
de Nicolae Teremtus
Vă prezentăm fragmente din decizia CEDO. „Speţa se referă la refuzul primarului oraşului Baia Mare de a-i comunica unui jurnalist, care făcuse o solicitare în acest sens, informaţii referitoare la utilizarea fondurilor publice de către Primărie. Primarul a refuzat, de asemenea, să se conformeze deciziilor justiţiei prin care i s-a ordonat comunicarea acestor informaţii. Curtea a apreciat că, prin refuzul executării acestor decizii, autorităţile naţionale l-au privat pe reclamant de accesul efectiv la justiţie. Curtea a considerat că Guvernul nu a adus nici un argument care să demonstreze că interferenţa în dreptul jurnalistului era prevăzută de lege şi nici că aceasta urmărea unul sau mai multe scopuri legitime.
În momentul derulării faptelor, domnul Roşiianu era prezentatorul unei emisiuni de televiziune regională care trata problema utilizării fondurilor publice de către Primăria Baia Mare. În luna ianuarie a anului 2005, această emisiune a fost sistată, iar domnul Roşiianu a fost concediat. Emisiunea sa a fost înlocuită imediat de o emisiune finanţată de către Primărie, care dezbătea activităţile acesteia. În calitate de jurnalist, domnul Roşiianu a făcut demersuri pe lângă Primăria oraşului Baia Mare în vederea obţinerii mai multor informaţii cu caracter public. Solicitările sale au fost fondate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii cu caracter public. Primarul îi răspunde domnului Roşiianu prin scrisori laconice, făcând trimitere la numeroase anexe. Considerând că aceste scrisori nu conţineau informaţiile solicitate, domnul Roşiianu sesizează Tribunalul – Administrativ.
Prin trei decizii diferite, Curtea de Apel Cluj obligă Primăria să-i comunice acestuia majoritatea informaţiilor solicitate. Curtea de Apel a menţionat că, potrivit articolului 10 al Convenţiei şi Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii cu caracter public, domnul Roşiianu avea dreptul de a obţine aceste informaţii pe care intenţiona să le utilizeze în exerciţiul activităţii sale profesionale. Însă, scrisorile trimise de către Primarul oraşului Baia Mare nu constituiau răspunsuri adecvate la aceste solicitări.
Integral pe gazetademaramures.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell