Laszlo Tokes, declarație uluitoare în PE: Secuii din România, o minoritate pe propriul teritoriu, ca cei din Crimeea

March 11, 2014 •extremism maghiar •Views: 3839

Laszlo Tokes

Laszlo Tokes

Eurodeputaţii români de etnie maghiară Laszlo Tokes şi Csaba Sogor au vorbit luni, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, despre marşul neautorizat de luni, de la Târgu Mureş, la care au participat câteva mii de persoane. Ei au solicitat susţinerea instituţiilor europene şi a comunităţii internaţionale în general pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Eurodeputatul Laszlo Tokes, din grupul PPE, a declarat că, în urmă cu doar câteva ore, a avut loc ‘o demonstraţie împotriva politicii de asimilare duse de guvernul din România’. ‘Această populaţie, secuii din România, începe să devină o minoritate pe propriul teritoriu, ca şi cei care trăiesc în Crimeea acum’, a afirmat Tokes într-o intervenţie din cadrul procedurii discursurilor de un minut. Eurodeputatul a cerut României, PE şi celorlalte instituţiilor europene să ajute această minoritate să obţină autonomia.

Integral pe jurnalul.ro

Tags: , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

23 Responses to Laszlo Tokes, declarație uluitoare în PE: Secuii din România, o minoritate pe propriul teritoriu, ca cei din Crimeea

  1. Gheprghe says:

    Am auzit de acest individ ca este credincios,nu stiu exact daca despre el este vorba.Parerea mea,fara sa-l judec este ca el e nebun,asa ca Dumnezeu sa-l ierte,cum si pe ceilalti smintiti,pentru ca ei nu stiu ce vorbesc si ce fac.Doamne Dumnezeule,lumineaza-le mintile si intoarce-i cu fata la lumina si credinta adevarata.

  2. Pavel says:

    UNIRE si UNITATE fraţi români cu FORŢELE PATRIOTICE, când mergeţi la votare !!! ca să evităm o Crimee românească, pe care ar putea ungurii cu posibilii săi aliaţi ruşi s-o “ELIBEREZE”, dacă va fi autonomie…

  3. Vlad Silivas says:

    Laszlo sufera sincer, este un caz clinic de retard progresiv, a fost depistat, la Cluj, inca din 1998.

    • enneea says:

      CRED CA NU ESTE SANATOS ACEST OM .. CE SECUI .. E ROMANIA .. EL SA VORBEASCA . PT.. EL NU PENTRU TARA ROMANILOR .

  4. Marius says:

    Astia sunt pastorii maghiari. Vedeti ce exprima fata lor ? Va cam dati seama ce fac ei duminica la adunare, ca nu o pot numi biserica. Asa sa va ajute Dumnezeu, salbaticilor !!!

  5. Iulia Serban says:

    As fi vrut sa cunosc si pozitia europarlamentarilor nostri cu privire la cele expuse de mister Tokes.

    • Dan Tanasa says:

      Corect! Din păcate nu am văzut nici-o reacție.

      • YATOU says:

        CICA E POPA…UITATI-VA LA EL, PARCA E DRAC..ASA E DE URAT SI RAU!
        DIRECT IN IAD O SA MEARGA…DUPA CATE DORINTE IDIOATE SI SCHIZOFRENICE ARE…PACAT,CA TOTUL SE VA RASFRANGE PE COPII SI NEPOTI!

  6. carina says:

    veniti totii romanii la vot,sa scoatem aceste curve parlamentare din jocul perfid al tradatorilor PSD isti ca va veni si vremea ca si acesti comunistii hoti sa plateasca pt jaful si batjocura adusa tarii.!

  7. Laur says:

    fratilor… vine 15 martie… veniti la sfantu gheorghe si dupa aia sa imi spuneti in ce tara ati fost… va astept cu drag in cazul in care vreti sa va simtiti in ungaria…

  8. Crida says:

    Luni, in timpul marsului daca vorbeai romaneste riscai sa se ia de tine. Copilului meu roman, student la Tirgu Mures I-a fost frica sa vorbeasca romaneste, pentru a nu fi batuta. Cine pe cine asimileaza aici? Este inacceptabil.

  9. Joska says:

    Stati linistit ca omul asta nu mai are popularitate nici in randul nostru a maghiarilor din Romania. Se mai baga si El in seama.

