EXCLUSIV. MAE, nicio sancțiune în cazul batjocoririi memoriei eroului Ion Şiugariu

Distribuie acest articol!

Ministerul Afacerilor Externe nu a aplicat nicio sancțiune diplomaților din cadrul Ambasadei României la Bratislava care au batjocorit memoria eroului Ion Şiugariu în august 2015. 

Vezi și Ucis a doua oară. Emisiunea “Secvenţial” despre eroul-martir Ion Şiugariu. VIDEO

Tînărul poet Ion SOREANU-ŞIUGARIU s-a născut pe 6 iunie 1914 la Băiţa, Tăuţii-Măgherăuş, şi a murit pe front, la numai 31 de ani, în ziua de 1 februarie 1945, pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. Făcea parte din armata română de eliberare cu care a intrat în oraşul slovac şi se ocupa de aprovizionarea cu muniţie şi hrană. În urma soldaţilor români veneau şi trupele ruseşti, însă Ion Şiugariu a căzut secerat de gloanţe chiar pe podul de peste rîul Hron.

Primăria din Brezno s-a gîndit ca, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa, podul pe care a murit să poarte numele „Ion Şiugariu”, iar pe o clădire aflată în imediata vecinătate să fie pusă o placă comemorativă. Propunerea a fost făcută de Excelența Sa domnul Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovacia la București. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare către Ambasada României din Slovacia, în care Primăria din Brezno se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român Ion Şiugariu pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist.

Ambasada României a transmis un răspuns halucinant, în care se exprimă rezerve faţă de această iniţiativă, întrucît poetul este asociat cu „mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată şi ea cu crimele de război.

Exact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a remis un comunicat tardiv în care a recunoscut faptul că Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid. Au lipsit însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său, a transmis Cotidianul.

La începutul acestui an am solicitat MAE să-mi comunice ce sancțiuni au fost aplicate în acest caz diplomaților care au acționat defectuos și au batjocorit memoria poetului-erou Ion Șiugariu. Redau mai jos răspunsul MAE:

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

În urma controlului, ministrul afacerilor externe a dispus atenţionarea în scris a Ambasadei de la Bratislava cu privire la necesitatea realizării unei comunicări adecvate cu Centrala MAE în toate problemele aflate pe agenda de lucru a ambasadei, precum și chemarea în țară la consultări pe probleme specifice a factorilor de decizie din cadrul ambasadei în perioada 3-4 decembrie 2015.

Direcţia Comunicare şi Purtător de Cuvânt”

MAE sanctiuni caz Siugariu

Așadar, diplomații care și-au bătut joc de memoria poetului-erou Ion Șiugariu au primit o „bătaie de umăr” și sunt cel mai probabil în continuare la post, acționând se vede împotriva intereselor României și a eroilor săi.

Mai multe informații despre acest caz aici.

FOTO: Eroul Ion Șiugariu

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR