
În luna ianuarie a.c. am sesizat conducere Prefecturii Mureș cu privire la faptul că primarul municipiului Târgu Mureș încalcă prevederile legale în cazul arborării drapelului României pe sediul Primăriei Târgu Mureș și în cazul amplasării plăcuțelor cu denumirea instituției, plăcuțe ce sunt așezate pe același nivel la intrarea în sediul instituției, fapt ce contravine prevederilor H.G. nr. 1206/2001.
În luna februarie a.c. Prefectura Mureș a pus în vedere primarului Dorin Florea să respecte prevederile legale. La începutul lunii iulie a.c. am solicitat Prefecturii Mureș să-mi comunice dacă primarul s-a conformat și dacă respectă prevederile legale.
Prin adresa nr. 7877/18.07.2014 subprefectul dr. Vasile-Liviu Oprea mi-a comunicat faptul că primarul Dorin Florea a remediat situația în cazul arborării drapelului României pe sediul Primăriei Târgu Mureș, însă în cazul tăblițelor cu denumirea instituției acestea sunt amplasate în continuare nelegal. Primarul Dorin Florea a fost somat să aplice prevederile legale și în acest caz.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Catalin Balau says:
pai cum naiba sa respecte Dane legea daca a primit ordin de la ,,centru” sa nu supere colegii de guvernare.Te gasesti tu acum sa tulburi apele in an electoral.In opinia altora esti un instigator la ura etnica,in opinia mea …….un roman adevarat.