EXCLUSIV. PROVOCARE. Drapelul Ungariei, arborat alături de steagul UDMR pe o clădire publică din Sfântu Gheorghe

August 22, 2018 •UDMR •Views: 1196

Drapelul Ungariei și steagul secuiesc, alături de steagul UDMR, sunt arborate pe o clădire publică din municipiul Sfântu Gheorghe.

Vezi și EXCLUSIV. Drapelul Ungariei, arborat pe sediul UDMR Covasna

Clădirea se află în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Imobilul găzduiește Casa memorială a victimelor dictaturii comuniste din România.

Arborarea celor două simboluri în spațiul public reprezintă o încălcare flagrantă a legii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice și a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 1157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, „Pe teritoriul României drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul naţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivitati şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale”. Ca atare, arborarea drapelului Ungariei pe sediul UDMR Covasna reprezintă o încălcare flagrantă a legii.

Cu privire la arborarea steagului secuiesc, instanțele de judecată au stabilit deja, definitiv, că acest steag reprezintă un steag publicitar ce nu poate fi arborat în spațiul public fără o autorizare prealabilă (detalii aici)

FOTO: imobilul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

Tags: , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "EXCLUSIV. PROVOCARE. Drapelul Ungariei, arborat alături de steagul UDMR pe o clădire publică din Sfântu Gheorghe"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/exclusiv-provocare-drapelul-ungariei-arborat-alaturi-de-steagul-udmr-pe-o-cladire-publica-din-sfantu-gheorghe/