LA DOUĂ LUNI DE LA DEPUNEREA UNOR PLÂNGERI PENALE. Autoritățile din Harghita tolerează steagul secuiesc pe clădirile publice

April 16, 2013 • steagul secuiesc • Views: 1675

steag-secuiesc-ghimpele

La aproape două luni de zile de la data formulării unor plângeri penale pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești steagul secuiesc este în continuare arborat pe zeci de instituții publice din județul Harghita

În urmă cu aproape două luni de zile preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, prof. Ilie Şandru, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni împotriva conducătorilor de instituții publice care refuză să pună în aplicare sentința Curții de Apel Târgu Mureș (pronunțată în luna septembrie 2012) și continuă să arboreze steagul secuiesc pe clădirile publice. Acestui demers i-au urmat alte plângeri penale depuse la Miercurea Ciuc și Odorheiul Secuiesc.

Agenția de știri Mediafax titra în data de 21 februarie a.c.: ”Preşedintele Forumului Civic al Românilor, Ilie Şandru, spune că a depus un denunţ penal la Parchetul din Gheorgheni, privind nerespectarea sentinţei date de Curtea de Apel Târgu Mureş, care a anulat hotărârea Consiliului Judeţean Harghita prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judeţului”.

Este inexplicabil cum reușesc autoritățile din județul Harghita să pună batista pe țambal în condițiile în care există o sentință definitivă și irevocabilă și plângeri penale în acest sens. În tot acest timp UDMR instigă primarii maghiari din Harghita la nesupunere civică. Detalii aici.



Tags: , , , , ,

5 Responses to LA DOUĂ LUNI DE LA DEPUNEREA UNOR PLÂNGERI PENALE. Autoritățile din Harghita tolerează steagul secuiesc pe clădirile publice

  1. Afumatul de Niro says:

    In Covasna au fost inlaturate in cateva locuri (de pe primaria oras Covasna), la fel si in jud. Mures.

    ..dar, in general, mare teapa au luat cei au votat USL sperand ca USL vor actiona ferm la asemenea provocari. Se pare ca nimic nu se face daca nu exista presiune din partea opiniei publice (ca in cazul Sabina).

    • DA, DE NIRO, ASA ESTE. AM AJUNS, NOI POPORUL, SA NE APARAM SINGURI. NU STIU DACA AI VIZIONAT DISCURSUL LUI VADIM TUDOR DIN PARLAMENT DE ACUM VREO 3 ANI IN CARE SPUNEA CA DACA NU VA LUA GUVERNUL ATITUDINE, VOR LUA ROMANII SI UITE CA S-A AJUNS LA ASTA! VADIM ESTE PUTIN ,,INCENDIAR” CA ATITUDINE , DAR NU POATE NIMENI SA SPUNA CA ESTE PROST, PARANOIC SAU LIPSIT DE PATRIOTISM…ATASEZ DISCURSUL: http://www.youtube.com/watch?v=bhdgjNOHKi8

  2. sara stancescu says:

    LUCRURILE SUNT CAM CLARE…EXISTA ANUMITE INTERESE LA NIVEL MONDIAL CARE DORESTE ACEST LUCRU. CE NE MAI ASCUNDEM DUPA DEGET? DAN, AI AUZIT DE GENERALUL CHELARU(MOTIVUL DEMISIEI LUI DIN 2000) SI CARTEA SA, ,,ROMANIA MOLUSCA”…SA STII CA OMUL NU E NEBUN, CHIAR STIE CE SPUNE…MA OPRESC SA MAI SPUN DESPRE ARSENIE BOCA SI PROFETIILE LUI PENTRU CA VA SPUNE LUMEA CA SUNT ,,CU PROBLEME”..

    • sara stancescu says:

      ,,EXISTA INTERESE LA NIVEL MONDIAL CARE DORESC” VOIAM SA SCRIU, DAR A IESIT ALTCEVA SI NICI NU SE POATE MODIFICA…:D

  3. precup mihai says:

    Motivele sunt clare. Respectarea legii este optionala in Harghita. Iar institutiile statului se tem s-o aplice, din cauza unei asa-zise sensibilitati care ar fi in aceasta zona. Un lucru absolut fals. Un mare FALS creat special de liderii maghiari pentru a santaja Romania si a timora autoritatile, pentru a le impiedica sa aplice legea aici. In Constitutia Romaniei se stipuleaza clar ca toti suntem egali in fata legii. Daca locuiesti in Harghita, ai noroc, ai imunitate, esti deasupra legii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend