
Primăria municipiului Odorheiul Secuiesc, condusă de UDMR-istul Bunta Levente, a emis în cursul zilei de azi, la solicitarea Parlamentului Republicii Ungare, o adeverință prin care se constată decesul lui Nyiro Jozsef și în baza cărei rămășițele lui Nyiro ar urma să fir reînhumate dumincă în localitate, în prezența președintelui Parlamentului Ungariei și a peste o sută de mii de pelerini din Ungaria.
Bunta Levente a confirmat azi și faptul că urna ce conține cenusă scriitorului fascist Nyiro Jozsef se află deja în România, la Odorheiul Secuiesc, urmând ca manifestările de duminică să se desfășoare conform programului stabilit de Parlamentul Ungariei.
Deși a afirmat în repetate rânduri faptul că nu este de acord cu acest eveniment, Bunta a emis adeverința în mai puțin de o oră, în ciuda poziției oficiale a Guvernului României care se opune reînhumării antisemitului Nyiro Jozsef în România.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
amalia says:
eu nu pot intelege daca tot iubesc atit de mult ,,patria lor mama” ce masa cauta morti in tara noastra¿ e mai ieftin locul de veci sau poate se giindesc sa ne ignore si sa ne cucereasdca macar morti¿
eu una …l-as scoate si l-as duce inapoi iin ungaria sau l-as da la desaiiuno celor ca el.
Dan Tanasa says:
Renunță te rog la derapajele de limbaj.
Lenuta says:
pîna unde?????????????????????????,,,