Joaca de-a drapele secuiesti e pe terminate. Constantin Strujan, prefectul de Harghita, depasit de situatie…

Distribuie acest articol!

După numirea Prefectului român, în Covasna începe să se aplice Legea

Sfantu Gheorghe, Romania/Romanian Global News
marţi, 10 februarie 2009

După numirea Prefectului român, în Covasna începe să se aplice Legea

Codrin Munteanu

Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu (foto), a prezentat ieri situaţia iniţiativelor ce vizau modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna, conform iniţiativei legislative Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc.

Tribunalul Covasna a decis că organizarea în acest judeţ a referendumurilor pentru autonomia asa zisului Ţinut Secuiesc este ilegală, hotărâri în acest sens ale unor consilii locale conduse de UDMR sau PCM fiind astfel anulate, iar alte cinci sunt pe rolul instanţei.Hotărârile din Baraolt şi Bixad au fost anulate de Tribunalul Covasna, cele din Boroşneu Mare, Târgu-Secuiesc, Ilieni, Vârghiş, Micfalău sunt pe rol, iar la Ozun urmează a fi introdusă acţiuneaIn actiunile in instanta, Prefectura arata ca se incalca prevederile Legii n3./2000, privind organizarea si desfasurarea referendumului, precum si cele ale Constitutiei Romaniei, republicata. Totodata, Prefectura mai arata ca posibilitatea organizarii unui astfel de referendum este nelegala atat sub aspectul obiectului, cat si sub aspectul modalitatii de organizare.

Tot luni, prefectul judetului Covasna, Codrin Munteanu, a solicitat indepartarea asa-ziselor drapele secuiesti arborate pe Primaria din Sfantu-Gheorghe, pentru ca incalca legea, transmite NewsIn. Codrin Munteanu a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, potrivit legii privind arborarea Drapelului Romaniei, intonarea Imnului National si folosirea sigiliilor cu Stema Tarii, in institutiile publice poate fi arborat doar Drapelul Romaniei, iar, dupa integrarea in Uniunea Europeana, este permisa si arborarea steagului Uniunii. Potrivit prefectului, cei care au amplasat asa-zisele steaguri secuiesti s-au bazat pe faptul ca ceea ce nu este interzis prin lege, este permis, insa acest lucru nu este corect si este o interpretare gresita a legii. Prefectul a tinut sa sublinieze ca nu il preocupa joaca de-a drapelele, ci este interesat mai mult de dezvoltarea judetului, dar tine la respectarea legii.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR