In timp ce UDMR se ocupa de drapele secuiesti si panouri…Prefectura Covasna aplică proiecte pentru creşterea capacităţii administrative

Distribuie acest articol!

Prefectura Covasna aplică proiecte pentru creşterea capacităţii administrative

Prefectura judeţului Covasna a depus spre finanţare două proiecte referitoare la creşeterea multilingvismului şi performanţei administrative şi respectiv dezvoltării capacităţii serviciilor publice comunitare, pentru creşeterea capacităţii administrative şi a gradului de satisfacere al clienţilor, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că primul proiect, „Multilingvism şi performanţă în administraţia publică”, se adresează tuturor funcţionarilor publici din Covasna, valoarea totală a acestuia fiind de 268.649 de lei, din care 2% va reprezenta contribuţia Prefecturii. Potrivit lui Munteanu, acest proiect are ca punct de plecare diversitatea de culturi, viziuni şi limbi vorbite la nivelul Uniunii Europene, funcţionarii care vor aplica pentru participare în proiect urmând să se perfecţioneze în limba engleză. Proiectul are două module, din care primul cuprinde cursuri de limba engleză, iar a doua vizita de studiu pentru însuşirea proprie a acesteia. Cel de-al doilea proiect, „Dezvoltarea serviciilor publice în judeţul Covasna”, a fost depus în cadrul Fondului social european şi vizează eficientizarea serviciilor publice şi reducerea birocraţiei. Proiectul cuprinde un set de soluţii pentru o mai bună comunicare cu clienţii sistemului public, un set de principii generale referitoare la calitatea acestor servicii, urmând să se materializeze inclusiv prin crearea unei pagini web unice la nivelul judeţului, a unei baze de date şi unei reţele intranet, în vederea simplificării procedurilor de comunicare. Proiectul se adresează atât primăriilor cât şi serviciilor publice deconcentrate, până în prezent manifestându-şi dorinţa de a participa în cadrul acestuia 20 de primării covăsnene. Valoarea acestui proiect este de 6 milioane de lei, banii fiind împărţiţi în două, cu întindere pe anii 2010 şi 2011.
Autor : Monica RIZEA

Data publicării: 10 Aug 2009

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR