daciiistorie

INTERVIU cu Daniel Roxin și Valentin Roman, coordonatorii documentarului ”Dacii – adevăruri turlburătoare”

De ceva vreme, pe internet, un documentar dedicat dacilor starneste reactii de tot felul. Punand cap la cap informatii obtinute din surse antice cu cercetari efectuate de specialisti in paleogenetica, promotorii documentarului DACII-ADEVARURI TULBURATOARE vin sa contrazica teoria romanizarii si, implicit, a dublei noastre descendente, daca si romana. Demersul va continua, atat pe linia lansarii de noi filme documentare, cat si pe alte canale de comunicare care incep, usor usor, sa prinda contur.

Am incercat sa aflu ce anume sta la baza acestui demers si in ce fel este perceput el de la Daniel Roxin si Valentin Roman, coordonatori ai acestui proiect.

Prima intrebare, una logica de altfel, ar fi cum anume sustineti teoria descdentei dacice si cum contraziceti varianta clasica, a unei etnogeneze pe baze duble, daca si romana?

Valentin Roman: Dovezile sunt tratate pe larg in documentarul nostru, iar in episoadele urmatoare vom aduce noi si noi argumente. Insa, pe scurt, noi consideram ca este absolut ilogic sa iei drept buna varianta oficiala in care romanii au reusit, in doar aproximativ 160 de ani, sa se amestece cu dacii, cultural si genetic, astfel incat cei din urma si-au pierdut identitatea ca popor. Intr-o perioada asa scurta de timp si in contextual in care romanii au stapanit o suprafata infima din arealul ocupat la acea vreme, este putin probabil ca romanizarea sa fi avut succes. Sa nu uitam ca soldatii armatei romane erau recrutati din teritorii diverse ale imperiului romansi si doar o mica parte dintre ei erau romani nascuti in zona Latium. Acelasi lucru il putem spune si despre colonistii adusi de romani, stramutati tot din zone diverse ale Imperiului si prea putini veniti de la Roma. Prin urmare, bunul-simt ne cere sa negam clar teoria care spune ca suntem urmasii dacilor si romanilor. De asemenea, cei care vorbesc despre o resemnare a dacilor sub administratia romana, ar trebui sa stie ca revoltele interne, dar si atacurile dacilor liberi, au continuat multa vreme dupa anul 106 si chiar si dupa retragerea adminstratie romane.
Evident ca nu sutinem o descedenta pur dacica, deoarece, in secolele ce au trecut de atunci, pe teritoriul nostru au tranzitat sau au ramas populatii diverse, ce au contribuit, alaturi de baza daca, la nasterea poporului nostru de astazi, noi doar negam clar sangvinitatea romana, ca pondere importanta in genetica noastra actuala si incercam sa readucem dacii in pozitia si lumina corecte ale antichitatii.
Toate aceste lucruri, dar si multe altele, vor fi tratate pe larg in urmatoarele documentare pe care le vom lansa.

Cum si cand s-a nascut ideea demararii acestui demers, privind reorientarea catre descedanta daca si istoria antica, mai putin cunoscuta, a acestui popor?

Valentin Roman

Daniel Roxin: Interesul meu fata de stramosii nostri reali, dacii, este mai vechi; el a prins contur insa anul trecut, odata cu paticiparea la Congresul de Dacologie dedicat placutelor de plumb de la Sinaia. Acolo am avut ocazia sa cunosc o serie de personalitati si sa aflu lucruri inedite despre acest subiect, asa ca, intuindu-i importanta, am decis sa realizez un film documentar despre placutele de la Sinaia. Pana la urma subiectul a fost altul si este bine ca a fost asa, deoarece era nevoie de a pune in evidenta, in primul rand, continuitatea dacilor pe aceste meleaguri si faptul ca teoria “romanizarii” dacilor este o poveste cusuta cu ata alba…

Valentin Roman: Am inceput sa studiez civilizatia dacilor inca de pe la 14-15 ani si de atunci, pe masura ce am aflat raspunsurile la unele intrebari, s-a dezvoltat in mine si o forma de revolta cu privire la lipsa totala de interes a institutiilor de specialitate al caror rol ar trebui sa fie cercetarea trecutului nostru antic si informarea romanilor cu privire la descendenta lor adevarata. Este lipsit de inteles pentru mine faptul ca, in scoli, tinerii sunt indoctrinati cu teoria falsa a romanizarii, in contextul in care nicio alta programa scolara din statele actuale, foste teritorii ale Imperiului Roman, nu prevede o asa teorie.

Multe voci care sunt impotriva demersului vostru invoca faptul ca nu sunteti istorici de profesie. Cum comentati? De asemenea, nominalizati cativa specialisti care va ajuta, in calitate de consultanti.

Daniel Roxin: Dupa parerea mea, aceste voci apartin celor care ori au interesul de a mentine teoria falsa a romanizarii dacilor, ori nu pot depasi dogma istorica si nici nu sunt deschisi sa afle mai multe. Din alt punct de vedere, nu trebuie sa fii istoric pentru a afirma public un adevar evident. Istoria nu se scrie, ci se face. Istoricii o rescriu, de cele mai multe ori in conformitate cu interesele celor care detin puterea. Daca ne amintim cam cum a fost scrisa istoria Romaniei pe vremea bolsevicilor, este suficient ca sa nu luam in considerare nici macar azi “adevarul istoric”, asa cum ni-l prezinta apologetii variantei oficiale, fie ei istorici sau arheologi. In ceea ce priveste consilierii nostri, ei sunt multi si de SPECIALITATE.
De curand au intrat in echipa si doi istorici de profesie, respectiv domnii Conf. univ. dr. Gheorghe Iscru si Prof. univ. dr. Aurel David. De asemenea, o alta persoana foarte autorizata cu care colaboram, si care studiaza de vreo 30 de ani civilizatia dacica, este dl. General (rez.) dr. Mircea Chelaru, fost Sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane. Desigur, prezenta acestor oameni in proiect deranjeaza foarte mult tocmai pentru ca prestigiul lor da greutate demersului nostru.

Valentin Roman: Intotdeauna am considerat ca principalul element care te conduce la rezultate bune intr-un domeniu de activitate este pasiunea. Istoric nu te face facultatea, ci dedicarea, informarea permanenta si pertinenta concluziilor tale, bagajul de cunostinte si afirmatiile fondate in aceasta arie de expertiza. Nu esti istoric doar pentru ca citezi din niste surse literare, esti istoric atunci cand pui cap la cap informatiile, faci niste legaturi logice, argumentezi, cercetezi etc.
Fara a generaliza, am cunoscut absolvenit de istorie blocati in zona informatiilor primite in cei patru ani de facultate si din doua-trei reviste de specialitate pe care le citesc ei lunar si am intalnit oameni care, de pilda, au absolvit facultati cu profil real, dar care detin cunostinte intr-un volum net superior primei categorii.
Asa cum a precizat si Daniel Roxin mai sus, echipa noastra are membrii cu “greutate”, cu voci autorizate, membrii care, in primul rand, sunt oameni dedicati si nu doar niste tehnici ai meseriei lor. Imi place sa ne numim dacologi, si nu jurnalisti, istorici, militari sau intr-un mod individual prin prisma meseriei fiecaruia. Termenul asta ne da unitate in actiuni.

Daniel Roxin

Ce ne puteti spune despre planurile de viitor ale echipei pe care o reprezentati? La ce sa ne asteptam in afara de continuarea seriei de documentare?

Daniel Roxin: Pregatim o serie de alte actiuni dar, pentru a le proteja, n-o sa dau detalii. In ceea ce priveste seria de documentare, obiectivul nostru este de a realiza inca patru pana la sfarsitul anului si alte cinci in cursul anului viitor. Volumul de informatii este imens, iar pentru ca acestea sa ajunga la public intr-o forma accesibila si de impact este nevoie de o munca sustinuta pe care noi o vom face cat mai bine posibil!

Valentin Roman: Daca ne gandim la modul in care a fost primit primul film din seria DACII – ADEVARURI TULBURATOARE, atunci este clar ca acest demers trebuie sa continue, iar caile de actiune si informare a celor interesati sa se diversifice. La asta lucram acum si, in mod cert, cei pasionati de adevarul istoric vor primi din ce in ce mai multe informatii.

Cum comentati reactiile starnite pana in prezent, din momentul lansarii primului episod din “Dacii – Adevaruri tulburatoare”?

Daniel Roxin: Este evident ca, dupa ’89, niciun alt demers – fie el film documentar sau carte – care a urmarit recuperarea adevarului istoric legat de sramosii nostri daci, nu a avut impactul acestui film documentar – “Dacii – Adevaruri tulburatoare”. Conforma statisticilor existente la vedere pe internet, el a fost accesat pana acum de pe aproximativ 300.000 de IP – uri, intr-o luna si jumatate, de unde concluzia ca a fost vizionat total sau partial de 600-700.000 de oameni sau mai mult. Si aici vorbim doar despre ceea ce putem contoriza, deoarece filmul a fost dat la liber si pe Torrente, pe Transfer, a fost difuzat pe cateva posturi locale de televiziune… Intr-un procent de 96%, reactiile sunt foarte favorabile sau chiar entuziaste, ceea ce arata ca era o mare asteptare in aceasta directie si ca romanii se simt DACI si nu urmasi ai Romei.

Valentin Roman: Incercam sa raspundem zilnic la cat mai multe mesaje si postari pe care le primim, indiferent ca ele sunt apreciative sau ne combat argumentele. Totusi, asa cum a precizat si Daniel, ponderea covarsitoare a acestora este reprezentata de persoane care manifesta o “foame” evidenta pentru istoria noastra antica, care este tratata, in manualele de istorie, intr-un mod superficial.
As merge si mai departe cu gandul si as spune ca, poate, s-a reactivat si o memorie colectiva ancestrala, care hraneste pasiunea pentru cultura si destinul stramosilor daci.

Cum puteti fi contactati de persoanele interesate de temele de dezbatere pe care voi le propuneti?

Daniel Roxin: In curand vom lansa si un site destinat informatiilor despre civilizatia geto-dacilor. Ii vom face o promovare corespunzatoare. Acum, cei care doresc sa ne trimita un mesaj o pot face pe blogurile noastre: danielroxin.blogspot.com si valentinroman.wordpress.com.

Interviu realizat de Dan Tanasă.

Vă invit să urmăriți documenterul aici.


Articole similare

36 Comments

  1. Aceasta teorie a dumneavoastra e foarte interesanta si usor de acceptat. Nu inteleg insa de aici ce se intampla cu dacii din actuala Transilvanie, a caror prezenta este intens contestata. Astfel, dupa anumite teorii, dacii au diparut complet, au venit altii iar dacii (sau romanii de azi) au venit in Transilvania abia prin 1200 – 1300. Ar fi interesant raspunsul dumneavoastra si doresc sa aflu care e parerea dumneavoastra despre romanii din aceste zone. Teoria dumneavoastra care varianta sustine? Romanii au ramas in Transilvania sau au venit abia dupa venirea altora in Ardeal?
    va multumesc anticipat.

    1. Foarte interesant daca nu sti unde se afla Sarmisegetusa nu cumva in Transilvania, ai auzit de Orastie si pe la Alba Iulia sa-u descoperit urme ale Dacilor si a romanilor care pradau pe atunci Dacia chiar acolo la Rosia Montana exact le furau Aurul Dacilor pai atunci cum nu erau Dacii in Transilvania? Al cui aur il furau Romanii? mai citeste Geografia si Istoria Romaniei.Pentru informatia ta eu sunt Ardeleanca adica sa-ti explic asa se numeste Ardealul pe harta Romaniei Transilvania, dar eu si totii ardelenii suntem urmasii Dacilor sti de ce iti spun asta, pentru ca simt cum in venele mele curge singe de Dac si nu de Roman.

  2. Eu apreciez in primul rand faptul ca cineva de la noi s-a preocupat indeajuns incat sa realizeze in documentar elaborat despre o parte semnificativa a istoriei noastre, m-am saturat sa urmaresc documentare straine despre Romania, asta ar trebuie sa fie un exemplu si un inceput. noi suntem cei care trebuie sa facem ordine in istoria noastra, nu zic ca documentarul e la 100% cert, nimic nu reprezinta adevarul absolut dar e bine sa elaboram si sa cercetam si sa colaboram intre noi la modul serios, fara ironii fara certuri
    domnule János te-ai bagat si tu ca musca-n lapte ca s-o zic pe romaneste ce te doare pe tine de un neam cu care n-ai nici o legatura?

  3. O singura intrebare. Cati dintre romani au fost la Sarmizegetusa Regia (= cea regeasca) si au fost coplesiti de locurile acelea. Cati dintre noi au varsat la lacrima fara sa vrea chiar daca istoria este falsificata grosolan. Cati dintre voi ati simtit ca va reintalniti cu ceva de care ati fost despartiti timp de milenii? Eu am 35 de ani si am vizitat abia anul trecut Sarmizegetusa Regia si ochii au inceput sa se umple de lacrimi, am imbratisat acele ziduri.

    1. Domnule daca ai reusit sa ajungi in acel loc mirific te-a binecuvintat Dumnezeu. eu nu am reusit inca dar acesta este urmatorul meu tel cind voi veni data viitoare acasa,am fost luna aceasta in Romanim si mi-as fi dorit extraordinar de mult sa ajung acolo dar n-am reusit caci am stat doar citeva zile, ceva tot am reusit sa fac adica sa merg la Prislop sa vizitez mormintul Parintelui Arsenie Boca pentru ca imi doream asta foarte mult si am fost foarte fericita ca am fost vrednica sa ma aflu acolo chiar daca si pentru citeva minute,dar asa cum spuneam urmatorul tel care il am este Sarmisegetusa imi doresc foarte mult sa ajung acolo si va cred ca a-ti fost coplesit de maretia acelor locuri si de tot ce a-ti vazut sau ce a-ti mingiat acolo si eu as fi isbucnit in lacrimi si asa am plins cand am vazut Reportajul care la facut Domnul Roxin despre Dacii,si simteam un dor adinc in sufletul meu dar si o multumire ca cineva a avut curajul sa strige ceva ce aveam toti incatusat si ascuns in fiintele noastre.

  4. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    Anul 362

    ROMA IMPUNE INTERDICŢIA

    asupra denumirilor de DAC şi de DACIA

    RUPTURA DACILOR CU ROMA,
    MOTIVATĂ RELIGIOS

    Perioada de dominaţie romană în Dacia de la nord de Dunăre şi ultimele persecuţii religioase de după anul 303, la care au fost supuşi locuitorii din Dobrogea, din Scytia Minor,
    i-a îndepărtat pe daci de Roma şi i-a făcut să se apropie mai mult de noile structuri religioase de la Constantinopol.

    OSTILITATE ÎN PLAN RELIGIOS

    În plan religios, una din acuzele grave pe care Roma creştină ecleziastică le aduce celor de la Constantinopol este că aceştia, pe baza curentului “origenist”, ar fi adoptat câte ceva din elementele de dogmă proprii religiei geto-dacilor. Ca exemplu Silviu N. Dragomir îl citează pe teologul alexandrin Origene, apologet creştin (185 – 254 e.n.) care, apărându-şi opţiunile “împotriva lui Celsus”, consemnează: “Apoi, fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”. Rezultă că ostilitatea faţă de tot ce era de sorginte dacică, chiar şi cu privire la practica religioasă, dăinuia mai de mult, de dinainte de oficializarea religiei creştine din 325.

    PARALELE DACO-CREŞTINE

    Cu privire la paralela între religia zalmoxiană şi religia creştină Mircea Eliade remarcă concludent că:

    “Nemurirea getică devine nemurire creştină…”.

    Ca Simion Mehedinţi să precizeze că strămoşii noştri autohtoni geto-daci au fost “pe jumătate creştini înainte de a se fi ivit Hristos pe pământ”.

    ROMA ECLEZIASTICĂ CA PUTERE POLITICĂ

    Nemaiavând acces la forţa armată, care acum era dirijată din noua capitală a imperiului, structura ecleziastică de la Roma, de după anul 325, îşi consolidează mai mult poziţia politică, înţelegând să stăpânească prin religie, ceea ce până atunci rezolvaseră cu forţa armelor.
    S-a încercat o apropiere şi cu dacii de pe ambele maluri ale Dunării, dar dacii care adoptaseră creştinismul direct de la sursă, datorită şi poziţiei geografice mai apropiate de Constantinopol, au refuzat să colaboreze cu trimişii Romei, în care au recunoscut atât pe reprezentanţii militarilor pe care-i alungaseră cu cca o jumătate de veac în urmă, cât şi pe continuatorii clericilor, care dirijaseră măsurile de represiune a fraţilor lor din dreapta Dunării, din Scytia Minor.
    Refuzul dacilor de a colabora cu Roma însemna şi refuzul cooperării economice, căci aici în Dacia era principalul izvor de resurse alimentare şi de subzistenţă.
    Astfel Roma este împinsă spre măsuri extreme.

    Anul 362

    ROMA IMPUNE INTERDICŢIA

    asupra denumirilor de DAC şi de DACIA

    Ca urmare, structura ecleziastică de la Roma, refuzată de daci, înţelege să-i pedepsească pe aceştia interzicând cu stricteţe până şi pronunţarea numelui de dac şi de Dacia, începând din vremea împăratului Iulian Apostatul (361 – 363). Chiar şi Traian este pus la index de biserică, ca persecutor al creştinilor.

    IULIAN APOSTATUL NU-I AGREEAZĂ PE DACI

    Iulian Apostatul a fost primul care a înlocuit denumirea etnică de geţi cu cea falsificată de goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de moment, dar reale, a goţilor în zonă. Împăratul Iulian Apostatul, deşi de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia, şi-a câştigat titulatura datorită stării de conflict cu biserica, deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o serie de măsuri anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus cognomenul de “Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa (363).

    ISTORICII ANTICI INTERZIŞI
    PENTRU PASAJELE ÎN CARE SE REFERĂ LA DACI ŞI LA DACIA

    Interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia a presupus şi a condus şi la scoaterea din circulaţie a scrierilor anterioare, cu referire la daci, situaţie care a făcut să dispară din operele din antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi autori greci şi romani, dintre care cei mai importanţi au fost:

    Ablaviu,
    Claudius,
    Aelianus,
    Lucius Ampelinus,
    Apianus, Caniniu,
    Arian,
    Aristotel,
    Cassiodorus,
    Dio Cassius Coceianus,
    Cezar,
    Dio Crisostomos,
    Cicero,
    Clemens din Alexandria,
    Criton,
    Demostene,
    Dexipp,
    Dio din Prusia,
    Dionisiu din Alexandria,
    Diodor din Sicilia,
    Eusebius din Cesareea,
    Iosephus Flavius,
    Frontinus,
    Galen,
    Hellanicos,
    Herodot,
    Hesychios din Alexandria,
    Hieronimus,
    Horaţiu,
    Iordanes,
    Iulian Apostatul,
    Lactantius,
    Titus Livius,
    Lucan,
    Lucian din Samosata,
    Ammianus Marcellinus,
    Meandru,
    Trogus Pompeius,
    Pomponius Mela,
    Ovidiu,
    Platon,
    Pliniu cel Bătrân,
    Plutarh,
    Prophyrios,
    Prosper,
    Ptolemeu,
    Rufinus,
    Sofocle,
    Solimus,
    Strabon,
    Suetoniu,
    Tacitus,
    Traian,
    Tucidide,
    Valerius Maximus,
    Vergilius,
    Xenophon.

    Aflând de această formă de persecuţie,
    Eminescu scrie “Rugăciunea unui dac”, în 1 septembrie 1879
    , în care redă miezul conflictului de la data când s-a hotărât interdicţia de a se mai folosi numele de Dacia şi de daci. Cu alte cuvinte, de atunci, de cu peste 132 de ani în urmă, faţă de azi 2011, Eminescu aflase de interdicţia impusă în secolul IV asupra utilizării denumirilor de dac şi de Dacia. Cu înnăbuşită revoltă, din postura creştinului lovit, care se roagă pentru duşmanul său, el spune:

    “RUGĂCIUNEA UNUI DAC”
    Mihai EMINESCU

    “Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
    Pân-ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec
    Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
    Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă
    Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte
    C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte
    Şi-acela dintre oameni devină cel dintâi
    Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune căpătâi
    Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă
    Îndură-te stăpâne şi dă-i pe veci viaţă
    Şi-aceluia, Părinte, să-i dai COROANĂ SCUMPĂ

    Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă

    Spre ură şi blesteme aş vrea să te înduplec
    Să simt că de suflarea-ţi, suflarea mea se curmă
    Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă. “

  5. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    Origene, teolog alexandrin, apologet creştin (185 – 254 e.n.) apărându-şi opţiunile “împotriva lui Celsus”, consemnează:

    “Apoi, fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort,
    el crede că noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”

    “Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.”
    (Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

    “Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI.”

    (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

  6. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    ***** DACIA STRĂBUNĂ ****
    CITATE
    “De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte,
    TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU,
    LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.”

    (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

    Românii despre care am mai spus că sunt daci

    (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

    “(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc.”

    (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

    “Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma.
    Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.”

    (Mihai Eminescu)

    Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
    (W. Schiller, arheolog american)

    Pe tăbliţele de la Tărtăria,
    scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer.
    (R. Schiller)

    Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă.
    (Boris Pertos)

    După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
    (N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

    Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get.
    (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

    “CE SE MAI AUDE DESPRE DACI?”
    (HORATIU, SATIRE, 2.6.53)

    Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini.
    (Alecu Russo)

    Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari
    şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului,
    încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.

    (Bonfini)

    “Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia,
    cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului.
    Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află,
    în toţi câţi sunt istorici.”

    (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

    “Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă.

    Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, DATZIA,

    (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

    “Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea.”
    (M. Kogălniceanu)

    “Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai DACILOR.”

    (D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

    “(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare)
    s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.”

    (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

    “ROMÂNII despre care am mai spus că sunt DACI.”
    (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)

    “Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.”

    (Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

    “Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.”

    (Demostene, Discursuri)

    “Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…
    De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber?

    (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

    “(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr.”

    (Galenus)

    “Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba [latina]rustică.”

    (Gellius)

    “Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…
    Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi.
    Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav!
    Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei!”

    (Horaţiu)

    “Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva

    şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes.

    Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie.”

    (posibil citat din Getica lui Traian)(Iulian, Cezarii,Traian,22)

    (Cato:)
    ” Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…
    (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

    ,,Marcelline, ostaşule, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de nord al hyperboreilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă.

    Iată şi stâncile lui Prometeu.
    Iată şi muntele acela faimos în legende.

    În curând tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii.
    Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerile imense ale bătrânului, vei zice:
    Da, el a fost încă mai tare decât aceste pietre tari,
    şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că:
    acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.”

    (Martial, Epigr., IX, 46)

    “Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.”

    (Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

    “Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.”
    (O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

    “În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane,
    dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura.”
    (Veleius Paterculus)

    [Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace”

    (Tacitus, Agricola, 30)

    “Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…
    Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi.”
    (Salvianus, De gubernitone, V, 8)

    “Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii.”
    (Theopompos, 40)

    “(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa,

    izgonit chiar din viaţă,

    fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea.”

    (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

  7. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    Iată că şi romanii considerau SFÂNT pământul DACIEI NOASTRE STRĂBUNE.
    Poetul roman Marţial a dedicat prietenului său Marcellinus ce însoţea armatele lui Domiţian în anul 86 plecate spre Istru să poarte război împotriva geţilor această scrisoare(după cum ştim armatele romane AU FOST ZDROBITE de Marele Nostru Rege Diurpaneus ,nepotul regelui DURAS,ce a primit atunci supranumele de “DECEBALUS”):

    ,,Marcelline, ostaşule, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de nord al hyperboreilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă.

    Iată şi stâncile lui Prometeu.
    Iată şi muntele acela faimos în legende.

    În curând tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii.
    Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerile imense ale bătrânului, vei zice:
    Da, el a fost încă mai tare decât aceste pietre tari,
    şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că:
    acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.”

    Câţi dintre noi au auzit vreodată ceva despre această MĂRTURIE cutremurătoare a poetului Marţial?
    Este una din cele mai vechi şi mai minunate descrieri a Patriei Noastre-DACIA HIPERBOREEANĂ!
    Dacia Hiperboreeană despre care a scris Nicolae DENSUŞIANU,Dacia HIPERBOREEANĂ unde s-au născut GEMENII DIVINI Apollon şi Artemis,ALBUL şi ROŞIOARA,Dacia Hiperboreeană a strămoşilor noştri PELASGI,PRIMII OAMENI,făuritorii TROIEI(după cum demonstrează şi Vasile PÂRVAN prin descoperirile arheologice CENZURATE în manualele de istorie actuale care nu vorbesc despre ARTEFACTELE DACICE de la Troia,celebrele CĂNI DACICE cu motive străvechi…)
    Oare DE CE nu ni s-a spus niciodată nimic?
    De ce nu ni s-a spus că asemeni buneilor noştri DACI şi GRECII şi ROMANII antici ştiau Carpaţii drept munţii unde PROMETEU A FOST PIRONIT şi ÎNCĂTUŞAT de către zei?
    Pe atunci străiniii veneau ca la Ierusalim ,în pelerinaj şi rugăciune ,la PANAGHIA(Stânca SFÂNTĂ)din Ceahlău,la Sfinxul din Bucegi.
    Nici azi nu ni se spune de ce avem atâtea vârfuri numite “OMU”.
    Cine e acel “OM” ,acel străbun a cărui amintire a fost astfel înveşnicită?
    Din vechime până în Evul Mediu cronicarii ne numeau ţara DACIA PEONILOR.
    De ce?
    Grecii numeau “PEON” sau “PION” adică STÂLP,COLOANĂ muntele Ceahlău.
    Aici,de stânca numită ŞI ASTĂZI “SFÂNTA”(Panaghia),ce chiar arată ca o uriaşă coloană se pare că a fost înlănţuit TITANUL PROMETEU-STRĂMOŞUL NOSTRU-cel ce a creat PRIMUL OM DIN PĂMÂNTUL NEGRU-“PRINS NIGRI”…”Prinţul Negru” ce l-a inspirat pe NEGRU VODĂ…
    Şi cine a urcat în Ceahlău,până la Panaghia şi Toaca a auzit legendele cu URIAŞII(titanii)ce s-au luptat cu zeii sus în vârf.
    Acum înţelegem şi de ce Traian a fost singurul împărat roman care a ales SIMBOLUL COLOANEI pentru a ilustra războaiele cu buneii noştri daci.
    Războaiele cu DACIA PEONILOR.
    Şi Constantin Brâncuşi,marele sculptor a ales acest simbol AL COLOANEI INFINITE care urcă pănă la cer pentru a evoca jertfele buneilor noştri din Primul Război Mondial care ne-a adus REÎNTREGIREA neamului nostru românesc..
    Simbolurile au fost dintotdeauna limba în care şi-au vorbit INIŢIAŢII.
    Azi cheia descifrării lor poate fi în mâna noastră.
    Avem curaj să o folosim?

  8. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    Când se va preda în şcoli ADEVĂRUL despre “Mioriţa”?
    M-am săturat ca NOI ROMÂNII să tot fim scuipaţi de duşmanii noştri cu “sunteţi un popor “MIORITIC”,adică slabi şi fatalişti.
    Adevărul nu mai poate aştepta.
    “Mioriţa” este EVANGHELIA buneilor noştri geto-daci!
    “Mioriţa” este POVESTEA SACRIFICĂRII Păstorului ZALMOXIS.

    Cine a studiat ştie că au existat peste 1500 de variante ale baladei “Mioriţa”.
    Deci pentru strămoşii noştri ERA ESENŢIALĂ PĂSTRAREA acestei străvechi mărturii a vechii credinţe în ZALMOXIS.
    Şi în cele mai vechi variante apare adevărul-”Mioriţa” ERA SORA PĂSTORULUI!
    Mioara din “AL-MYRIS” care însemna “CEA ALBĂ,CEA PURĂ” era Artemis-Roşioara
    sora geamănă a lui Apollon Zalmoxis-ALBUL.
    De aceea MĂRŢIŞORUL este ALB-ROŞU!

    Deci “poporul mioritic” nu este un popor de OI ci UN POPOR PUR,ALB.

    De aceea în centrul Daciei se afla oraşul APOULON,care purta numele lui Apoulon Zalmoxis.
    Adică Oraşul ALB.
    Iar acea regiune se numea DACIA APULENSIS-Dacia celor care îl venerau pe Apoulon Zalmoxis-ALBUL.
    De aceea insula pe care era ridicat templul lui ZALMOXIS-Apollo Hiperboreeanul,era numită “Leuke”,adică insula ALBĂ.
    Astăzi insula Şerpilor sub ocupaţie haholească.Haholii AU FURAT până şi o parte din ruinele templului…le-au dus la Kiev…

    – Mioriţă, mioară,
    Oiţă din poieniţă,
    Cu flori roşii la guriţă,
    TU MI-EŞTI SURIOARĂ
    ,
    Spre cer priveşti
    Şi nimic nu doreşti
    – Of, ciobănel mic
    Mic şi mai harnic,
    Doi ciobani din răsărit
    Mi s-au sfătuit
    Că, la apus de Soare,
    Să mi te omoare. ”
    “Pe Argeş în jos,
    Pe un mal frumos,
    Un fluier s-auzea,
    Cu jale cânta,
    Şi cine-l auzea?
    Zâna Ileana.
    Ileana Sânziana,
    SORA SOARELUI

    Floarea Plaiului,
    Din neguri ieşind
    Şi aşa vorbind:
    – MIOARA MEA, BACE,
    Dă –ţi oile-ncoace,
    Să nu se rătăcească,
    Să nu se risipească,
    Că stăpânul are jale,
    O să ni-l omoare,
    La apus de soare.”
    Cum de nimeni până acum NU A VRUT să observe cât de asemănătoare este ASUMAREA SACRIFICIULUI de către Păstorul ZALMOXIS cu asumarea sacrificiului de către Păstorul Iisus?
    Dacă la baza credinţei creştine stă TOCMAI SACRIFICIUL ASUMAT al lui Iisus cum de nimeni nu a vrut să înţeleagă că în “Mioriţa” este vorba de SACRIFICIUL ASUMAT al Păstorului Zalmoxis?

