In Memoriam Toma Caragiu – 90 de ani de la nașterea marelui actor

Distribuie acest articol!

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români din toate timpurile, Toma Caragiu, s-a născut la 21 august 1925, în localitatea Hrupisti din Grecia. Provine dintr-o familie de aromâni – tatăl, Nico Caragiu, iar mama, Atena Papastere Caragiu, originară din satul grecesc Aetomilitsa, transmite Agerpres.

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în localitatea natală, iar în aprilie 1928 a venit în România împreună cu familia și s-au stabilit în Ploiești, unde Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul “Sfinții Petru și Pavel”. A fost ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 și s-a înscris la Facultatea de Drept, dar curând a abandonat cursurile și s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-ului www.cinemagia.ro.

Debutul a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ”Toreadorul din Olmado”, în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Național, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.

La 1 aprilie 1951, s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, unde a jucat rolul Rică Venturiano în piesa ”O noapte furtunoasă”. În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri, conform site-ului www. biografii.famouswhy.ro.

În 1965, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din București. Dintre numeroasele roluri în teatru amintim: Truffaldino — ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni; Figaro — ”Nunta lui Figaro” de Beaumarchais; Ianke — ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa; Pampon — ”D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, ; Bertoldo — ”Bertoldo la curte” de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis — ”Opera de trei parale” de Bertolt Brecht; Tipătescu — ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; Primarul — ”Revizorul” de Gogol; Ion — ”Puterea și adevărul” de Titus Popovici; James Tyrone — ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill.

Integral pe Agerpres

FOTO: e-theatrum.com

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR