîrcină, zis Dan Goeru, condmanat la patru ani cu executare, este cel care i-a promis şi i-a dat bani deputatului UDMR Gergely Olosz. Fiica acestuia, Mihaela, a fost năşită de soţii Mihaela şi Toni Greblă- senator PSD-preşedintele Comisiei Juridice din Senat.
Integral pe evz.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell