EXCLUSIV. Monument simbol al invadării Transilvaniei după Diktatul de la Viena, amplasat prima dată în 1941, reamplasat de autoritățile locale din Odorheiu Secuiesc

Distribuie acest articol!

Un monument simbol al „întoarcerii” Transilvaniei de Nord la Ungaria, ridicat prima dată în septembrie 1941 în prezența primarului Budapestei, a fost reamplasat de autoritățile locale din municipiul Odorheiu Secuiesc în prezența primarului capitalei Ungariei, transmite portalul de limbă maghiară uh.ro.

Vezi și EXCLUSIV. Drapelul UNGARIEI, arborat permanent în Primăria Odorheiu Secuiesc. În Harghita, România împarte suveranitatea cu Ungaria

Evenimentul a avut loc în data de 4 septembrie a.c. în centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, în zona numită Potcoava. Evenimentul a fost organizat de Primăria Odorheiu Secuiesc, condusă de Galfi Arpad (PCM).

Zona „Potcoava” din Odorheiu Secuiesc, cu referire la națiunea ecvestră, este una care simbolizează „întoarcerea” Transilvaniei de Nord la Ungaria, și împreună cu aceasta și a Odorheiului, în urma celui de-al Doilea război mondial.

Potrivit portalului uh.ro, zona a fost pentru prima oară celebrată în data de 5 septembrie 1941, în acest loc fiind prezentate de la început 5 blazoane încastrate în ziduri (reprezentând Ungaria, Transilvania, Județul Odorhei, Odorheiu Secuiesc și Pestszentlorinc) și „demonstrând supremația ungară prin steagul național al Ungariei”. „La momentul respectiv nu ar fi suspectat faptul că asta nu va dura pentru totdeauna”, scriu cei de la uh.ro.

Potrivit celor de la uh.ro, Tarlós István, primarul Budapestei, „nu a ascuns faptul că suntem martorii unei revoluții în istorie, prin faptul că acum 78 de ani, Potcoava a fost cucerită în același fel, simbolizând apartenența sa la patria mamă. În contextul de astăzi, face același lucru, o copită a Ungariei în inima României. Primarul Budapestei și-a adus aminte de marșul glorios al soldaților ungari cu puțină nostalgie”.

Monument amplasat pe domeniul public fără avizele legale

Sesizată cu privire la amplasarea acestui monument pe domeniul public al UAT Odorheiu Secuiesc, Direcția Județeană pentru Cultură Harghita a comunicat faptul că în cauză nu a emis aviz pentru amplasarea acestui monument.

Prefectul județului Harghita nu a reacționat

Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, nu a avut niciun fel de reacție publică pe acest subiect.

FOTO SUS: Primarul din Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, și primarul Budapestei, Tarlós István (în centru), lângă monumentul inaugurat în data de 4 septembrie 2019 în centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, facebook.com/Primăria Odorheiu Secuiesc

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

  1. Thraxus says:

    Pe useriștii lui pește prăjit îi deranjează doar sediile psd….

  2. Eveline Balogh says:

    Dragi romani,
    In Dobrogea sunt 14 Minoritati, si niciuna dintre ele nu se da mai grozava ca romanii, sau cere autonomie!
    Asta se intampla in mod voit si deliberat, ca urmare a pactului incheiat intre romani si alte 2 minoritati, toate antiromane si bolsevice, Pact incheiat la 16 Iunie 1989 la Budapesta! Avea ca scop sabotarea suveranitatii statului roman si implicit dezmembrarea Romaniei prin smulgerea Transilvaniei!
    Iar cei care au participat, au pus la cale si Lovitura de Stat din 22 Decembrie 1989!
    Nici eu nu am stiut, dar am citit de curand, exista dovezi, vezi revista Justitiarul de la Sibiu, articolele despre GDS-FSN, adica Grupul pentru Dialog Social infiintat la initiativa lui Brucan in anul 1990, si sprijinit neconditionat de FSN! Are ca motto aceasta gruprare ideologica: ,,Dupa noi, venim tot noi!
    Abia acum am inteles de ce tara noastra a ajuns o Colonie in 30 ani, condusa de aceeasi oameni, unii dintre ei chiar ,,intelectuali de seama”, toti vanduti Securitatii in defavoarea poporului roman, care trebuie sa piara, cu ajutor sau fara!
    Nu a existat niciodata in Istoria adevarata a Romanilor vreo intrare triumfala a armatei ungare horthyste in Transilvania de Nord-Vest in Septembrie 1940. Au existat doar masacrele de o cruzime si ura nemaintalnita asupra unui alt popor in sec. XX din satele Ip, Treznea/ Trasnea sau din Maramures, din 14 octombrie 1944. Ar trebui in 2019 sa recunoastem Istoria, sa nu mai falsificam niste adevaruri traite de acest popor chinuit de 2000 de ani de altii, iar in 2019 devenit sclav la mai multi stapani!
    Puteti scrie multe Memorandum-uri, pe conducatorii Coloniei Romania nu-i intereseaza, nu sunt patriotii acestei tari, numai Regele Mihai I desi avea si sange german, a luptat pentru tara! Ei sunt prea ocupati ori cu vanzarea, ori oferirea pe tava a resurselor tarii, paduri seculare, peste 242.000 hectare defrisate numai in anii 2013-2018; petrolul, aurul, gazele, sabotarea si subminarea economica a tarii, tradarea ei! Nu in ultimul rand saracirea programata si excesiva a populatiei de pe intreg tetitoriul tarii, avand ca scop depopularea tarii! Le trebuie doar resursele! Plus segregarea teritoriala si discriminarea care este intretinuta intre romani din diferite regiuni ale tarii! Este foarte periculos ce se intampla de ani de zile in aceste teritorii, tocmai de la fapte mici, sau pasi mici, dar sigur, se pleaca pentru subminarea suveranitatii si integritatii unui stat! Asa este planul facut de noii stapani pentru tara noastra!
    Probabil toate ,, Ciumele Rosii, Portocalii, Galbene, “”nu s-au hotarat inca cui sa dea tara, ca ei oricum sunt asigurati: UE, mai ales austriecii care ne exploateaza gazele, petrolul, defriseaza padurile; Rusii ii stim, mai nou stapanii SUA, ne vor numai zacamantul urias de gaze din Marea Neagra, ca sa transporte gazul in Occident, impreuna cu ceilalti stapani, pe bani grei, fara ca noi sa beneficiem si nici sa ne mai apartina!
    Nu mai spun conform legislatiei romanesti si UE avem candidati la Presedintie si chiar presedinte cu dubla cetatenie, si nu numai Romana! Incalcare grava a Constitutiei si legilor internationale!
    Si atunci dragii mei romani deveniti minoritari in propria tara, vreti sa aveti drepturi si sa nu mai fiti discriminati in asa-zisul Tinut Secuiesc?!
    In opinia mea, cred ca ar fi bine ori ca romanii sa se refugieze in Regat, ori sa se repopuleze intensiv cu populatie romaneasca!
    Ceea ce am scris mai sus sunt informatii din presa de investigatie, nu imi apartin, dar asa cum au observat multi romani, se incearca in ultima perioada distrugerea a tot ceea ce este romanesc, denigrarea romanilor si manipularea lor acum mai nou prin ONG-uri existente unele cheie inca din anii ’90 la noi in tara, sau prin Miscari programate pe Facebook si in strada! Pentru fetita omorata la Gura Sutii nu a iesit nimeni in strada sau cazul Caracal! Suntem singurul popor din Europa unde Traficul de persoane e la un nivel alarmant! Nimeni nu se sesiseaza, din contra, tara noastra abunda in turisti in cautare de copii! Suntem in Tara Nimanui, asa suntem perceputi si in 2019, de straini, intr-o tara condusa de oameni compromisi pe viata, care au sabotat legile statului si statul de drept in mod voit si deliberat ca sa fie pe placul stapanilor!
    Sunt din Generatia ’80, cand inca se mai invata Istoria romanilor la scoala, nu banul era valoarea absoluta, cand Scoala te facea mare!
    Provin dintr-o familie fara carnete si avantaje PCR, sunt doar un om din Diaspora, care se intoarce acasa, dupa 5 ani de pribegie, de profesie pe viata Roman si Patriot!
    Nu am nimic cu nicio minoritate, sunt pentru adevar, imi iubesc tara si nu ma pot dezice de ea!
    Tara nu ne-a gresit cu nimic, ne-a dat de toate, noi am gresit fata de ea!
    Singura greseala a fost ca nu am putut scapa de fostul regim comunist, epurarea din temelii a aparatului bolsevic, dupa anii ’90, dar cred oricum ca nu se poate deoarece sunt prea bine infiltrati in structura societatii romanesti!
    Sa nu uitam motto-ul: ,, Dupa noi, venim tot noi!”
    Pur si simplu tragic pentru romanii din acest tinut, sa nu te poti manifesta ca roman in tara ta! Azi punem un monument, maine avem autonomie! Ca si cand institutiie statului roman nu exista iar reprezentantii acestora ori sunt prea timorati sa apere statul de drept ori nu-i intereseaza!
    Semnat un cetatean roman de rand.

  3. Marian says:

    Oare pe ardelenii de la ”vă vedem din Sibiu” i-o deranja cu ceva monumentul!?
    Sau pe cei de la #rezist Cluj !?

    • Dan Tanasa says:

      Absolut deloc!

  4. Constantin says:

    Daca ar iesi Berenghi presedinte, aceasta mizerie ar disparea a doua zi….in praf.

  5. Daniela Rusu says:

    Pas cu pas.. Si cand te gandesti ca sunt romani care daca le-am povestit ce se intampla, spun ca mint

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR