INEDIT. România, definită de americani prin Transilvania şi Dracula. Soldaţii români din Afganistan, posibil brand de ţară – SONDAJ

Distribuie acest articol!

România este definită de americani prin Transilvania şi Dracula, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost făcute publice marţi, iar soldaţii români din Afganistan ar putea reprezenta un brand de ţară, transmite News.ro.

Vezi și ANCHETĂ. Co­mo­rile Transilvaniei strălu­cesc imperial în sălile de la Nemzeti Muzeum din Budapesta

Studiul sociologic „Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei în România şi SUA” are la bază două sondaje de opinie realizate simultan de Inscop Research (România) şi The Polling Company (Statele Unite).

Sondajele au fost realizate în România, în perioada 12 – 23 octombrie 2018, iar în SUA, în perioada 19 – 22 octombrie 2018.

La fiecare dintre acestea au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani. Cât priveşte România, au fost intervievaţi oameni din fiecare judeţ al ţării şi din fiecare sector al Bucureştiului.

Două treimi dintre români (66%) apreciază că România are imagine mai degrabă negativă în lume, în timp ce doar aproximativ un sfert (24%) consideră ţara lor se bucură de o imagine pozitivă în lume.

Cât priveşte SUA, 67% dintre americani declară că au auzit despre România, 20% că nu au auzit, în timp ce 12% nu ştiu sau nu răspund.

Integral pe news.ro

FOTO: news.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR