Janos Martonyi, ministru de Externe, s-a născut la Cluj-Napoca

de Dan Constantin

Demnitari şi lideri politici ai Puterii de la Budapesta sunt născuţi în Ardeal şi au mâncat o pâine albă în România
Există sau nu probleme reale, asumate ca atare între România şi Ungaria? Dacă privim relaţiile dintre cele două ţări care îşi declară prietenie de peste 65 de ani şi aceasta este statuată prin tratate de bază şi întărite de alianţe politico-militare, nu avem îndoieli asupra trăiniciei acestor sentimente. Dar nu de puţine ori starea de fapt a acestei prietenii între aliaţi seamănă cu sintagma “afară-i vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul”. Există doar o spoială de bune relaţii, vecinătatea reprezintă un motiv de gâlceavă, minoritatea maghiară numeroasă care trăieşte în România apropie cele două ţări sau le învrăjbeşte?

Răspunsurile simple sunt complicat de dat, verdictele au şi ele nuanţe şi faţete multiple, aşa încât discuţiile pe această temă au fost aprinse atât în perioada comunistă, cât şi în cea recentă. Exemplele de bună convieţuire le găsim în ambele “tabere”, cum la fel sunt şi multe teme de dezacord, de tensiune. Pedala pe care apasă unele instituţii pentru a predomina una sau alta dintre partituri a început să fie bine cunoscută – există o experienţă, un ciclu fix al apariţiei problemelor.

Agitatorii au stagii la Serviciile Secrete
Autorităţile de la Bucureşti ar trebui să fie “rodate” după decenii în care repertoriul Budapestei nu s-a schimbat în date esenţiale. Ca atare, ele au deja un “manual” de răspuns pentru a stăvili ofensiva care îmbracă tema primordială – drepturile minorităţii maghiare. După 1990, ţinta a devenit articolul 1 al Constituţiei României, care stabileşte caracterul de stat naţional şi, în consecinţă, nu admite “visul” autonomiei pe criterii etnice, asumate în programele unor formaţiuni politice sau civice maghiare.

Citind în această cheie declaraţiile şi acţiunile care lezează sentimentele naţionale româneşti, fie chiar încalcă legile noastre, orientarea ar fi mai simplă. “Busola” este influenţată însă nu doar de câmpurile magnetice definite de interesele clare ale celor două
ţări – membre în UE şi NATO, ci poate fi parazitată de grupuri de presiune cu exponenţi de opinie şi decizie la vârful unor instituţii ale statului ungar.

“Războiul steagurilor secuieşti” este doar cel mai recent episod al intonării partiturii radicale. El a pornit din interiorul comunităţii maghiare din HarCov şi a fost rapid preluat şi ridicat la nivel de problemă a guvernului de la Budapesta. Inflamarea s-a produs rapid, “agresiunea simbolică” ajungând să fie derulată sub steaguri fluturânde pe Parlamentul din Budapesta şi de alte instituţii din ţara vecină (în hărţi) şi prietenă (în acte).
Vocalizele de răspuns de la Bucureşti s-au făcut însă şi în acest caz fără a-i arăta foarte exact pe actorii care agită în Ungaria steagurile.

Integral în Jurnalul Național

Tweet