
În urmă cu o lună de zile am sesizat prefectul județului Mureș, dr. Corneliu Grosu, cu privire la faptul că primarul comunei Sărățeni, UDMR-istul Madaras Árpád, încalcă prevederile art. 12 din HG nr. 1206/2001 care stipuleaza faptul că “Inscripționarea în limba maternă a denumirii instituţiilor publice de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se face printr-o tabliță similară ca dimensiune, caracter, mărime a literelor şi culori cu cea inscriptionata în limba română. Tablița se va amplasa sub tablița care conţine denumirea oficială în limba română”. De asemenea, pe sediul Primăriei Sărățeni este arborat steagul secuiesc iar stema României nu este afișată la intrarea în sediul primăriei.
Urmare sesizării mele, primarul din Sărățeni a dat jos stegul secuiesc de pe sediul primăriei, a așezat în mod legal plăcuțele ce conțin denumirea instituției, cele în limba maghiară sub cele în limba română iar la intrarea în sediul primăriei a fost amplasată stema României și un drapel al României.
P.S.: Rămâne de văzut în zilele următoare dacă primarul a avut bun simț să aplice prevederile legii sau pozele sunt făcute special pentru Prefectura Mureș!
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Alex says:
Ca de obicei, e nevoie de un Dan Tănasă, un Ilie Şandru sau un Codrin Munteanu să se aplice legea. Oricum, e de apreciat că l-aui dat jos, în alte judeţe, mai ales HR, se face că plouă, atât autoritatea locală cât şi Prefectura, Mureşul e în secolul 21, deşi are enclave medievale pe alocuri
Afumatul de Niro says:
Bravo Dane, felicitari. Ai ajuns o institutie, nebugetata dar mai eficienta decat multe altele.
sara stancescu says:
PARCA SUNTEM IN BANCURILE CU TAMPITI! PUNE STEAGU’, SCOATE STEAGU’..AM AJUNS SA DAM IN JUDECATA PRIMARIILE (ROMANESTI) CA SA NU PUNA UN STEAG NERECUNOSCUT PE INSTITUTIILE NOASTRE, ALE ROMANILOR!NICI NU MA MIRA CA AU TUPEUL SA PUNA STEAGUL DACA GUVERNUL NU IA NICIO ATITUDINE. ROMANII NU TREBUIE SA-SI NEGOCIEZE EXISTENTA CU DUSMANII SAI!