
Cotidianul de limba maghiară Haromszek (Covasna): Obelisc în amintirea honvezilor
”Asociaţia Szekely Tarsalgo a comemorat în faţa intrării în biserica reformată din Baraolt intrarea în Baraolt a honvezilor maghiari în data de 12 septembrie 1940. Din cauza vremii nefavorabile, festivitatea de comemorare a avut loc în biserică, în curte desfăşurându-se numai festivitatea de dezvelire a obeliscului.
Farkas Vilmos, preot reformat din Băţanii Mari i-a încurajat pe membrii comunităţii să încerce să viseze. Au visat şi au crezut şi înaintaşii noştri, Transilvania şi Pământul Secuiesc s-au reîntors la ţara-mamă după nedreptatea de după Trianon – a declarat el. Gazda evenimentului, preotul Krizbai Imre, a formulat astfel: este important să păstrăm memoria momentelor definitorii ale istoriei noastre. El i-a salutat pe cei cinci honvezi de odinioară, care au fost salutaţi de cei aproximativ 150 de participanţi din biserică.
Gyuri Csaba, parlamentar ungar, vicepreşedintele formaţiunii Jobbik Magyarorszagert a declarat că este mândru de faptul că a putut vota legea care a creat posibilitatea ca cei care trăiesc în afara Ungariei ciuntite să-şi recapete cetăţenia. Szabo Miklos, preşedintele din scaunul Brăduţ-Micloşoara al Consiliului Naţional Secuiesc, a atras atenţia asupra faptului că nu trebuie să uităm de însemnătatea intrării honvezilor ungari. Miklosi Jozsef a evocat în baza unor documente de odinioară cu ce bucurie au primit oamenii de pe Pământul Secuiesc reîntoarcerea honvezilor. Fostul primar al oraşului Baraolt, Nagy Istvan, a vorbit despre consecvenţa de care au dat dovadă honvezii”.
Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6994 din 16.09.2013, autor Hecser Laszlo (traducere din limba maghiară a Centrului European de Studii Covasna-Harghita)
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Hamnibal says:
Le lipseşte steagul , ăla pe care îl pretind prostilor de la USD. De fapt proştii sunt toţi aceia care au tolerat toate cele de păna acum. Printre ei manumar si eu.