    Ca să nu mai spun de cele 3 FLUIERE,simbol al celor 3 SULIŢE ale sacrificiului şi al transmiterii mesajului către zei.
    Cine a citit ştie ce spun cronicile vechilor greci:
    Herodot, în “Istorii”, explică acest sacrificiu:

    “La fiecare al cincilea an ei aruncă sorţii şi totdeauna îl trimit cu solie la Zamolxis pe acela din ei pe care cade sorţul, încredinţându-i de fiecare dată toate trebuinţele lor. Trimiterea solului se face în acest chip: unii din ei, stând în şir, ŢIN TREI SULIŢI cu vârfurile în sus, pe când alţii îl apucă de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagană de mai multe ori şi după aceea îi fac vânt aruncându-l deasupra vârfurilor de suliţi.”

  9. 2012-REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA este în plină desfăşurare! says:

    Este ceva ce nu se spune despre complexul de Peşteri de la ŢÂPOVA,de la Nistru.
    Cu mii de ani în urmă se pare că ŞI AICI ,în aceste peşteri a locuit PROFETUL buneilor noştri GEŢI-ORFEU.
    Şi ghidul ţi-o va spune dacă vede că meriţi efortul.
    Şi de aici încep misterele străvechii noastre istorii.
    De la Nicolae Densuşianu – “Dacia Preistorică” până la “Dacia Secretă” apar noi şi noi descoperiri,iar nouă poate,ne va reveni cinstea să descoperim şi să dezvăluim ADEVĂRUL generaţiilor viitoare.
    Aceasta ÎNCĂ nu se poate spune oficial.
    Nu sunt încă toate datele sau….NU E VOIE a se spune.
    Orfeu cel ce cânta din liră, a prevestit naşterea GEMENILOR DIVINI Apollon şi Artemis(Bendis)Zalmoxis în ceea ce astăzi este Bărăganul-Câmpia Română-râul Ialomiţa-atunci NAPARIS.
    Orfeu a profeţit naşterea ZEILOR DACIEI.
    Apoi Orfeu A FOST DECAPITAT de preotesele unui templu,ritualic.
    În memoria sacrificiului Profetului Orfeu,dupa naşterea GEMENILOR ZALMOXIS şi ridicarea lor la ceruri,buneii noştri DACI au cioplit stânca din vârful Muntelui SFÂNT(astăzi munţii Bucegi),i-au dat chip de REGE DAC ,cu “PILEUS” pe cap(însemnul nobililor DACI)şi i-au spus KOG-A-ION.
    Aşa a apărut “SFINXUL” din Bucegi.
    KOGAION înseamnă “CAPUL MAGNIFICULUI”,”Capul lui ION”(Orfeu era numit “ION” de către buneii noştri=MAGNIFICUL,Cel Mare)
    Să nu uităm de râul KOGÂlnic din Basarabia sau de marele român moldovean KOGĂlniceanu…
    De la KOG-A-ION se trage şi acel “IO” care preceda numele MARILOR VOIEVOZI ROMÂNI.Şi nu însemna “EU”.
    Aşa se explică scrierile ciudate lăsate vitorimii de DOMNITORII noştri din “NEAMUL LUI IO”:
    “aici odihneşte IO Ştefan Voievod”,
    sau ” această biserică a fost ridicată de IO Radu Voievod ”
    Iar de la supranumrle de “PAJURA”(vulturul) pe care buneii geţi i l-au dat lui Apolon ZALMOXIS după ce l-au văzut zburând se trage şi numele Dinastiei BASARABILOR.
    Pentru că supranumele lui Apollon ZALMOXIS era “BASSAREUS”.
    Şi aşa a ajuns PAJURA cu cruce în plisc simbolul de pe sigilile şi steagul Ţării Româneşti.
    Şi cu siguranţă nu ştiaţi.
    Simbolul celor DOI GEMENI ZALMOXIS era DUBLUL ZET pus în cruce.
    Adică ceea ce azi numim ZVASTICĂ.
    De aceea la Marea Unire de la 1918 Regina Maria a comandat o coroană cu nu mai puţin de 7 ZVASTICI stilizate.
    Şi ţineţi cont că asta se întămpla pe vremea când încă NU exista nazism sau fascism.
    Hitler şi Stalin încă nu puseseră gheara pe SIMBOLUL GEMENILOR ZALMOXIS.
    Grupate câte 3,ZVASTICILE atârnau pe nişte pandantive spre umeri şi a-7-a era chiar în vârful coroanei regale.
    Iată coroana Reginei noastre -REGINA Maria a Marii Uniri:
    http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110602_0701/1.jpg

    1. Doamne Ajuta oamenii buni din Basarabia, ma rog la Dumnezeu de cand am inceput sa vad cu ajutorul internetului cine sunteti voi de fapt,fratii si suroriile noastre care a-ti fost rupti cu ura de linga noi de niste fiare salbatice care v-au lasat de izbeliste si au sperat sa deveniti si voi niste betivii care put atunci cind trec pe linga tine, deci asa cum spuneam sa ne ajute dumnezeu sa va putem aduce acasa asta imi doresc cel mai mult eu sunt Ardeleanca,si nu pot decit de la departare sa va transmit dragostea mea si v-as saruta pe totii pe frunte ca pe niste fratii si surorii ce-mi sunteti. Doamne ajuta-ne ca numai tu poti Doamne si caile tale minunate sunt!

  10. “Care romanizare este contestata?”

    Aveti mai multe, “Anonim”, in functie de circumstante?

    “Limba romana este, evident, una neolatina”

    Cand plescaie, poate, in rest limba româna se trage din limba dacilor, vasazica limba dacică, restul e cliseu. Putem incepe o discutie care sa dureze ani, insa tot acolo ajungem.

    “A contesta aceasta inseamna a reveni fie la teoriile staliniste, care o voia de origine slava, fie la diletantismul lui Napoleon Savescu, care o considera anterioara latinei”.

    Adica cei care mancam cu lingura suntem ori filistini, ori comsomolisti, fiindca si aia mancau cu lingura! Insa, toti ceilalti nu:)

    Sa plangi sau sa razi?
    Sa-ti fie jele?

    Mie imi este teama de un lucru. Daca cercetatorii straini se apuca sa judece poporul acesta dupa concluziile de astazi ale unora sau altora mai mult sau mai putin istorici? Daca preluarea si sustinerea acestei teori a romanizarii este un cal troian pentru ca altii sa ne considere semiretarzi ?

  11. M-am bucurat enorm cind am avut nespusa placere de a vedea “Dacii-adevaruri turburatoare” , si as dorii sa va felicit dit tot sufletul pentru efortul care la-ti depus, a fost si va ramine unul din cel mai bogat in adevar si istorie documentar pe care l-am visionat. Complimentele mele si mult succes pe viitor

  12. Initiativa este laudabila dar ambigua. Care romanizare este contestata?

    Limba romana este, evident, una neolatina. A contesta aceasta insemna fie a reveni la teoriile staliniste, care o voia de origine slava, fie la diletantismul unui Napoleon Savescu, care o considera anterioara latinei.

    Ca popor, genetica moderna nu face decit sa confirme istoricii trecutului care au relevat continuitatea populatiei autohtone, in nici un caz exterminate, fie prin razboi si deportare, fie aneantizata in masa valurilor migratoare. Sub acest aspect, romanizarea nu s-a produs, dupa cum in timpurile noastre nu s-a produs anglizarea sau francizarea fostelor colonii, in care totusi limbile engleza si franceza sint larg cunoscute si chiar oficiale.

    Atentie deci a nu da apa la moara binevoitorilor care considera ca probele linvistice lipsesc in totalitate si nu sintem descendentii dacilor, asa cum, inconstient, face Napoleon Savescu prin argumentatia sa puerila, preluata chiar de dumneavoastra (teritoriul ‘infim’ controlat de romani, perioada scurta a ocupatiei romane, etc.)

    In termeni moderni, statul dac a fost o remarcabila putere locala dar care nu a putut rezista expansionismului Imperiului Roman, supraputerea mondiala de atunci. Civilizatia daca trebuie deci reconsiderata, cu obiectivitate insa.

  13. Imi permit, printre cateva comentarii utopiste, sa`mi dau o parere.
    Asadar, domnule Sebastian, coruptia si magariile cu care ne confruntam azi in societatea romaneasca sunt si ele, fie ca vrem, fie ca nu vrem, prezente in genele noastre. V-as ruga ca impreuna cu mine sa luam cateva exemple si sa discutam sumar despre ele:

    1. Un prim exemplu ar fii, conform ideii de romanizare, cucerirea Sarmizegetusei, in anul 105 – 106. Asta pentru ca in urma primului război 101-102, romanii au plecat cu coada intre picioare. In urma cuceririi din 105 – 106, Bacilis (confident al regelui dac) își compromite integritatea, prin trădarea in urma căreia romanii găsesc în albia râului Sargesia tezaurul lui Decebal.

    2.Vlad Țepes a murit în anul 1477, ca urmare a unui complot al boierilor partizani ai lui Basarab cel Bătrân Laiotă, Mihai Viteazul a fost trădat și a murit asasinat pe Câmpia Turzii, Horea a fost prins și executat prin trădarea episcopului ortodox, Ghedeon Nichitici, care primește pentru gestul său 1000 florini de aur. Vodă Lăpușneanu este vândut de boierul Moțoc, iar boierul Ieremia Golia îl vinde în modul cel mai perfid pe domnul său, Ion Vodă cel Cumplit.

    3. Nemulţumiţi de disciplina destul de aspră impusă de Tudor, comandanţii cetelor de panduri şi de arnăuţi au căzut la înţelegere cu trimişii lui Alexandru Ipsilanti, acceptând ca Tudor să fie luat dintre ei, din tabăra de la Goleşti, şi dus la Târgovişte spre a primi pedeapsa capitală.
    Pe lângă ele mai sunt și alte cazuri în întreaga noastră istorie care ne demonstrează faptul ca într`o oarecare măsură, suntem trădatori.
    La fel de bine putem afirma cu încredere ca maghiarii nu au avut bazele în Bazinul-Carpatic. Conform documentelor istorice, situatia e exact cum a fost descrisă de Vali, şi anume că, citez ” aceştia provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele împădurite ale Munților Urali și stepa euro-asiatică”.
    Orice alte afirmaţii sunt pur speculative si cu rolul de a dezinforma. La fel de bine şi noi, ca popor, putem “descoperii” lucrări scrie din diferite perioade în care se se precizeze o întindere a Daciei de cât consideram noi de cuviinţă.
    Referitor la documentar, este o iniţiativă foarte bună pe care o respect tocmai datorită faptului ca nu sunt pure vorbe, sunt bazate pe lucruri palpabile.

    1. 1. Faceţi referire la un episod din râzboaiele daco-romane. Cred că acest tip de trădare este singurul prezent în Antichitate şi de aceea ne caracterizează. Amânuntul că de exemplu tot în anticghitate pe linia Dunării (adică în miezul daco-romanităţii) avem un fluviu de sânge al soldaţilor ,artirizaţi care nu l-au trădat pe Hristos, acesta e un amănunt nesemnificativ.
      2. Vlad Ţepeş a murit asasinat de boierii săi. Iarăşi cred că este singurul caz de acest fel în istoria medievală europeană şi, prin urmare, ne caracterizează. După cum ştie toată lumea, Mihai viteazul se afla la Turda cu toată oastea valahă luată în excursie la Praga şi înapoi de vreme ce lăsaţi imresia că ar fi fost asasinat între românii săi de ALIATUL Basta. Mai menţionaţi în continuare demne caracteristici româneşti ilustrate de un sârb, de politica aventurieră a unui cazac.
      3. Simplificaţi grosolan asasinarea lui Tudor de către ALIAŢII eterişti.
      4. Aţi uitat un nume important de conducător asasinat: Nicolae Ceauşescu. Conform criteriilor dumneavoastră s-ar încadra şi el aici, la inventarul “feloniei genetice” româneşti.

      1. Na,Na, Na,spune-ti adevarul domnule cine a pus la cale lovitura de stat in primul rind eu am avut ocazia sa vad pe un program de Tv francez in colaborare cu Germanii (se numeste ARTE) marturiile unui Agent C.I.A,care destainuia foarte degajat cum erau infiltrati toti agentii de diferite nationalitati si asteptau in afara granitei ca ei sa-si ia portia de putere si in Romania,acel Agent spunea si despre victimele cazute in timpul revolutiei ca asa e normal ca nu poate fi razboi fara mortii,si atunci am ramas inmarmurita si mi-am dat seama cine a ordonat moartea lui Ceausescu si ca noi i-am ajutat de fapt pe acei spionii care poate azi sunt toti masonii care ne au in palma si tara tot la fel, ce au facut aceia care l-au executat pe Ceausescu au apasat pe tragaci Dar din ordinul cui? Ceausescu ne-a lasat flaminzi dar nu ne-a lasat fara tara, si chiar daca nu aveam mare lucru atunci eram mindri si nu mergeam la cersit prin toata Europa nu ne trimis in Exod cum fac astia care ne conduc acum, nu stiam nici ce sunt drogurile,si nici atitia mediocrii nu erau, Ceausescu a fost poate mai Patriot decit multi altii care ne vind ca pe cartofii prin toata Europa, si mor parasitii copii noi nacutii iar batrinii Romaniei dupa o viata de munca mor flaminzi si in mizerie si noi privim in tacere.

  14. O lucrare de geniu cu un impact mediatic pe masura. As spune, cu un zambet, ca ati intins un nou pod peste Danubius, astfel incat fortele noastre unite sa treaca si sa forteze batalia finala cu strategii de astazi ai romanizarii. Fiindca, pana la urma, ne intereseaza rezultatul concret: renuntarea la varianta oficiala si ridicarea adevarului acolo unde ii este locul.

    De altfel, toti suntem gata sa ne luam Istoria inapoi, romanistii sunt abandonati pretutindeni, ati fost primiti cu un entuziasm rar.
    Ma rog, unii ne-am desfasurat degeaba, bateriile noastre ruginesc, Cavaleria a inceput sa motaie, e trist.

  15. Inainte de sec IX chiar ca nu stium mult despre maghiarii. Dar nu putem exclude teoria ca “maghiarii” (nu stim cum s-au numit inainte) nu au fost in Bazinul-Carpatic si inainte. Studiul lui Semino arata ca 60% din maghiarii are R1a haplogroup. In general R1a este considerat ca fiind slav, dar dupa studiul lui Semino este mai relevant la maghiari ca la popoarele slavi. Da, sunt si teorii care spun ca maghiarii au fost foarte putini, si s-au amestecat cu populatia bastinasa. Dar daca s-au amestecat de ce sunt mai slavi ca slavii (R1a)? Cum se poate ca si acuma limba maghiara este majoritar (40%) in Bazinul-Carpatic, daca au sosit numai 40.000 maghiari in sec IX?

    Dacii si mie sunt simpatici, ca au luptat impotriva romanilor :).

