Astazi, 24 mai, INALTAREA DOMNULUI
de Letiția Bota (Cuvântul Liber)
Biserica crestina sarbatore ste la 40 de zile dupa Invierea Domnului un mare eveniment din viata Mantuitorului Iisus Hristos, Inaltarea la cer, ultimul, din activitatea Sa pamanteasca. Nasterea si Inaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamantul cu cerul, care impaca pe credincios cu Dumnezeu. Daca prin nasterea din Bethleemul Iudeii Dumnezeu a coborat pe pamant sub forma umana ca sa impace faptura cu Creatorul, prin Inaltarea la cer, in vazul Apostolilor adunati in Betania s-au deschis credinciosului cerurile, asigurandu-i-se posibilitatea desavar sirii si a mantuirii. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapanul lumii. Desi prin Inaltarea Domnului, activitatea Sa pamanteasca lua sfarsit, Iisus a spus Apostolilor chiar in momentul Inaltarii: “Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”. El s-a inaltat pentru a trimite in lume pe Sfantul Duh, asa cum promisese. Acest lucru se va intampla zece zile mai tarziu, de Rusalii sau Cincizecime, cand, prin pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s-au transformat din oameni timizi si simpli in misionari indrazneti si priceputi, care au raspandit cuvantul Evangheliei in toata lumea. Inaltarea la cer a Mantuitorului nu reprezinta numai un eveniment esential din viata Sa, ci constituie Inaltarea omului din umilinta catre fiinta libera creata de Dumnezeu, indumnezeirea fapturii. Inaltarea Domnului ne intare ste credinta ca Iisus va reveni iarasi, in glorie, asa cum au spus cei doi ingeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli inaltandu-se si, apoi, acoperit de nor – norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, norul care a invaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului, norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfarsitul veacurilor.
Ziua Eroilor
Pentru noi, romanii, sarbatoarea Inaltarii Domnului mai are un sens: acela de cinstire si pomenire a Eroilor si Martirilor Neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar. In credinta noastra ortodoxa, marturisim ca acei crestini cu viata curata, care au murit cu credinta in inviere, nu mor, ci raman vesnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se inalta la ceruri, in Casa lui Dumnezeu, si asteapta ziua cand toate trupurile vor invia. De aceea, de Inaltare sarbatorim Ziua Eroilor, Biserica noastra savarsind, prin preoti si ierarhi, parastase sau slujbe de pomenire si rugandu-se pentru iertarea pacatelor si vesnica odihna a sufletelor celor care, din dragoste de Tara, Neam si Biserica, si-au dat viata. Jertfa lor va ramane vesnica in amintirea noastra.
Nota mea: Despre această frumoasă şi emoţionantă poezie se spune că a fost găsită în raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură:
“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, Maică Românie !
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”