  10. Edi Enache says:

    … Pai au capatat iarasi aripi stimabilii .. pun presiune simtind ciolanu-n gura guvernarii .. caci deh … pe Antonescu in roade grija nu interesul national .. ii sunt dragi acum Udemesiti la Guvern .. mie NU! … si il consider VINOVAT si IRESPONSABIL …nu am pretentii de la PDSR si Dl. Victor Viorel Ponta … este ca si cum asi fi mahnit sau mirat sa vad un caine mancand salata de rosii .. stiam cum este PDSR ul … nu ne mai trebuia inca o demonstratie Domnule Antonescu … TREBUIA ca dumneata sa te sacrifici pe scaunul ala pentru a mentine pe cat se poate acel firav echilibru.. nu am nevoie de zambetul prostesc de la sotron al unui copil razgaiat care topaia acum spunand : V-am zis eu … ha ha . . Stiam si noi !!! Ai fot investit sa faci .. iar noi iti multumim pentru ca NU ai facut .. si te vom judeca!
    Adio

    • Razvan says:

      Cu toata consideratia pentru cele afirmate de dumneavoastra, dar intr-un “parteneriat” ostil, in care ai fost inselat, dumneavoastra ramaneati la “putere”, ca marioneta si statistica a unui PSD ce se dovedeste anti-roman? “Domnul” Ponta, aduce UDMR-ul si Antonescu e vinovat? Interesanta logica… Te legitimezi ca majoritate tipand ca NU UDMR, NU exploatari de gaz de sist, NU exploatari aurifere la Rosia Montana pe baza de cianuri, apoi faci ceea ce ai zis ca NU, te usurezi peste electorat si Antenele pupa-n dos un Ponta mult mai nociv decat Basescu, iar eu il consider pe Domnul Basescu unul din cei mai mari tradatori de neam.

  11. george. says:

    Eu sincer ma duc la vor mereu doar ca sa nu mai intre udmr-ul la guvernare, daca toti romanii ar face asta nu ar intruni pragul electoral.. Pentru actiunea de ieri ar fi trebuit batuti ca hotii de cai, amdendati si bagati la puscarie pentru atentat la siguranta nationala

    • andrei says:

      Da, uite, la alegerile trecute au fost la vot vreo 740 de milioane de români, și vii, și morți, și cu toții au votat USL, tocmai pentru că au auzit că USL nu vrea să facă guvern cu ungurii. Și care-a fost prima mișcare a „câștigătorilor”? Au invitat ungurii să intre DIN NOU la guvernare.
      Nu mă mai lua cu basme că ungurii merg cu toții la vot iar românii nu merg nici unii. Ai mers la vot, ai votat contra UDMR probabil. Cine guvernează România de 24 de ani încoace? Ungurii!
      Cu ce a contat votul tău? Să se poată scălâmba Gâdea la ore de maximă audiență cu demiterea lui Băsescu.

      Cât despre bătaia participanților la marș… nu prea aș fi de acord cu tine. Au fost lăsați în pace să se manifeste. Acum înregistrările cu „pașnicii” HVIM sau Garda Maghiară sau Jobbik sau cine a mai fost pe acolo ar trebui date posturilor de știri străine. Să vadă și străinii ce fac ungurii în România, nu numai ce le prezintă Budapesta.
      Garda Maghiară, deja interzisă în Ungaria, ar trebui interzisă și în România. Dacă nu e bună la unguri, de ce ar fi bună la noi?
      Iar Voma Gabor și alți lideri Jobbik ar trebui declarați persona non-grata pe teritoriul României, dat fiind că de fiecare dată când intră aici se iscă scandal.

      Atât.

  12. arpad says:

    Nu trebe nervosi la voi, Lotzi.T o fechiut revolutia la Temeswar, patriotio, ce vorobit el la PE o fost scoasa din context, nu bun extremit nici roman nici magiar.

  13. ROMAN Minoritar in secuime says:

    Marea problema e ca se apropie 15 martie, ma gandesc cu teama si groaza ce marsuri vor fi din nou, ca vor cere vesnica autonomie, vor defila prin oras cu steagurile Ungariei si cel al ,,Tinutului Secuiesc“, vor scanda lozinci anti-românești ”Ținutul Secuiesc nu e România”, ”Musafirule, pleacă”, ”Străinilor, plecați acasă” (musafirii și străinii suntem, noi românii), și ”Hai Ungaria!”. As dori sa vada si simta tot romanul din tara ce simtim noi in acele momente.

  14. andrei says:

    Si omuletul asta e platit (si) din banii mei?
    Pe banii mei omuletul asta isi satisface nevoia patologica de a se simti sef?

    Meri, ma Pista, in Ria-Ria-Ungaria ta, si nu te mai intoarce!

    De ce sa platesc, si inca FOARTE BINE, o gasca de smecheri cu pretentii de euro-parlamentari, plecati din Romania de teama vreunei anchete penale, care habar n-au sa vorbeasca corect limba romana si care n-au avut vreo luare de pozitie favorabila Romaniei de cand sunt acolo?

  15. ingaduiecatrebuie says:

    Cu tot respectul, dar l-a luat dracu’ !

    O asemenea infatisare ma sperie 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend

Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Laszlo Tokes, declarație uluitoare în PE: Secuii din România, o minoritate pe propriul teritoriu, ca cei din Crimeea"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/laszlo-tokes-declaratie-uluitoare-in-pe-secuii-din-romania-o-minoritate-pe-propriul-teritoriu-ca-cei-din-crimeea/