    Pana sosirea oficiala a maghiarilor in Ardeal s-au amestecat mai multe “natii” in Ardeal si sunt convis ca au fost si comunitati care s-au inteles cu maghiarii in limba maghiara(sau asemanator). Cronicile noastre spun ca secuii erau aici si inainte, dar se poate ca si avarii au lasat ramasite aici. Altfel cum au putut ocupa intregul bazin? Au fost putini, au avut inamici, au avut mai multe lupte si in occident.

    1. Domnule Székely János, eu va propun sa cititi cateva carti de istorie bune nu fantastice inainte sa vorbiti.
      1. Limba romana nu are importanta, puteam sa vorbesc si limba turca, daca aveam sange de DAC eram dac nu?
      2.Poporul maghiar nu are nici macar o legatura cu Europa, au venit aici ca niste barbari insetati de sange, am cotropit cat au putut, dupa ce au luat pe coaja la Augsburg in 955 (scuze daca gresesc) au venit dupa pita si slanina in Ardeal.
      2.Poporul maghiar face parte din categoria popoarelor fino-ugrice care se pare ca provin din Asia.
      3. Ia Romania ca pe un tort, blatul este Dacia, crema Imperiul Roman, si sa spunem fructele de pe tort Slavi, asta e poporul roman, fara blat poti manca un tort? dar fara crema?
      4.Nu imi plac maghiari, si nu din cauza xenofobiei, ci din cauza ca voi nu cititi, sunteti pre jos in materie de gandire, in toata istoria vostra nici macar un om de stiinta sa inventeze ceva, serios, sunteti cei mai “prosti din Europa” frate mai si comentati!

      1. Am vazut pe un filmulet difuzat de Programul de televiziune Pfönix german o cercetatoare din Ungaria refacea infatisarea unui barbar Hun ca nici ei nu stiau exact daca acel craniu care a fost gasit in urma sapaturilor Arheologice undeva Prin cimpia Panonica putau sa-l califice a fi al unui (luptatator- Barbar)Hun?
        Deci aceea cercetatoarea respectiva refacea un chip pe baza acelui craniu si culmea dupa structura osoasa cind acel mulaj sau acel chip al unui barbat a fost savirsit, semana farte tare cu chipul tipic al Asiaticilor, eu drept sa spun,ma gindeam -seamana cu un mongol sau un Tatar,ceva de genul asta.Dar ei au mai afirmat acolo ca nici ei nu sunt sau nu stiu sigur de unde exact veneau aceii barbarii care se presupune ca au fost hunii si ca ar fi aparut prin anii 400 sa lupte impotriva imperiului Roman.

  16. “..noi consideram ca este absolut ilogic sa iei drept buna varianta oficiala in care romanii au reusit, in doar aproximativ 160 de ani, sa se amestece cu dacii, cultural si genetic, astfel incat cei din urma si-au pierdut identitatea ca popor.”

    Asta e un joc periculos, ca daca ne uitam la lipsa totala probelor lingvistice daca, atunci eu pot crede ca nu aveti nici o legatura cu dacii.

    Ne se stie nimic despre limba dacilor. Ce este daca limba dacilor era o limba aglutinanta si seamana mai mult cu sumera sau maghiara?

    Asfel de teorii sunt foarte periculoase la fiecare natiune, deci aveti grija cu asta. Si la maghiarii au inceput niste teorii.. ca limba maghiara era limba Bazinului Carpatic inainte de civilizacie sumeriana… Si la asta se pot gasi niste argumente, dar pana cand nu stim nimic exact…. Superioritatea a unei natii fata de celalalt dauneaza grav la identitate natiei respectiva.

    Parerea mea este ca sunteti descendetii romanilor si slavilor. Asta e numai o parere bazata pe cunostintele mele istorice.

    1. Stimate domnule Székely János,

      Din cate stim astazi, izvoarele arheologice referitoare la maghiari, anterioare secolului IX, sunt neclare. Lingviștii și istoricii consideră, de comun acord, că acestia provin din teritoriul aflat la granița dintre zonele împădurite ale Munților Urali și stepa euroasiatică. Este dificil sa credem ca limba dacilor ar fi putut avea o conexiune cu maghiara, mai ales daca ne gandim ca intre izvoarele ce-i pomenesc pe daci si cele ce-I pomenesc pe maghiari avem cateva sute bune de ani distanta.
      Mai mult, asa cum s-a precizat in interviu, noi nu ne atribuim o descedenta 100% dacica, este clar ca pe aici, pe acest teritoriu, s-au perindat valuri intregi de neamuri, printre care, da, si slavii, care au influentat limba, obiceiurile si genetica locuitorilor. Noi vorbim doar despre o baza solida daca pe care s-a construit poporul de astazi, ci nu pe una romana.
      In plus, teoriile privind prezenta limbii maghiare in Bazinul Carpatic inainte de civilizatia sumeriana sunt simple speculatii, fara niciun fundament, in timp ce teoriile pe care noi le prezentam au totusi o logica si sunt bazate tocmai pe surse literare latine si grecesti. In ceea ce priveste continuitatea daca si descedenta noastra, exista studii de specialitate, genetice, care au relevant o inrudire clara cu acestia,intr-un procent mult mai mare fata de procentul la care s-a sesizat o inrudire cu populatiile italice.
      Cu scuzele de rigoare, imi voi permite sa va spun ca afirmatia dumneavostra potrivit careia acest demers ar fi unul menit sa confere superioritate poporului roman fata de alte natii este una eronata. Noi nu urmarim sa facem din romanii de astazi “buricul targului”, ci doar sa redam dacilor importanta cuvenita in istorie.

      1. Domnule Roman,
        suntem ce simtim,suntem ce gandim! Ca roman copil de mama si tata romani sunt obosit sa tot veniti cu argumente ca Decebal a fost un om minunat,ca Stefan cel Mare a fost asa si asa…faptele noastre vorbesc.AZI!Priveste domule Ungaria ca dezvoltate,Austria,Elvetia,,daca suntem nema de Dacii,vitezi cinstiti si creativi vezi oare ce e in Romania?Mizerie,coruptie asa ca mai lasati-ne cu Daci!

        1. Domnule Sebastian,

          Nimeni nu sustine ca Decebal, Stefan au fost niste oameni minunati si fara cusur. Ei au fost oameni ai vremurilor lor, cu bune si cu rele. Cat despre gradul de dezvoltare din prezent al unor tari precum Austria sau Ungaria, sa nu uitam ca el este la un anumit nivel si pe carca unor popoare asuprite sute de ani.Este acelasi caz,desi la un nivel mai mic, preucm cle al Marii Britanii sau Spaniei, mari imperii coloniale in evul mediu, care au stors de resurse teritorii si populatii intregi si pe caren oi astazi le invidiem.Nimeni nu-i ridica in slavi pe daci si nimeni nu incearca sa faca din ei cei mai cei din antichitate,insa un prim pas in a ridica un pic capul si noi,ca popor,nu ar fi tocmai cel al insuflarii unui dram de mandrie in noi?Luati exemplul grecilor,care,in prezent,sunt in impas ecoomic,dar,cu toate astea,tin fruntea sus.De ce oare? Pentru ca au o constiinta a descendentei si o mandrie manifestata in orice conditii

          1. Ce oamenii? sa te miri si sa le plingi de mila Doamne tie iti multumesc ca nu sunt toti Romanii asa caci este asa precum spune zicala “Padure fara uscaturii nu exista” tot asa si cu Romanii care nu stiu sa fie mindri cu Strabunii lor cu aceia care si-au dat viata si au luptat pentru a dobindi ceva ce posedam noi astazi ca sa stam in fata compüterului si sa comentam cu nesimtire atit putem si noi din lasitate ca suntem invidiosii pe proprii stramosii ca au stiut sa lupte iar noi am devenit niste marionete,lasii care habar n-au sa mai lupte pentru tara caci asa cum se spune cu fiecare generatie sa nascut si Spiritul de luptator si tocmai de aceea se intimpla toata mizeria de azi cu Romania care e deja in mina hotilor ca nu mai are barbatii ca sa o apere, asa cum au facut strabunii nostrii dumnezeu sa-i ohihneasca ca eu de multe ori ma gindesc daca ar putea unii dintre ei sa revina la viata si pentru o secunda ar muri in secunda urmatoare dinnou daca ar putea sa vada dezastrul in care se afla Tarisoara noastra draga. Stimati domnii Daniel Roxin si Valentin Roman va rog sa faceti mai departe ce a-ti inceput sa le redati stramosilor nostrii locul cuvenit in istore si recunostinta cuvenita sa fiti mindri de ei sa putem fi si noi ceilalti Romanii,asa cum fac si alte popoare civilizate,Dumnezeu sa va de-a putere sa puteti duce la bun sfirsit ceea ce a-ti inceput! Va multumesc din Suflet si acelui Domn care a ridicat citeva Monumente in memoria Dacilor si care cred ca a pus bazele acelui congres Dacic ii multumesc pentru ca Romanul acela a scris o bucata de istorie pentru noi cei cu inima Romana care nu suntem unii dintre aceia care ne injuram natia fara sa facem nimic de fapt ca nu natia e de vina ci politicienii tradatorii si coruptii ei sunt de vina si altii care au venit de nu stiu unde si submineaza statul Roman.Da Doamne Romanului mintea cea de pe !

    2. Salut!
      Daca esi magiar,,esti nunul inteliget!Asa este aceste presupuneri ca un popor este superior alötuie e f,periculos..Trecutul e dus e mort,,,

      1. Domnule Sebastian, nu inteleg nimic din ce ai spus. Spune-mi si mie te rog frumos ce intelegi tu din documentarul Daci-Adevaruri Tulburatoare, sau din acest interviu?
        Eu cred ca domnul Daniel Roxin a vrut decat sa puna un pic accent pe daci, care sincer la liceu am invatat decat ca au trait aici, dupa care au fost fie exterminati, fie au plecat, unde au plecat, dracu stie!
        Eu ii multumesc pentru documentar, ai face bine sa faci la fel, Salut.

        1. Aveti dreptate, domnule Mahmud, exact asta urmarim, sa aducem maimultaluina in istoria dacilor. Nu ne consideram detinatorii adevarului absolut, deoarece nimeni nu poate pretinde asta.Dar asta nu ne impiedica pe oricare dintre noi sa ne punem intrebari, sa face legaturi logice, sa emitem ipoteze noi. Manualul de istorie nu trebuie tratat drept o Biblie, el poate suferi modificari, pemasura ce noi dovezi sunt spuse dezbaterii si analizei.

          Va salut cu respect!

        2. Sti unde au plecat “nicaieri” au ramas acolo ai vazut nu? ca erau Dacii liberii (Carpii) adica traiau in muntii Carpatii si ei (Muntii) erau intimplator in Dacia ca erau din piatra si nu puteau fi expulzati, te-as intreba ceva “ai trecut prin scoala ca apa prin moara” sau pe ce clasa esti? ma mir ca n-ai inteles nimic din acel documentar, si ma gindeam daca esti in clasele primare la scoala.

      2. Ce ma mira cel mai mult sunt unele chesti foarte simple pe care nu le mentioneaza nimeni ca de ex: de ce Senatorii Romanii purtau la toate festivitatile care se serbau in Roma cu diferite ocazii coroane de laurii sau (freunzele alea de marar)care le erau- orgoliul lor probabil atunci cind jefuiau alte populatii ale pamintului deci daca ne-au romanizat asa de tare cum pretind unii, de ce la noi si pina in ziua de azii predomina caciulile din blana de miel sau ma rog alte materiale si nici macar o singura fotografie a inaintasilor nostrii nu dovedeste ca ei ar fi purtat rochii Pina la genunchii fara pantaloni si nici unul nu este incoronat cu frunze…..Taranul autentic Roman seamana(portul)izbitor cu cel al dacilor vedem clar totii.

    3. Asa zici tu ca nu avem nici o legatura cu Dacii nu? “pai de o fi ca prea o zici cu foc” Dar cu ADN-ul dacilor avem ceva sau are el cu noi? nu crezi? pai nene sa dovedit la Hamburg pai atunci Doamne ajuta cum zice Romanul nu ne mai trebuie nimic ca doar sti si tu ca noi stim ai cui copii suntem si “Nem tudom Mogyor” = nu vorbim ungureste, aia inseamna ca tot copii Dacilor suntem nu suntem inruditi genetic cu “Gengis Kahn” sau ce parere ai, nici Pasalic Turcesc n-am fost. Si pot sa-ti jur ca si Avram Iancu tot pui de Dac a fost ca si Mihai Viteazul care era cunoscut si cu porecla de “Dacul Cel Rau” bineinteles ca n-am inventat noi asta mai exista documente unde te poti documenta, si inca ceva nu avem nevoie sa ne spui tu cine am fost sau cine suntem pentru ca noi stim sa-ti spun si de ce, pentru ca singele apa nu se face, si chiar la asta ma gindeam atunci cind citeam pe undeva prin Internet ca Orban vrea sa acorde (pasapoarte-cetatenie) ungureasca Romanilor, vai Doamne! ma gindeam si eu atunci dar ce va face Orban cu ADN-ul de Roman pentru ca asa cum spuneam singele apa nu se face si cum se spune din batrini “nu sti nici o data de unde iti vine pieirea” Asa se spune prin Ardeal

    4. Cred ca ungurii au fost aproximativ 161 de ani Pasalic turcesc daca nu ma Insel i-au mai ajutat unii sa scape de turcii si ei cindva din pacate cei ce i-au ajutat nu au facut prea bine probabil,in Germania unde traiesc de mai multi anii am avut foarte multi colegii turcii si am fost uimita sa constat ca foarte multe cuvinte din Limba turca seamana extraordinar de tare cu maghiara si mi-am pus intrebarea daca sunt limbi inrudite.Cunosc si eu o multime de cuvinte unguresti provenind din zona Ardealului, si acestui domn vreau sa-i exprim condoleante ca nu poate si el saracu vrea (domnu Janos) sa fie Dac dar sa nu fie suparat ca mai au si ei Mongolii sau Uigurii care le sunt stramosii acum el ar trebui sa stie mai bine care dintre ei or fi ca asta se transmite din tata-n fiu ca si la noi ca noua asa ne-au spus bunicii si strabunicii ca suntem Dacii! Si o confirma si dovezile care sunt de necontestat,in copilarie am citit cartea Bristena fica Dacilor pe care o imprumutasem de la biblioteca orasului din care provin eu si de atunci am inceput sa simt ca sunt mindra sa fiu o urmasa a Dacilor.

    5. Domnule Janos, unii stiu foarte mule despre Limba Dacilor dar o tin ascunsa adica certitudinea caci documentele vechii si foarte vechii chiar si ale Dacilor au fost furate impreuna cu aurul si cum zice zicala “Minastire intr-un picior ghici ciuperca ce-i”? tot asa si cu acele vechii dovezii oare unde pot sa fie, oare ce ne spune Roma si altii ? Pai nu vor sa spuna nimic ca sa murim cu o minciuna in suflete dar poate daca sapam dupa Radacinile noastre le gasim, Doamne ce bine ca Romanii n-au putut lua cu ei chiar si muntii sau Ruinele cetatilor Dacice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button