INTERESELE din spatele transferării bazei sportive din Sfântu Gheorghe către Consiliul Local: dezvoltarea activității sportive sau strategie în interesul Ungariei?

January 11, 2019 • UDMR • Views: 1092

Baza sportivă din cartierul Simeria din Sfântu Gheorghe, aflată până în prezent în proprietatea Statului Român și a Ministerului Tineretului și Sportului, va trece în domeniul public al Municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului. Decizia a fost luată în data de 28 decembrie de către Guvernul României, reunit în ultima ședință din 2018. Hotărârea de Guvern nr. 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.19/ 08.01.2019, prevede transmiterea stadionului municipal şi a Sălii Sporturilor, hotelului şi a terenului aferent din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe.

Vezi și CU ACORDUL COALIȚIEI PSD-ALDE. Ungaria, peste 77 de milioane de euro în 2019 în dezvoltarea economică a „ținutului secuiesc”

Protected by Copyscape

Este vorba despre stadionul municipal din Sfântu Gheorghe, cel pe care au loc partidele de fotbal din Liga 1 ale echipei locale, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Preluarea bazei sportive de către administrația locală a fost salutată de primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, UDMR-istul Antal Arpad, care vede în acest demers o reală victorie a UDMR (detalii aici).

Întrebarea care se naște este dacă această mutare este o victorie a locuitorilor din Sfântu Gheorghe, indiferent de etnie, sau o victorie a Ungariei, care a mai punctat astfel o izbândă în planul ei de acaparare a zonei și de eliminare a controlului Bucureștiului în zonă.

Preluarea unei baze sportive de către autoritățile locale nu este ceva neobișnuit. Astfel de transferuri au avut loc peste tot în țară. Descentralizarea acestor activități nu poate fi decât una benefică pentru comunitățile locale. Un secretar de stat din Ministerul Tineretului şi Sportului, aflat într-un birou la București, va fi prea puțin interesat de nevoia de sport a locuitorilor din Sfântu Gheorghe sau Baia Mare, spre exemplu. Așadar, în concluzie, mutarea ar trebui să fie una benefică pentru comunitatea locală.

Pentru interesele locuitorilor din Sfântu Gheorghe?

În acest moment nu este clar care sunt motivele pentru care UDMR și-a dorit atât de mult să pună mâna pe baza sportivă din Sfântu Gheorghe. Atunci când a anunțat public transferul, primarul Antal Arpad a afirmat sec doar că „Viața sportivă și un stil de viață sănătos sunt esențiale într-o viață urbană, motiv pentru care acordăm o mare atenție şi condițiilor în care au loc astfel de activităţi”. Atât și nimic mai mult. Nimic despre planuri de viitor, nimic despre investiții, nimic despre beneficiul pentru locuitorii orașului indiferent de etnie.

Dacă obiectivul preluării bazei sportive de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, practic de către UDMR care controlează CL Sfântu Gheorghe, este acela de a îmbunătăți viața sportivă a urbei și a spori calitatea vieții locuitorilor atunci mutarea este una salutară. Dacă obiectivul lui Antal Arpad este să încurajeze locuitorii urbei să participe în număr cât mai mare, indiferent de etnie, la competiții și activități spotive atunci mișcarea reușită de UDMR este una salutară. Orice primar ar trebui să își dorească ca locuitorii urbei pe care o conduce efemer să fie mai activi și mai sănătoși.

Sau pentru interesele Ungariei?

Cumva deloc surprinzător, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a reacționat ieri public printr-un comunicat de presă și a anunțat că va acționa în judecată Guvernul României în cazul Hotărârii de Guvern nr. 1044/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.19/ 08.01.2019, privind transmiterea stadionului municipal şi a Sălii Sporturilor, hotelului şi terenului aferent din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe.

„Astfel, Ministerul Tineretului şi Sportului, în loc să beneficieze de venituri proprii în cuantum de cca 550-600 mii lei anual, urmează să scoată bani din buget pentru cheltuieli cu chirii/ întreţinere de aproximativ 250-300 mii lei anual, în detrimentul activităţii sportive, adică un deficit de 800-900 mii lei, cu specificaţia că Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe a devenit chiriaş în propria casă”, se afirmă în comunicatul preluat de Agerpres.

Potrivit Formului Civic, transferarea bazei sportive din municipiul Sfântu Gheorghe din proprietatea Ministerului Tineretului și Sportului în domeniul public al Municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe nu este justificată nici logic și nici financiar.

Care ar putea fi atunci implicațiile acestei mutări aparent bine-intenționată?

În luna noiembrie 2018 o amplă anchetă a ziariștilor de la Gazeta Sporturilor aducea în exclusivitate în atenția opiniei publice informații stupefienate: Guvernul de la Budapesta a răspuns oficial unei solicitări a Gazetei Sporturilor şi a dezvăluit că finanţează cu peste 6 milioane de euro echipele Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, care joacă în Liga 1, şi Csikszereda din Miercurea Ciuc, care joacă în Liga a 3-a. Potrivit GSP, ceea ce exista doar la nivel de zvon a fost confirmat oficial de forul condus de Viktor Orban, primul-ministru al cabinetului din capitala Ungariei (detalii aici).

Decretul guvernamental 1801/2016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda (Miercurea Ciuc) și Sepsi (Sf. Gheorghe). În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiei Csikszereda și a Academiei Sf. Gheorghe. Resursele au fost primite în mod corespunzător, iar auditul conturilor transmise până în prezent este în curs de desfăşurare”.

Aşadar, aproape 6,5 milioane de euro au ajuns la cele două cluburi, care reprezintă două oraşe din două judeţe în care populaţia e preponderent formată din etnici maghiari. Infuzia masivă de capital, venită de la Budapesta, s-a simţit imediat, iar progresul acestor formaţii a fost mare, transmite GSP.

Potrivit GSP, la toate meciurile pe care Sepsi le dispută pe teren propriu, gardurile stadionului susţin steaguri cu însemnele Ţinutul Secuiesc. De asemenea, suporterii cântă înainte şi la final imnul ținutului respectiv, dar fredonează şi versurile melodiei Nelkuled, care îi aparţine lui Ismeros Arcok. De asemenea, panourile din jurul terenului pe care Sepsi dispută meciurile din campionat conţin aproape în exclusivitate numele unor companii maghiare. Printre acestea: MOL (benzinărie), OTP (bancă), Gyermelyi (paste făinoase), Dioszegi (fabrică de pâine), ultima fiind afacerea patronului de la Sepsi.

Reamintim faptul că stadionul pe care joacă Sepsi OSK în Liga 1 este chiar cel transferat la finalul lunii decembrie de la Ministrul Tineretului şi Sportului la Consiliul Local Sfântu Gheorghe, practic sub controul UDMR.

Practic, echipa, sponsorii și simbolistica fiind maghiare, acum UDMR a rezolvat ca și terenul pe care joacă Sepsi OSK să fie și el în totalitate sub control maghiar. S-ar părea că au fost astfel înlăturate piedicile în calea unor investiții masive din partea Ungariei în baza sportivă din Sfântu Gheorghe pentru a crește astfel cota echipei locale Sepsi OSK. Este de domeniul evidenței faptul că Sepsi OSK nu este echipa de fotbal a orașului ci a unei părți a comunității maghiare din oraș, acesta fiind utilizată în scop propagandistic în favoarea separatismului pe criterii etnice.

Se ridică așadar întrebarea firească: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, are în vedere interesele locuitorilor din Sfântu Gheorghe în acest caz sau face jocurile Ungariei care utilizează sportul ca parte a strategiei de marketing de promovare a separatismului pe criterii etnice în așa-zisul ținut secuiesc? Vom afla în scurt timp despre ce este vorba.

FOTO: Primarul Antal Arpad votează la alegerile din Ungaria, Facebook

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

Tags: , , , , , ,

One Response to INTERESELE din spatele transferării bazei sportive din Sfântu Gheorghe către Consiliul Local: dezvoltarea activității sportive sau strategie în interesul Ungariei?

  1. Sfantul Graal says:

    Esti bolnav de ura !!!! Rau de tot. Ce viata amara ai, si o sa ai in viitor… 😀 😀 Procesiunea Woodoo incepe!!! Am mai aplicat la un ziarist fascsit din Tg-Mures…cu succes!!!! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend