A fost celebru în SUA şi, cu toate că este etnic maghiar, se consideră un produs al şcolii româneşti de pictură
Artistul român de origine maghiară Jack Zemlenyi a revenit acasă pentru a se reintegra în spaţiul artistic al ţării natale. A plecat din România în urmă cu 32 de ani şi, după o scurtă escală în Italia, a trecut Atlanticul şi s-a stabilit în America, la New York, începând din 1980. Timp de 15 ani a fost ilustrator la
„New York Times”, „Newsweek” şi „The Time”. A avut, de la plecarea din ţară şi până astăzi, peste 30 de expoziţii, majoritatea personale. Primele au fost la New York, dar după 2000 au „migrat” şi în Europa, la Roma, Bologna, Milano, Budapesta, Amsterdam etc. A optat, în scopul acestei reintegrări, pentru European Art Gallery, singura iniţiativă programatică şi consecventă care expune şi promovează artiştii români deveniţi celebri peste hotare.
Radu Boroianu: „Sunt båntuit de ideea de a-i aduce acasă pe artiştii celebri”
European Art Gallery (condusă şi gestionată de Radu Boroianu şi Mihai Covaci) îmbină expoziţia modernă cu cea de tip anticariat şi expertiza modernă (cu aparatură Roentgen şi UVIR) cu atelierul de restaurare. Tot aici se încearcă şi consacrarea expoziţiilor de mare clasă în spaţii neuzitate, dar în care publicul este compatibil cu arta şi (mai ales) cu piaţa de artă. Dar direcţia cea mai importantă (deşi, momentan, nu cea mai de succes, având în vedere reticenţa colecţionarilor autohtoni la ceea ce nu cunosc) este readucerea acasă a „campionilor” români din străinătate. Primii pictori de succes readuşi „acasă” de EAG au fost Nicolae Maniu şi Michael Lassel. Săptămâna trecută a fost vernisat al treilea: Jack Zemlenyi. „Sensul mai larg al acestei expoziţii este acelaşi care ne-a determinat să-i prezentăm publicului românesc de artă pe Nicolae Maniu şi Michael Lassel, spune Radu Boroianu. Sunt bântuit de ideea de a-i aduce acasă pe artiştii care au devenit celebri în străinătate, pentru a stopa consecinţa firească a năravului românesc de a-i uita pe cei care ne reprezintă frumos în afară, pentru ca pe urmă să ne mirăm că nimeni nu ne recunoaşte valorile. Sunt destul de puţini români care vorbesc de românitatea lor în străinătate, iar Zemlenyi, în ciuda numelui, este unul dintre ei”.
37 de tablouri realizate cu doar două pensule fine
Într-adevăr, Jack Zemlenyi, care este maghiar după nume, dacă-l întrebi de unde este, îţi răspunde ocolitor şi precis în acelaşi timp: „De pe-aici”. Şi, deşi este de loc din Oradea, oraşul care-i alimentează nostalgiile este Bucureştiul. „Cu ce e mai prejos Palatul Justiţiei sau Palatul Cantacuzino decât construcţii similare din Europa?, se întreabă el retoric. Iar artiştii noştri nu sunt, nici ei, cu nimic mai prejos decât artiştii europeni, doar că nu sunt cunoscuţi, pentru că nu s-a ocupat nimeni de asta. Corneliu Baba, de exemplu, care mi-a fost mentor, este un artist uriaş. Din păcate, lucrările lui de la Muzeul Naţional de Artă nu sunt deloc cele mai reprezentative. Nici măcar în albumul «Corneliu Baba» nu sunt vârfurile creaţiei sale. Nu poţi face o judecată corectă asupra valorii lui pornind de la acestea”.
Expoziţia de la European Art Gallery a lui Jack Zemlenyi cuprinde 50 de lucrări (37 de tablouri în ulei şi 13 desene şi gravuri), suficiente ca să-l prezinte în dimensiunea corectă a valorii sale. Tablourile au preţuri cuprinse între 2.000 şi 15.000 de euro, iar lucrările de grafică între 300 şi 750 de euro. Toate se remarcă printr-o viziune modernă cu patină clasică şi printr-o tehnicitate extremă cu o pensulaţie unicat. Întreaga secţiune uleiuri e realizată cu două pensule foarte fine. La multe dintre lucrări ramele constituie parte componentă a viziunii plastice şi sunt construite chiar de artist.
„Una e să sapi o fântână de o mie de metri şi alta e să sapi o mie de fântâni de un metru”
Csaba Zemlenyi (acesta era numele lui din România) nu a părăsit ţara pentru că o ducea prost, ci pentru că nu putea călători. „Mie mi-a mers bine aici, povesteşte el. Am făcut costumele la filme semnate de Sergiu Nicolaescu, Doru Năstase, Gheorghe Vitanidis, Timotei Ursu şi Cristiana Nicolae, am avut multe expoziţii, şi personale, şi de grup, am vândut bine, deci nu duceam lipsă de bani. Dar eu voiam să călătoresc, să văd expoziţii, muzee, voiam să ştiu, să simt, care e locul meu în pictură, să mă raportez în cunoştinţă de cauză. Călătoria în scopul cunoaşterii este condiţia sine qua non a creaţiei. Iar ei nu mă lăsau. N-am avut probleme cu plecarea. E adevărat, m-au arestat când le-am spus că vreau să plec, dar mi-au dat drumul foarte repede. După care am completat o cerere de emigrare, un formular, pe care am scris, textual, la «motivul plecării»: «Ca să văd marile muzee ale lumii şi frumoasele oraşe ale Occidentului». După un an mi-au dat drumul să plec. Am ajuns în Italia, am stat şase luni, după care am plecat în SUA… E adevărat, am avut şi noroc. Înainte ca eu să părăsesc ţara, un bancher din Elveţia, Luciano Selva, şi-a exprimat dorinţa de a-mi cumpăra lucrări. Mi-a lăsat o scrisoare cu coordonatele lui, iar când am ajuns la Roma l-am sunat la Basel. Ne-am întâlnit, mi-a cumpărat două lucrări, iar cu banii pe ele am trăit un an în America”.
Acum, Jack Zemlenyi vrea acasă. Dar vrea acasă cu tot prestigiul pe care l-a obţinut în lume. Tot ce a învăţat călătorind nu i-a modificat stilul, ci doar i l-a îmbogăţit. „Una e să sapi o fântână de o mie de metri şi alta e să sapi o mie de fântâni de un metru – spune el. Eu am săpat tot timpul în aceeaşi direcţie, pictez ca în 1979, dar îmbogăţit cu experienţele vizuale, foarte, foarte multe, pe care le-am traversat”.
