
În luna februarie a.c., fostul prefect al județului Covasna, dr. Codrin Munteanu, a fost schimbat din funcție de către Guvernul Victor Ponta la solicitarea UDMR după izbucnirea scandalului steagului secuiesc. Noul prefect, numit la propunerea deputatului PSD de Covasna, Horia Grama, a promis că legea ”legea nu se negociază” în județul Covasna.
La momentul numirii lui Marinescu în funcția de prefect, Grama afirma că acesta va continua munca fostului prefect Munteanu, care a vegheat la respectarea legii. Cotidianul Mesagerul de Covasna, la momentul numirii lui Marinescu: ”Horia Grama are toată încrederea că actualul prefect va veghea la respectarea legalităţii şi-şi va îndeplini cu succes toate atribuţiile, iar în acest sens va fi sprijinit de ogranizaţia PSD Covasna, de el personal, şi, cu siguranţă, şi de Codrin Munteanu. Acesta a ţinut să atragă atenţia reprezentanţilor autorităţilor publice locale din judeţul Covasna că nu trebuie să se bucure foarte tare de schimbarea lui Codrin Munteanu, deoarece „politica în Prefectură va fi aceeaşi, iar tot ceea ce prefectul sesizează că este ilegal, că place sau nu place administraţiei locale, va fi atacat în instanţă”. (Detalii aici)
“Sunt născut aici, cunosc sensibilităţile, problemele zonei, dar în primul rând trebuie să ne gândim la dezvoltarea judeţului. Legea însă nu poate fi negociată, ci respectată. Este nevoie de un dialog cu administraţiile publice locale, dialogul poate detensiona multe lucruri”, declara Marinescu la numire sa în funcție. (Detalii aici)
Lucrurile stau însă cu totul altfel. În speranța că scandalul steagului secuiesc se va stinge de la sine odată cu lipsa de interes a mass-media față de acest subiect, Marinescu încearcă să pună capac scandalului și refuză să demareze unele acțiuni în instanță împotriva primarilor care arboreză ilegal steagul secuiesc pe clădirile publice ale statului român. Acțiuni care sunt perfect legale și legitime, de vreme ce fostul prefect Munteanu a avut câștig de cauză în primă instanță în cazul arborării steagului secuiesc pe clădirea Primăriei comunei Ozun. (Detalii aici)
Fără niciun fel de explicație și total în disprețul legii pe care clamează că o apără, Marinescu refuză pur și simplu să demareze acțiuni în instanță în ciuda faptului că somațiile și plângerile prealabile adresate conducerii CJ Covasna și unor primari au rămas fără vreun răspuns din partea acestora. Pentru a mima aplicarea legii, Marinescu a semnat demararea acțiunilor în instanță doar în două cazuri, în cazul primarului UDMR din Târgu Secuiesc și în cazul primarului comunei Chichiș. În rest, deși are tot dreptul iar procedurile au fost respectate, Marinescu refuză să aplice legea. Spre exemplu, de frică să nu fie schimbat, Marinescu refuză să-l acționeze în judecată pe primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, și pe președintele CJ Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor.
Îmi permit așadar câteva întrebări la care aștept un răspuns din partea celor care îl susțin politic pe Marinescu: care sunt motivele pentru care deputatul PSD Horia Grama îl mai sprijină pe Marinescu în condițiile în care este evident că Marinescu a ajuns o cârpă în mâna UDMR? Să fi uitat Grama ce-a promis atunci când l-a uns pe Marinescu prefect de Covasna? A ajuns PSD Covasna un satelit al UDMR Covasna? Cât timp va mai tolera Grama bătaia de joc la adresa memoriei fostului șef al PSD Covasna, Adrian Vlad Cășunean, care nu ar fi permis niciodată o astfel de conduită a unui prefect susținut de PSD?
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Tase says:
Cum arata asta ma nene??? Fata lui se potriveste perfect cu melodia ” la birtutul din padure”
Dan Tanasa says:
:))
atol says:
Petru ca tot eram prin apropiere, m-am hotarat sa trec si prin zona unde isi are originea familia bunicilor din partea mamei : Calatele , jud. Cluj, sau mai pe limba unora Tara Calatei. Si daca tot am ajuns in zona am zis: hai sa vizitez si biserica reformata din Manastireni. Am avut noroc, un grup de copii din Ungaria ( cat timp am sta prin zona am vazut peste cinci astfel de grupuri) era in vizita si deci am putut intra si noi in biserica. Copii nu ne-au bagat in seama dar insotitorii lor se uitau la noi ca l-a niste picati din alta lume. Interesanta arhitectura, interesanta ideea cu ceasul solar de pe zidul bisericii, a statuilor din perioada romana din zidul bisercii , interesant interiorul ( culorile maghiare peste tot).
Dupa ce am ascultat ghidul, ce le spunea copiilor ( 12 -14 ani) povestea bisericii, pe care, culmea, l-am inteles, si tinand cont ca ungurii au pus un obelisc in fata Prefecturii Hundeoara – Deva ( desigur cu acordul mizeriilor de politicieni romani) prin care ne reamintesc ca odata ei au fost stapanii, propun si eu un monument simbolic, nelegat de romani sau simboluri romanesti, amplasat orinde in Ardeal: o statuie ecvestra a unui tatar de la 1241 – sa fie in alergare. Eu, totusi, as inclina sa fie instalata in fata prefecturii Covasna.
Valentin Rosu says:
Cel mai slab primar din judet. Singurul primar care nu a facut nimic. Niciun proiect. Nimic. NiCi tiganii nu l- au mai vrut si nu l -au votat. Apoi l -au facut prefect. Rusine PSD. Nu mai votez niciodata. V-ati vândut UDMR si voi. V-am votat dle Grama.
Dan Tanasa says:
Asta am zis și eu. Cam cât de prost să fii să pierzi în fața unui UDMR-ist după ce ai condus comuna 4 mandate?