
Poliția Locală Târgu Mureș a fost sesizată de către consilierul local Olimpiu Sabău-Pop (PSD) cu privire la faptul că în cazul afișării în spațiul public în mod permanent a așa-zisului steag secuiesc se aplică prevederile Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.
Faptul că în cazul afișării așa-zisului steag secuiesc sunt aplicabile prevederile Legii nr. 185/2013 este confirmat chiar și de către prefectului județului Mureș, Corneliu Grosu. Acesta mi-a comunicat prin adresa nr. 12463/11.11.2013 faptul că prevederile Legii nr. 185/2013 sunt aplicabile în cazul unui imobil din Târgu Mureș pe care erau arborate două steaguri ale PPMT și așa-zisul steag secuiesc.
După somația Poliției Locale, chiriașii imobilului a îndepărtat cele două steaguri ale PPMT de pe fațada imobilului în cauză însă refuză să îndepărteze așa-zisul steag secuiesc, Poliția Locală demarând cercetări pentru identificarea chiriașilor și aplicarea sancțiunilor legale.
Consilierul local Olimpiu Sabău-Pop, cel care a identificat prevederile legale care interzic afișarea așa-zisului steag secuiesc în mod permanent în spațiul public, a făcut următoarea declarație pe pagina sa de Facebook:
”La solicitarea mea, Legea nr. 185/2013 a fost aplicată pe raza Mun. Tg. Mureş!
După somarea persoanelor juridice care au afişat “steagul publicitar al ţinutului fără secui” acestea s-au conformat Legii şi l-au îndepărtat. Mai există doar un singur caz de afişare ilegală a acestui steag publicitar, iar Poliţia Locală, depune demersuri pentru stabilirea persoanei vinovate, în vederea aplicării sancţiunii contravenţionale aşa cum dispune Legea 185/2013. Precizez că limitele de amendă prevăzute de Lege sunt de la 30.000 la 50.000 lei.
Vreau să fiu foarte clar, până în acest moment nimeni nu a identificat un text legal care să impiedice afişarea steagului, autorităţile dădeau neputincioase din umeri, societatea civilă se frământa fără vreo finalitate iar susţinătorii steagului beneficiau de lipsa vreunei reacţii a autorităţilor. Acum, situaţia se schimbă radical, Legea nr. 185/2013 se aplică acestei situaţii.
Multumesc public Poliţiei Locale Tg. Mureş că a dat curs sesizării mele, aştept finalizarea demersurilor administrative care să ducă la sancţionarea persoanei care încă nu a îndepărtat steagul”.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
marius says:
sa plateasca amneda prntru afisarea zdrentei aleia, pana le iese pe nas.
end says:
Platim pana va iese voua pe nas… si tot platim de 95 de ani..
begin says:
Ce plătești, mă, de 95 de ani?
Acum 95 de ani te numeai secui? Secuii au apărut acum câțiva ani pentru a abate atenția de la furturile făcute de diverși politicieni „minoritari”, pentru a te folosi pe tine ca masă de manevră…
Și, ca un fapt divers… Acum câteva zile am schimbat câteva vorbe cu un grup de unguri din Ungaria. Oamenii ăia nu-s de acord cu ce faceți voi aici. Și ei o duc la fel de prost ca toată lumea și n-au nevoie de țigani unguri veniți de aiurea să le ia locurile de muncă. Cam ca la englezi.
Și i-am întrebat dacă ar fi de acord să vină cineva să le schimbe drapelul sau limba. Ghici ce? Ăia ar fi scoși în șuturi din țară…
ace says:
si tot o sa platiti pana va ies ochi si cu zambetu pe buze
man alexandru says:
TOATE JUDETELE CU ASA ZISI SECUI,ADICA SRTUTO-MAGHIARI,ADICA MURES,COVASNA HARGHIT,CHELTUITI MAI MULT DECIT PRODUCETI BA!AS VREA SA VA VAD CUM ATI TRAI DIN BARABOI..CARTOFI,CACI PADURI AZI MIINE NEXAM,ASA CA VOI NU PLATITI NIMIC..INCA NU ATI PLATIT BAI STUTO-SECUI MAGHIARI CRIMELE ODIOASE DE CARE NICI UN ROMAN NU AR FI IN STARE,ASA CA PLATITI!NU POT SA MA COBOR LA NIVELUL UNOR INDIVIZI CARE NU SINT PURTATOARE DE CREIERE,LA CE AS PUTEA SPUNE PENTRU A VA CARACTERICA!HAI SICTIR DACA INTELEGI!
adela says:
Autonomie vor, sa se duca sa ceara in Ungaria, aici e Romania, iar ei sunt doar niste minoritati care trebuie sa respecte legea ca orice cetatean ROMAN. Mai trebuie revizuite si alte pretentii care le-au fost acordate de unii politicieni de-ai nostrii in disperarea lor dupa voturile maghiarimii, si inlaturati si acesti nehaliti care nu-si iubesc tara, ci ar fi in stare s-o vanda pentru fundul lor. ASTIA SUNT TRADATORI DE TARA.