În cursul zilei de luni, 13 februarie, în orașul stațiune Covasna a fost inaugurată recent reabilitata Casă de Cultură orășenească în prezența primarului UDMR Lorincz Zigmond, a consilierilor locali și a unui grup de cetățeni.
Casa de Cultură a orașului Covasna a fost reabilitată din fondurile Ministerului Dezvoltării și Turismului, prin Compania Națională de Investiții, în cadrul unui proiect în valoare de 1,6 milioane lei.
Panglica folosită la inaugurarea obiectivului proaspăt renovat cu banii Guvernului României a fost și în culorile roșu-alb-verde, drapelul Ungariei.
Fotografia alăturată, care arată momentul tăierii panglicii, apare pe pagina portalului Covasnamedia, controlat de către liderul PDL Covasna, Dan Manolăchescu. Cum era de așteptat, ”jurnaliștii” de la Covasnamedia nu suflă o vorbă despre această nouă mizerie iredentistă a UDMR ci se limiteaza doar la a deplânge faptul că Elena Udrea nu e fost prezentă la inaugurarea unui obiectiv finanțat de ministerul pe care l-a condus până în urmă cu puțin timp.
Inaugurare cu drapelul Ungariei a unor obiective finanțate din fondurile publice ale Statului Român a devenit o obișnuință în Covasna și Harghita. Anul trecut președintele CJ Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, a folosit și el o panglică cu drapelul Ungariei la inaugurarea noului sediu al unei instituții aflate în subordinea CJ Covasna.
Banii Guvernului României au fost recepţionaţi la Jolotca cu tricolorul Ungariei
[…] FOTO. La Covasna, renovare pe banii Ministerului Dezvoltării, inaugurare cu drapelul Ungariei! Drap… […]
[…] Vezi și FOTO. La Covasna, renovare pe banii Ministerului Dezvoltării, inaugurare cu drapelul Ungariei! Drap… […]
1. folosirea libera de romani (majoritari in Transilvania) a simbolurilor romanesti sub ocupatia maghiara este o minciuna. Legile lui Appony prevedeau maghiarizarea completa, stabileau si modul de traducere a numelor in limba maghiara. Asa au aparut, Lakatos,Olah, Muska,Kojokar,Neaguly, Raduly si tot ce se termina cu ly, Lunguly,si multe alte nume neaos romanesti
2. chiar daca ar fi fost asa, aici nu este vorba de folosirea libera a simbolurilor minoritatilor, care este permisa si in Romania, ci de o inaugurare oficiala, de o autoritate publica, a unei investitii publice, din banii Guvernului, ocazia cu care se folosesc doar simbolurle oficiale. in rest maghiarii in privat pot sa foloseasca ce simboluri vor.
3. ma indoiesc ca in Ungaria dinaite sau dupa 1910, sau chiar din 2012 inaugurarile publice se fac cu pamblici in culorile altor state.
4. in rest politica agresiva de maghiarizare a ungariei dininte de 1910, dupa 1910, din 1940 sau de acum nu este deloc un exemplu pozitiv. Sa mai amintesc si de crimele si genocidul antiromanesc din transilvania, sau de legile maghiariarii, samd
Este evident ca iredentistii maghiari sunt loviti de amnezie si lipsa oricarei urme de bun simt!
@tomasito: :))
@ambele: ai și dovezi în sensul celor susținute de tine?
Admiteti chiar si Dvs ca panglicile au fost in ambele culori nationale, adica a fost si cel roman, cum se vede si din fotografie.
Va reamintesc ca in 1910 guvernul Ungariei a eliminat orice restrictie la folosirea simbolurilor nationale (steag, imn) romane, adica ele puteau fi folosite de catre romanii din Ardeal.
Panglica cu drapelul Ungariei nu avea ce sa caute acolo!
Ah, deci sunteti pe aceasi parere cu conducatorii Ungariei de inainte de 1910: simbolurile nationale ale minoritatilor sa fie interzise?
Sau altfel spus: ce a fost posibil din 1910 pentru romani, sa fie interzis pentru maghiari azi?
Ce fel de gandire este asta?
Nu trebuie interzis nimic! Simbolurile maghiare trebuiesc folosite in Ungaria! In România trebuie folosite in condițiile legii!
Vad ca nu intelegeti: inainte de 1910 era o lege in Ungaria care ingradea folosirea steagului roman sau cantarea “Desteapta-te romane”, romanii insa au sfidat si ei acea lege, asumandu-si riscul unor amenzi sau arestari. Legea a fost abrogata in 1910, adica romanii dupa aceea le puteau folosi cum si cand vroiau.
Eu vad o similaritate socanta in ingradirea folosirii simbolurilor nationale azi si inainte de 1910.
Si voi ati fluturat steagul Romaniei in Spania cand ati manifestat impotriva lui Basescu
Era al Moldovei, n-ai văzut tu stema.
Nu are stema. Desigur, Tanasa rade de ce scriu eu aici; nici nu te poti astepta la altceva, in conditiile in care tot el zice despre “autonomicas” din Spania ca sunt judete romanesti.
Nu, sunt niste judete din Ungaria :))!
Intrebare directa, negativisto-realista : Cu ce ajuta faptul ca 1-2 bloguri cu nu foarte multe vizualizari arata cu degetul spre abuzurile extremistilor unguri, atat timp cat partidele care vor sa fie la putere au neaparat nevoie de UDMR si sunt dispuse sa le indeplineasca orice dorinta pentru cateva voturi si pentru a mai fura un pic, mai ales ca UDMR a avansat deja foarte mult cu separatismul?
Și ce propui Ioana? Să stăm și noi să ne uitam?
“atat timp cat partidele care vor sa fie la putere au neaparat nevoie de UDMR si sunt dispuse sa le indeplineasca orice dorinta pentru cateva voturi”
La sfarsitul celor doua razboaie mondiale politicienii romani au dorit ca si teritorii cu populatie majoritar maghiara sa fie incorporate in Romania. Ceea ce zici tu e rezultatul acelor decizii.
:))
cine se sesizeaza? unde sunt autoritatile? cata nesimtire si delasare si nepasare cronica sa mai incapa in capul politrucilor de la Bucuresti? a cui tara este aceasta ma intreb? la urma urmei scot si eu zvastica pe geam, si daca imi iau amenda invoc si eu precendentul din secuime de drapel strain ancorat de aiurea fara evenimente oficiale. ce au facut trupele hortyste au facut si nazistii.si totusi nu imi amintesc de executii naziste pe teritoriul tarii.gresesc? RUSINE ! RUSINE ! RUSINE ! si vine ziua maghiarimii acusi in martie.atunci balacareala !
ce urat …