

Duminică, 22 decembrie, grupul ”Salvemos Roșia Montană – Madrid” a protestat în fața Ambasadei SUA din Madrid (FOTO: Liliana Manolache)
În acest moment, în ciuda tuturor protestelor care au loc la nivel național, și chiar internațional, și beneficiind de sprijinul Jandarmeriei Române și a politicienilor corupți din România, compania Chevron demarează un proiect de exploatare a gazelor de șist prin fracturare hidraulică la Pungești, în județul Vaslui.
Beneficiind de concursul primarului din Pungești, Vlasă Mircia (PSD), Chevron intenționează să instaleze în următoarele două luni o sondă la Pungești chiar pe terenul primarului. Documentele aduse în atenția publică cu privire la modul cel puțin dubios în care primarul din Pungești a intrat în posesia terenului pe care l-a concesionat Chevron nu au impresionat compania Chevron care este decisă să nu părăsească România înacest moment.
Duminică, 22 decembrie a.c., românii din grupul Salvemos Roșia Montană – Madrid au protestat pentru prima dată în fața Ambasadei SUA din Madrid.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell