De ZIUA  POLIŢIEI  ROMÂNE (Buna Vestire), vă invităm LUNI, 25 MARTIE 2013, ORA 12.00, în Amfiteatrul ,,Ion Heliade Rădulescu’’ al Bibliotecii Academiei Române, din Calea Victoriei nr.125, la lansarea cărţii ,,Generalul Gabriel Marinescu, poliţistul regelui Carol al II-lea’’. Cuvântul înainte este semnat de academicianul Dinu C. Giurescu, istoric, deputat.

Editura RCR Editorial, 380 pagini, 170 de fotografii în text. Preţul cărţii este de doar 20 de lei.

P r o g r a m :

11.30-12.00 Primirea invitaţilor

12.00-12.45 Discursurile unor personalităţi

 12.45-13.00 Prezentarea unor imagini din istoria Poliţiei Române

13.00-14.00 Cocteil de prietenie.

Va mulţumim.

,,În noiembrie 2012 s-au împlinit 72 de ani de la asasinarea lui Gabriel Marinescu în închisoarea de la Jilava. Fusese acolo încarcerat împreună cu alţi foşti demnitari ai regelui Carol al II-lea (ce abdicase la 6 septembrie 1940) şi aşteptau să fie judecaţi.

           Volumul de faţă reconstituie viaţa şi activitatea lui Gabriel Marinescu şi este primul cu această temă în literatura noastră de specialitate. Este o reconstituire atentă, sistematică, într-o exprimare ce îndeamnă la citit. Autorul, comisarul Florin Şinca, doctor în istorie, este cunoscut prin lucrările sale anterioare, din care amintesc:

Istoria Poliţiei Române (3 volume)

Istoria Poliţiei Capitalei (1 volum).

Lucrarea de faţă deschide un drum. Acela al cunoaşterii personalităţilor care au slujit ordinea publică şi – din variate motive – nu au reţinut atenţia cercetării. Iar ordinea publică a cuprins şi viaţa, şi avutul fiecărui cetăţean’’. ACADEMICIAN  DINU C. GIURESCU

              ,,Marinescu. Generalul de brigadă Gabriel M. Marinescu (1886-1940). ,,Gavrilă’’, aşa l-au ştiut contemporanii. Aşa l-a însemnat în jurnal şi ,,Rex’’, cu care juca pocker. Aruncând priviri temătoare şi şoptind în barbă, pe la colţuri, unii îi ziceau ,,Berilă’’. Presa îl mai boteza ,,Prefectul poliţiei’’. Cei din fotbal îl numeau ,,Împăratul’’. Era un fel de ,,Naş’’ al fotbalului interbelic. De fapt, ar fi trebuit să se numească Trandafir, nu Marinescu.

Pentru istoricul Florin Constantiniu, Gavrilă Marinescu a fost instrumentul regelui pentru ,,les sales besognes’’ (treburile murdare). Pentru mine, Gabriel Marinescu a fost un personaj de roman tragic. O figură, cu luminile şi umbrele sale. Flacăra lui a ars un deceniu. Existenţa lui a fost o veritabilă dramă. Sfârşitul său însă nu a fost deloc creştinesc.

Curajos luptător, acoperit de glorie în primul război mondial, cavaler al Ordinului Militar ,,Mihai Viteazul’’, prefect al Poliţiei Capitalei, subsecretar de stat mai mulţi ani, ministru de Interne o săptămână, ministru al Ordinii Publice două luni, Gabriel Marinescu a fost primul care-a construit pentru poliţia noastră clădiri, astfel încât, pentru prima oară în istorie poliţiştii nu au mai trăit precum câinii de pripas. Împreună cu regele, a dat poliţiştilor cele mai frumoase uniforme din istorie. A fost preşedinte al ,,Societăţii Poliţiştilor din România’’, al Federaţiei Române de Fotbal Asociaţie, al Clubului ,,Venus’’ Bucureşti, sforar politic, om de lume, şmecher, bogat, mafiot, manipulator de informaţii, un dur.

A fost şi el unul din acei huliţi ,,Homo regius’’. Mai vârstnic cu şapte ani decât regele, l-a sprijinit în revenirea în ţară, prin lovitura de stat (7-13 iunie 1930), ceea ce i-a asigurat un ascendent. I-a stat aproape toată perioada, inclusiv în timpul dictaturii regale. În 1934 regele îl considera ,,garda mea personală’’ (aşa îi declara lui Nicolae Titulescu), iar un an mai târziu îi spunea lui Nicolae Lupu: ,,[Gavrilă Marinescu e] singurul om în care am încredere’’. Gavrilă era aşadar pe val. I-a acoperit  regelui afacerile murdare şi asasinatele. Şi, mai grav, a ucis pentru rege.

I se zicea şi ,,Berilă’’. Era în floarea vârstei când a ajuns prefect. Avea 46 de ani. A sfârşit groaznic, după un deceniu, îmbătrânit, urâţit, buhăit la faţă, adulat de puţini, blestemat de cei mai mulţi, frustrat. În apusul regimului carlist şi al său, ofiţerul a tras totuşi linie, a rememorat trecutul său murdar, s-a dezis de rege şi clica sa odioasă. I-a spus regelui adevăruri neplăcute. Dar, cum se întâmplă de atâtea ori, puternicul zilei nu vede răul din jur şi sacrifică chiar pe cel care-l readuce cu picioarele pe pământ, iar nu pe cei care-l duc spre prăpastie. Gavrilă a fost marginalizat.

Încercând să fugă din ţară, generalul a fost prins. Ruşinos. Sfârşitul, ca suveran, al lui Carol II a însemnat aşadar şi sfârşitul lui Gavrilă. Numai că regele a supravieţuit alături de metresă şi de lacheul de lux Urdăreanu (,,Murdăreanu’’), în vreme ce generalul, deţinut la Jilava, a pierit ciuruit de gloanţe legionare, în ,,Noaptea Sfântului Bartolomeu’’, la 26/27 noiembrie 1940. Mulţi dintre cei de aici meritau să ajungă în faţa plutonului de execuţie.

Fie că te scandalizează, fie că doar te interesează, oricum viaţa generalului Gabriel Marinescu nu are cum să nu te impresioneze prin dramatismul ei. Dar Gavrilă nu este interesant doar pentru istorici, ci şi pentru cei pasionaţi de atmosfera epocii, de coteriile ei, de portretul făcut suveranului chiar de către apropiatul său câine de pază, în apusul regimului, când s-a desistat de el, de trăsăturile de caracter ale unor oameni politici, de radicala întorsătură pe care o poate lua viaţa unui om.

           Gavrilă Marinescu e un exemplu de cum nu trebuie croită o carieră militară, de cum nu trebuie să fie o existenţă de poliţist, iar în final, o funcţie de demnitar al statului român’’.

Florin ŞINCA.