Cristi pe malul lacului Geneva

Cristian Contescu este din București, a studiat inginerie electrică la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității „Politehnica” București. Înainte ca destinul să-l poate pe alte meleaguri a lucrat la Antena 1, Institutul pentru Sondarea Opiniei Publice (IRSOP) București și Ipsos Interactive Services din București, parte a grupului francez Ipsos. Acum este administrator de sistem in cadrul proiectului ATLAS la The European Organization for Nuclear Research (mai cunoscută ca ”CERN”)  în Elveția. 

Dan: De ce Elveția?  

Cristian: A fost o oportunitate (unică, aș zice) ivită la început mai mult dintr-o glumă. Cea mai bună prietenă a soției mele a lucrat în actuala mea echipă ca administrator de sistem Linux. Când ne vedeam în țară, eu fiind un mare pasionat de Linux, o întrebam într-o doară dacă nu se mai fac angajări (deși pentru mine părea o țintă oricum greu de atins). Într-o zi m-am trezit că-mi cere CV-ul și că i-l trimite șefului ei direct, cu mine în cc. Lucrurile au evoluat cu un scurt interviu pe email, apoi un interviu mai tehnic online și 2 săptămâni de probă la fața locului. Acum sunt în primul an de contract cu posibilitate de prelungire până la maxim 3 (din an în an). Ca o notă separată, deși muncesc în Elveția, la Geneva, locuiesc în Franța, aproape de granița cu Elveția.

Dan: Care este cea mai mare realizare profesională?

Cristian: E greu de spus. Nu-mi place să mă gândesc în termeni de „cea mai” despre realizări. De obicei țelul meu este să-mi fac treaba cât mai bine cu putință. De cele mai multe ori mă simt mai împlinit din punct de vedere profesional atunci când îmi pot ajuta colegii, decât atunci când (îmi) reușește un proiect individual. Însă dacă este să privesc mai în ansamblu viața mea profesională cred că pot spune că actualul loc de muncă este pentru mine o realizare profesională notabilă (vine mai mult ca o recunoaștere oficială a pasiunii mele pentru Linux și administrare de sisteme).

Dan: Cum te simți în Elveția/Franța? 

Cristian:  Nu cu mult diferit față de cum mă simțeam în țară. Românii nu suferă de un tratament special. Poate este un caz mai fericit, lucrând într-o companie unde știința are un avans considerabil în fața prejudecăților. Trebuie să menționez, de asemenea, că stau pe umerii unor uriași. Predecesorii mei (români) din echipă au fost extraordinari și au contribuit foarte mult la proiectele derulate. Din nefericire pentru mine (aș zice eu) sunt singurul reprezentant român rămas în echipă și trebuie cel puțin să încerc să țin pasul cu „înaintașii”. Ceea ce nu este întotdeauna o muncă ușoară, ba din contră aș spune. Norocul meu este că doi dintre ei încă lucrează la CERN, deși în alte echipe: Lavinia, cea care m-a și ajutat să ajung aici și Liviu; amândoi sar mereu în ajutor atunci când ai nevoie de sfaturi tehnice, și nu numai.

Geneva nu este tocmai un oraș turistic, dar aș recomanda o plimbare în Grădina Botanică (o zonă verde foarte liniștită și frumos amenajată), o vizită la Muzeul de Istorie a Naturii (unde se poate vedea o țestoasă vie cu două capete; de altfel cred ca singurul lucru viu din muzeu) și, bineînțeles, un tur al sediului Națiunilor Unite. În jurul lacului Geneva, în schimb, sunt foarte multe locuri care merită vizitate: Yvoire (și mai ales castelul/cetatea) – este un orășel din Franța plin de flori de primăvara până toamna; Montreux – aici se poate vizita castelul Chillon care este aflat chiar pe malul lacului și dacă vă plimbați pe malul lacului veți întâlni casino-ul din Montreux (in forma sa actuală, vechiul casino a fost distrus de un incendiu; formația Deep Purple se afla în Montreux când vechiul sediu al cazinoului a ars în urma unui eveniment nefericit din timpul unui spectacol și melodia „Smoke on the water” a fost compusă ca urmare a evenimentului) și statuia lui Freddie Mercury. Nu departe de Montreux se află Vevey, o localitate micuță aflată tot pe malul lacului. Aici, în lac, Muzeul Alimentației a înfipt o furculiță… iar câțiva pași mai încolo veți găsi statuia lui Charlie Chaplin și…  bustul lui Mihai Eminescu.

Din punct de vedere culinar, cel mai bun „preparat” mâncat de mine în zonă este fondue-ul. Dacă îți plac brânzeturile îl recomand cu căldură (realmente, fiindcă se mănâncă întotdeauna cald, și trebuie condimentat cu alcool sau băuturi calde pentru a face stomacul fericit). De asemenea, raclette este o altă tradiție în zonă și merită încercată.

Dan: Cum se vede România din Elveția/Franța? 

Cristian:  România, hmm… depinde. Impresia mea este că străinii nu par foarte interesați de țara noastră. Ah, italienii îi văd pe români ca șoferi tupeiști (aproape la fel de tupeiști ca și ei… în sensul că ne găsim loc de parcare și în gaură de șarpe, și dacă nu ne găsim, ne facem). Îmi place faptul că nu am simțit nici un fel de ostilitate evidentă față de români. Dar așa cum spuneam la întrebarea precedentă, eșantionul s-ar putea să nu fie tocmai reprezentativ.

Dan: Te vei întoarce în țară? De ce ai avea nevoie să te întorci în țară? 

Cristian: Cel mai probabil mă voi întoarce, având în vedere faptul că lucrez pentru actualul proiect ca asociat pe perioadă determinată; dar nu poți ști de acum ce se întâmplă mâine, ce să mai vorbim peste 2 luni sau 2 ani. Acum, om trăi și om vedea. Dacă m-ai fi întrebat acum vreo 4-5 ani dacă vreau să plec din țară să muncesc, cred că răspunsul meu în proporție de minim 95% ar fi fost „în nici un caz!”. Și totuși acum sunt plecat. Sufletește sunt, evident, atașat de România. M-aș întoarce pentru a fi alături de cei apropiați.

Dan: Ce le transmiți celor de acasă?  

Cristian: Sunt atât de multe de spus aici. În primul rând mi-e dor de cei de acasă, dar suntem relativ aproape, mijloacele de comunicare sunt de partea noastra în zilele noastre. Ne putem auzi cel puțin săptămânal și până acum cel puțin ne-am și revăzut o dată la jumătate de an.

Mesajul meu pentru societate: „Nu te mai comporta ca o turmă!”. Pentru clasa politică: „nu uitați, noi vă mandatăm să conduceți țara (de preferat înspre mai bine), nu să vă comportați ca stăpâni de moșie”. Pentru instituții nu am un mesaj, dar îmi doresc sa găsesc atunci când mă intorc niște instituții mai puțin corupte, mai informatizate și, deci, mai eficiente. Statul ar trebui să fie, de asemenea, mai transparent.

Cred că democrația, așa cum i-am învățat noi sensul din cărțile de istorie, este crâncen viciată. Dar poate fi readusă pe linia de plutire cu puțină voință din partea politicienilor și puțin interes din partea societății. Elvețienii au aproape în fiecare lună, dacă nu chiar săptămână, un referendum cel puțin local. Se supun la vot de la cele mai importante probleme ale țării până la reglementarea fumatului în spații publice sau prețul biletului pentru transportul în comun. Nu spun să ajungem și noi brusc o a doua Elveție, dar spun că avem de învățat încă multe în ce privește transparența deciziilor statului.

Nota mea: L-am cunoscut pe Cristi în 2007, an în care m-am angajat și eu la Ipsos în București. A fost o perioadă memorabilă. La începutul lunii ianuarie a.c., întocându-mă dintr-un concediu în Austria, i-am vizitat pe Cristi și Irina, soția lui, și și am descoperit câteva din locurile de care vorbește. A fost superb! Mă bucur foarte mult de prietenia lui Cristi și îl felicit pentru realizările lui!

Vezi și Proiectul ”Lumea prin ochii românilor” sau altfel despre românii din diaspora

Tweet