ÎN TIMP CE IOHANNIS A IGNORAT JUMĂTATE DE MILION DE ROMÂNI DIN UCRAINA. Președintele Bulgariei obține pentru etnicii bulgari din Ucraina drepturi suplimentare și respect

July 9, 2015 • Klaus Iohannis • Views: 2445

Românii din Ucraina au primit o lecție despre ce înseamnă un președinte de stat pentru etnicii acelui stat care trăiesc în Ucraina. Dacă președintele României nu a catadicsit nici măcar să-i bage în seamă pe cei jumătate de milion de români din Ucraina iată că președintele Bulgariei, aflat în vizită la Kiev, îi dă o usturătoare lecție despe ce înseamnă apărarea intereselor naționale și despre cum un președinte de Țară trebuie să se implice în apărarea drepturilor minorităților pe care acea Țară le are în alte state, transmite Romanian Global News.

Și culmea presedintele Bulgariei propune proiecte care le vor fi de folos și celor 124.000 de români din regiunea Odesa!

În urma negocierilor de la Kiev dintre preşedinte Ucrainei Petro Poroşenko şi omologul său bulgar Rosen Plevneliev părţile au ajuns la o serie de înţelegeri privind realizarea unor proiecte comune concrete, se arată pe pagina de web a administrației prezidențiale de la Kiev:

1.O atenţie deosebită au acordat părţile ucraineană şi bulgară reconstrucţiei drumului european 95, care leagă portul ucrainean Odesa („capitala econimică a Ucrainei”) de oraşele sud-basarabene Bolgrad şi Reni – un veritabil coridor de tranzit în direcţia României. Părţile au convenit să atragă în această direcţie fonduri din Uniuniuea Europeană, Bulgaria şi România. „Nu totul constă, însă, în bani. Această şosea trebuie să devină simbol al prieteniei noastre” , a declarat Poroşenko.

2.În perioada imediat următoare în Bulgaria va pleca în vizită oficială ministrul infrastructurii din Ucraina, în vederea convenirii cu partea bulgară a programului comun de construcţia a drumurilor şi a obiectelor de infrastructură – inclusiv în Sudul Ucrainei. De asemeni, în perioada următoare este aşteptată vizita şefilor ministerelor bulgare ale energeticii şi turismului.

3.În prezenţa preşedinţilor Ucrainei şi Bulgariei a fost semnat protocolul de colaborare între Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina şi Ministerul Ştiinţei din Bulgaria, care vor asigura posibilitate schimbului anual de studenţi, doctoranzi şi stagiari pentru studii şi activităţi ştiinţifice şi de cercetare în Ucraina şi Repuiblica Bulgaria.

4. Preşedinţii celor două state au atras atenţie deosebită sprijinului acordat celei mai mari comunităţi naţionale bulgare, care trăieşte în afara statului Bulgar. În prezent aproape 250.000 de etnici bulgari trăiesc în Ucraina, dintre care în jur de 150.000 în regiunea Odesa, partea sud-basarabeană a acesteia. „Îi vom asigura cu logistică, calculatoare, cărţi, vom reactiva activitatea centrului cultural al bulgarilor”, a subliniat Petro Poroşenko. Şeful statului ucrainean a menţionat că miniştrii de externe ai celor două state, care în ajun au vizitat oraşul Bolgrad, au elaborat un program detaliat – începând de la implementarea în Bolgrad a unor „incubatoare de afaceri” pentru crearea de noi locuri de muncă, până la acordarea unei cote speciale pentru absolvenţii şcolilor din Ucraina pentru continuarea studiilor în instituţiile superioare de învăţământ din Bulgaria, inclusiv pentru formarea de profesori de limbă bulgară.

Avem ce discuta, avem pentru ce să raportăm şi în prezent parteneriatul nostru strategic are un conţinut practic concret“, a conchis Poroşenko.

În cadrul vizitei Președintele Bulgariei în Ucraina, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții minorității bulgare din Ucraina, care practic a fost în centrul discuțiilor dintre Petro Poroşenko și Rosen Plevneliev.

Cu câteva zile în urmă ministrul de externe bulgar, însoțit de omologul său de la Kiev, a vizitat comunitățile bulgare din regiunea Odesa și pe lângă ajutoarele aduse, le-a facilitat reprezentanților acestei minorități întâlnirea cu noul guvernator al regiunii, Mickael Sackașvili.

Prin comparație Klaus Iohannis aflat în vizită la Kiev nici măcar nu a dorit să se vadă cu reprezentanții celor jumătate de milion de români din Ucraina, comunitate care se confruntă cu grave probleme identitate.

Reamintim că în ultimii doi ani DPRRP nu a acordat nici-un leu celor 124.000 de români din Regiunea Odesa, iar propunerea lor de deschidere a unui centru cultural românesc la Ismail a fost tratat cu indiferență. Acest lucru în condițiile în care această comunitate este cea mai expusă la presiunile asimilaționiste ale autorităților ucrainiene.

În schimb DPRRP iși închină ode conducătorului prin evenimente de PR penibile ca cea de miercuri 8 iulie de la sediul MAE și care nu au ca finalitate decât cheltuirea inutilă a banul public, sau și mai grav finanțează publicații “bidon” care să facă propagandă găunoasă a vizitelor inutile ale demnitarilor prin străinătate. Dar despre acest lucru mai târziu, mai ales că sunt și alte instituții interesate de subiect!

Iată ce concluzie trage președintele Asociației “Basarabia” , asociație a românilor din regiunea Odesa, Anatol Popescu:

“Mulţumiri pentru sprijinul acordat Ucrainei în “Parteneriatul Estic”, pentru faptul că România prima a ratificat Acordul de asociere a Ucrainei cu UE, înţelegeri privind canalul Bâstroe, intensificarea traficului de frontieră, viitoarea redeschidere a zborurilor aeriene Bucureşti-Kiev… Şi nimic despre SPRIJINUL COMUNITĂŢILOR ISTORICE ROMÂNEŞTI DIN TRANSCARPATIA, CERNĂUŢI şi SUDUL BASARABIEI! Nici o vorbă! Nici un “BUNĂ ZIUA!” pentru românii abandonaţi de România la “mila” Rusiei în 1940, români care s-au trezit peste noapte într-un alt stat slav în 1991, şi drepturile cărora le sunt călcate în picioare de mai bine de 75 de ani de zile… Centru cultural românesc la Ismail?! limbă română în şcolile “moldovenizate” din Sudul Basarabiei?! Respectul drepturilor unei minorităţi naţionale, a cărei patrie istorică nici nu-i mai recunoaşte?!

Constat că am fost foarte inspirat în primăvara trecută, care prevestea exact ceea ce vedem acum: SE POATE sprijini ferm şi tare şi de la Kiev comunitatea românească din Ucraina, precum este sprijinită cea bulgară, dar NU SE VREA DE LA BUCUREŞTI!!! “

FOTO: Iohanis și Poroşenko, presalibera.net

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend