
Plenul Senatului a adoptat marti o propunere de lege care prevede sanctiunea pierderii calitatii de membru al unui ordin in cazul persoanelor care prin fapte, declaratii sau actiuni incalca prevederile constitutionale ce vizeaza suveranitatea, unitatea si indivizibilitatea statului roman, precum si cele referitoare la teritoriul Romaniei si la limba oficiala, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.
Initiatorul propunerii legislative de modificare a articolului 51 din Legea nr. 29/2000 republicata privind sistemul national de decoratii al Romaniei, deputatul PSD Bogdan Diaconu, a propus completarea articolului amintit cu un nou alineat c), care in Comisia juridica a fost amendat astfel: “pentru fapte, declaratii sau actiuni prin care se incalca prevederile art. 1, alin.1; art.3, alin. 1 sau art.13 din Constitutie”.
Articolele din Legea fundamentala a Romaniei la care se face referire in propunerea de lege stipuleaza ca “Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil” (art.1, alin.1), “Teritoriul Romaniei este inalienabil” (art.3, alin.1), precum si faptul ca “In Romania, limba oficiala este limba romana” (art.13).
In expunerea de motive,deputatul Bogdan Diaconu precizeaza ca decoratiile statului roman sunt cel mai inalt mod de recunoastere a meritelor unei persoane fata de Romania si, tocmai de aceea, “acordarea lor presupune o respectare a Constitutiei si a statului roman”.
“Romania nu poate permite sa fie atacata si jignita de cei carora le-a acordat stima si increderea sa, in caz contrar avand dreptul de a retrage aceste decoratii si de a proteja astfel atat onoarea si demnitatea sistemului romanesc de acordare a decoratiilor, cat si onoarea si demnitatea celor care le poarta cu respect fata de tara”, motiveaza deputatul PSD.
Propunerea de lege a fost adoptata de Senat cu 91 de voturi pentru, opt voturi impotriva si trei abtineri, ca prima Camera sesizata. Votul poate fi consultat aici.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Decebal says:
Încep să-l respect din ce în ce mai mult pe omul ăsta, Diaconu, chiar dacă sunt anti-PSD…
Poate nu se pierde pe drum.
Dan Tanasa says:
Da, e singurul care mai mișcă câte ceva.
marius says:
De ce nu trec in afara legii SI organizatiile, partidele, formatiunile etnice, gruparile care prin fapte, declaratii sau actiuni incalca prevederile constitutionale ce vizeaza suveranitatea, unitatea si indivizibilitatea statului roman, precum si cele referitoare la teritoriul Romaniei si la limba oficiala ????????
Valah says:
Bravo, ca acest om ar trebui sa fie foarte multi, un adevarat patriot, cinste lui, respect.
Geo says:
Mda… Asta-i clar o lege cu dedicație pentru Tokes.
Nu mă înțelegeți greșit. Nu-l am la suflet pe ungurul ăsta, și pentru ce-a făcut merită să piardă decorația oferită de statul român și de care văd că ține cu dinții. Și nu pricep de ce ține atât de mult la o decorație oferită de un stat pe care el nu-l recunoaște…
Însă.
Persoanele la care se referă legea respectivă ar trebui să fie sancționate cu mult mai mult decât „pierderea calității de membru al unui ordin”. Înțeleg că nu e constituțional să retragi cetățenia română celor care au dobândit-o prin naștere, dar ce facem cu cei care pur și simplu nu vor să fie români, chiar dacă s-au născut în acest teritoriu geografic?
Legea propusă ar trebui să prevadă clar retragerea cetățeniei române acelor indivizi care fac fapte contrare Constituției României și interzicerea acelor organizații care încalcă aceeași Constituție.
Și de-abia atunci Diaconu se poate lăuda cu o lege luată în interesul poporului român.