

Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român”, atât prin conferențiari, participanţi (reprezentanți ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată.
Tema ediţiei din acest an este „România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri”
Printre subiectele care se vor aborda se află:
Programul va cuprinde și lansări și prezentări de cărți, spectacol folcloric, expoziție de icoane etc.
La lucrări vor participa cursanţi din ţară şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia și din diaspora, reprezentanți ai românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media.
Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducători ai statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.
Biroul de presă al Universității de Vară Izvoru Mureșului 2018
FOTO: afișul evenimentului.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell