
Declarațiile de ieri ale președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu privire la arborarea tuturor drapelelor județelor din România în fața Parlamentului României au provocat o adevărată fiesta la Budapesta. Cotidianul budapestan Nepszabads
”În loc de o decaraţie de condamnare, parlamentul de la Bucureşti a adoptat în unanimite, ca înainte de emiterea unei legi speciale, să fie arborate steagurile comunităţilor locale. Printre acestea va fi cel puţin un steag secuiesc, arborat împreună cu steagul judeţului Harghita” – scrie Népszabadság Online.
”Prin acest lucru legislativ
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell