INCITARI EXTREMISTE IN HARGHITA. Troita ortodoxa profanata la Izvorul Muresului la doua zile dupa ce a fost sfintita!

August 18, 2011 •antiromanism, Harghita, Izvorul Muresului •Views: 1458

Troiţa ortodoxă dintre localităţile Izvoru Mureşului şi Voşlobeni, din Episcopia Covasnei si Harghitei, a fost ieri, 16 august 2011, profanată.

Ea a fost ridicată prin dorinţa credincioşilor ortodocşi din zonă. Monumentul a fost sfinţit duminică, 14 august 2011, iar incidentul a avut loc la o zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei a declarat într-un
interviu acordat reporterului Radio TRINITAS, părintele diacon Mircea Toma, faptul că troiţa a fost păzită timp de patru nopţi: „Este bine ştiut că Mureşul şi Oltul izvorăsc de la poalele muntelui Hăşmaşu Mare din judeţul Harghita. Câţiva buni credincioşi s-au gândit ca anul acesta de Sărbătoarea Adormirii Domnului să ridice o troiţă chiar la Izvorul Mureşului, în munţi, la acest râu care a purtat în decursul veacurilor mult sânge şi multe lacrimi ale pătimirii românilor din Transilvania. Românii au fost efectiv alungaţi de acolo de către fraţii noştri etnici maghiari cu care trăim aici, apoi au venit apoi la Mănăstire la Izvor şi m-au rugat să le indic unde să aşeze totuşi această troiţă. Pentru ca inimile lor să nu rămână mâhnite am socotit să punem această troiţă la intrare în localitatea Izvorul Mureşului, chiar pe terenul parohiei noastre ortodoxe din Izvorul Mureşului. Am stabilit acestea cu primarul localităţii, am respectat distanţele faţă de drum şi bineînţeles, am precizat că în drumul ei dorim să menajăm şi un popas, să punem acolo o băncuţă, să amenajăm un loc de parcare ca orice călător care străbate Carpaţii să se poată opri un pic la umbra Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Etnici maghiari chiar din timpul când au început săpăturile pentru fundaţia acestei troiţe deja au început cu vociferări şi cuvinte nepotrivite la adresa fraţilor care lucrau acolo şi văzând ei dragostea creştină a fraţilor noştri maghiari de aici au dormit noaptea acolo ca nu cumva să ia ceva sau să distrugă crucea care urma să fie ridicată. Şi aşa au dormit patru nopţi în corturi, în maşini până au ridicat-o. Duminică după Sfânta Liturghie s-a făcut sfinţirea troiţei şi marţi dimineaţa preotul din localitate s-a dus să cosească terenul, pentru că sunt câteva hectare de teren acolo, şi aceşti buni ai noştri fraţi l-au urmărit pe preot până după masă pe la ora 16:00 când el a terminat de cosit, apoi s-a dus acasă. După aceea au profanat, aş putea spune, acest semn al biruinţei lui Hristos. Au scris pe frontispiciul din faţă 666, iar pe partea din spate au scris valah”.

Potrivit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei aceste fapte nu sunt singulare în zonă. Incidentul a fost al treilea împotriva credincioşilor ortodocşi din această zonă.

Foto: Mănăstirea Izvorul Mureşului

Vezi si declaratia IPS Ioan Selejan aici.

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "INCITARI EXTREMISTE IN HARGHITA. Troita ortodoxa profanata la Izvorul Muresului la doua zile dupa ce a fost sfintita!"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/incitari-extremiste-in-harghita-troita-ortodoxa-profanata-la-izvorul-muresului-la-doua-zile-dupa-ce-a-fost-sfintita-2/